Grafică de Aurelia Anghel

.

Chiar dacă locuieşti în pădure, mulţi s-ar întreba cum de nu păstrezi, totuşi, o oarecare legătură cu lumea civilizată, de vreme ce-i anevoios să-ţi procuri toate cele de trebuinţă doar din ce-ţi oferă codrul. Părinţii flăcăului ar fi zis, poate, că tocmai de lume se ascunseră, că lemn, ciuperci, ierburi, poame şi carnate aveau din belşug, başca piei şi blănuri să se înveşmânteze şi să se-acopere iarna. Din oasele jivinelor îşi făcură ace, vârfuri de săgeată şi unelte de tăiat, apa de ploaie chiar prisosea, aşa că nu prea aveau ce să-şi dorească în plus.

Educat astfel, nici băiatul nu resimţi vreo lipsă, ci plecă în lume mai mult mânat de gândul „şi de ce nu?”. Dar, poate că tot ar mai fi dat ei câte-o raită, măcar prin cel mai apropiat sat, dacă n-ar fi avut coşmelia tocmai în inima codrului, fiind cale de zile bune până să părăseşti desişul.

– Stai! – se auzi strigat flăcăul. Stai!…

Iepurele Rulă alerga după el, cuprins parcă de-un atac de isterie. „Ce-o fi vrând urecheatul?” – se miră tânărul, rozătoarea neputându-se număra printre cunoştinţele sale apropiate, ci doar de schimbaseră câteva vorbe.

– Ce e? – îl întrebă pe Rulă, când acela ajunse lângă el.

– Cum pleci aşa?

– Da’ cum ar trebui să plec?

– Pregătit! Ce crezi că te vor întreba toţi, odată ajuns între oameni?

Flăcăul ridică din umeri, posibilităţile părându-i multiple.

– Nu ştiu! Ce faci?, de unde vii?, cine eşti?, ce vrei?…

– Aşa! Şi, când te-or întreba cine eşti, tu ce-i răspunde?

– Le zic că-s un flăcău venit din codru…

– Mda… – bombăni iepurele. Cum aş zice eu: păi, sunt un iepure care-a venit din pădure şi s-a gândit să mai încerce şi-o varză… Nu asta aşteaptă oamenii să audă!

– Da’ ce aşteaptă?

– Un nume! Tu ai vreun nume?

Băiatul o cam sfeclise. Botezat era, chiar dacă nu tocmai după canoane, ba şi-un pic catehizat, însă, înţelegându-se întotdeauna cine cui vorbeşte, părinţii îi spuneau mereu ce-aveau de zis, fără să-l mai apeleze în vreun fel. Astfel, dacă avea nume, acesta rămase ascuns pentru el, ba se prea poate ca şi părinţii săi să-l fi uitat.

– Zic aşa… – gândi iepurele. Păstrează-ţi numele secret, că tot nu-l ştii! Asta poate fi şi de folos, că nu te-o putea fermeca nimeni, fără să-ţi ştie numele adevărat. Însă, pentru toţi cei ce te-or întreba, ia-ţi un nume oarecare. De pildă, te-ai putea numi Grigorie…

„Adică, minte trează, ca Sfântul Grigorie de Nyssa” – îşi spuse tânărul, plăcându-i propunerea.

– Ei, ca naş, se cuvine să-ţi fac şi-un dar – continuă Rulă, întinzându-i finului un morcov.

– Ce să fac cu el? – se minună flăcăul.

– Să ţi-l bagi în cur! – glumi rozătoarea, apoi retractă: Să ai de ronţăit pe drum, ca să nu te plictiseşti…

Cum am spus, ar mai fi fost cale lungă până la ieşirea din pădure, însă gândind Grigorie din nou la Cuvioasa Parascheva şi fiind aceea prăznuită în chiar acea zi, Sfânta se milostivi de el şi-i deschise ca o uşă ce-l trecu tocmai într-o câmpie străbătută de-un râu, codrul strălucind în urma sa sub lumina aurie de Octombrie.

.

Recomandări: Gabi123, Gabitzu, Lili3D, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Shayna, Teo Negură.

Anunțuri