Grafică de Aurelia Anghel

.

Să ieşi pentru prima oară din codru la doisprezece ani, mai cu seamă după ce-ai crescut în aceştia cât alţii-n douăzeci, este o experienţă covârşitoare, asemănătoare cu a aceluia care, după şcoala olandeză, întâlneşte în sfârşit pictura sudului, ori cu a unuia care, după o dietă îndelungată, prinde un homar gătit în vin!

Grigorie privi florile năucit, mirându-se de-atâta risipă de culori. Chiar dacă era jumătatea lui Octombrie, nu trebuie scăpat din vedere faptul că ne aflăm într-un ev al basmelor, în care nu doar că regina-nopţii putea înflori în decembrie, dar se mai petreceau şi alte neauzite. Cu atât mai puţin ne vom mira, aşadar, de fluturii care treceau, frivoli, de la o corolă la alta. „Du-te către pod, du-te către pod!” – i se păru băiatului că aude sute de glasuri, toate ca nişte adieri. Neclar precum bătaia aripei de fluture, acest zvon îl făcu, totuşi, să-şi zică: „Da’ ce-o fi acela?”. „Las’că te prinzi tu!” – veni răspunsul.

– Dacă e să merg către ceva ce nu ştiu ce e, da’ o să mă prind când ajung acolo, ce să zic?… E-un sfat tare de tot! – mormăi cu glas.

Fluturii deciseră să fie mai expliciţi, şi-n minte-i răsună: „E din lemn şi peste el treci apa…”

Ajuns la râu, băiatul se minună din nou, căci nu mai văzuse atâta curgere la un loc vreodată. Se uită în jos şi-n sus, dar nicăieri nu văzu vreun capăt al acelui şarpe, deducând logic că apa vine de nu se ştie unde şi se duce către nicăieri. „Poate nici nu are început şi sfârşit!” – îi mai veni, dar făcu un gest din mână cu sensul: ei, o fi având, totuşi!

Într-adevăr, ghici care-ar putea să fie podul, deşi îşi zise că, şi fără sfatul fluturilor, tot pe-acolo ar fi apucat-o şi tot peste el trecea, chiar dacă n-ar fi ştiut că-i spune pod. Dând să păşească pe poteca de lemn ce traversa râul, flăcăul zări un motan care semăna foarte bine cu un tablou al lui Edvard Munch.

„Uite ce analogii fac, când nici nu se ştie de Munch! Se vede că sunt năzdrăvan…”

– Năzdrăvan pe naiba! – interveni motanul. Eşti, până una-alta, un tip îmbrăcat jalnic, mirosind pe măsură şi cu un morcov în loc de pungă cu bani! Ai vreun nume?

– Grigorie… – murmură băiatul, deşi-i trecură prin minte câteva zeci de întrebări.

– Mda, merge! Vei zice, însă, că te cheamă Grigori, iar pe scurt, Gore! Aşa, te vor crede rus şi vei fi respectat, altfel te vor lua toţi la mişto şi-o să te şi fraierească. Ai citit Ilf şi Petrov?

– N-am citit nimic, sunt analfabet – recunoscu Gore.

– Nu eşti singurul – observă motanul. Nu-i nimic, te-nvăţ eu să citeşti! Dar, acum, zic să mergem să mâncăm ceva…

– Chiar! – admise tânărul şi dădu să pornească spre ceea ce el socoti a fi un sat, aşa cum îi spuse dropia.

– Uşor! – interveni motanul. Cu ce crezi că ai să plăteşti, cu morcovu’ ăla? Ridică-ntâi cei doi galbeni de pe jos! Ăştia ar trebui să ne ajungă o săptămână…

Băiatul luă banii, renunţând să-şi mai pună întrebări. Avea să tacă şi să înveţe, căci lumea nu-i părea prea complicată. „Ai răbdare, şi toate se lămuresc singure…”

Nu după multă vreme, cei doi intrară într-un han.

– Pentru început, dă-ne bere! – zise motanul.

– Cum doriţi berea? – dori să afle hangiul.

– Intravenos! – îl ironiză felina. Cum s-o dorim? La stacană!

– Filtrată sau nefiltrată?

– Nefiltrată.

Gore ar fi dorit să afle mai multe:

– Care-i deosebirea dintre ele?

– Cea nefiltrată e cu bâzdâgănii în ea, iar aia filtrată e strecurată printr-un ciorap.

– Şi cam ce bâzdâgănii sunt în cea nefiltrată?

– De regulă, viermi, da’ uneori poţi avea noroc să mai găseşti şi-un şoarece!

.

Recomandări: CarmenDana Pătrănoiu, Lili3D, Mirela Pete, Paporniţa cu vorbe, Tu1074, Zinaida.

Anunțuri