Comisarul Tudose avu neplăcuta surpriză ca, mergând în baie, să găsească chiuveta ocupată cu câteva piese vestimentare lăsate la înmuiat. Fireşte, ar fi putut urina şi în closet, însă exista riscul să stropească gresia şi, în plus, se ducea toată plăcerea actului. De felul său panicard atunci când era amânat din urinat, comisarul găsi totuşi tăria s-o cheme pe Simona.

– Goleşte chiuveta asta!

După un pahar de Martell, agentei îi era tot una, astfel că nu-şi zise-n gând decât: „Bine că nu-mi cere să-l şi desfac la şliţ!”. De fapt, Tudose era gata desfăcut, căci începuse pregătirile încă din cameră.

Rămas în sfârşit singur, comisarul putu să admire jetul oranj care, dată fiind apropierea de chiuvetă, putea fi direcţionat cu deplină precizie. Se spălă apoi pe mâini simbolic, direcţionând apa, după care-i atrase atenţia masca de chiuvetă, pe care o deschise.

– Surpriză! – strigă revenind în cameră şi ridicând triumfal o a treia sticlă de Martell.

Neaşteptat, Simona se bucură de revenire, căci Virgil începuse s-o înghesuie.

– Băi, Virgile, nu fi! – îl mustră Tudose. Întâi cei mai vechi în meserie! – glumi.

Din fericire, comisarii redeveniră serioşi, atât cât era aceasta cu putinţă, şi prinseră să analizeze cazul:

– Deja sunt trei sticle de coniac, plus banii… – rezumă Tudose.

– Ce bani? – întrebară colegii.

Comisarul regretă pe dată că vorbise cam mult:

– Păi, nu erau şi ceva bani? Acolo unde-aţi găsit actele…

– Nu, nu erau! – replică Virgil, simţindu-se din ton că devenise suspicios.

– Atunci, m-am înşelat eu. Este clar, oricum, că n-a mai pătruns nimeni în apartament, nu erau urme că s-ar fi forţat uşa…

– O fi fost vreun futalău de-al tipei care are cheia – căută Virgil o soluţie, făcând-o pe agenta Simona să se simtă prost.

– Şi, dacă ai cheia de undeva, laşi coniacul acolo? E ilogic! Mai degrabă, dată fiind angoasa generată de criză, spectrul sinistru al disponibilizărilor, vârsta care nu poate făgădui altceva decât începutul decrepitudinii, cu perspectiva ca, în curând, să duci tu Martell bitangilor, dacă mai vrei să fii băgată-n seamă, toate astea au concurat la instaurarea unei stări cenuşii, abolind raţiunea, în care evadarea definitivă prin suicid putea părea o soluţie… Atunci, poate într-un moment de întunecare în care tocmai avea cuţitul în mână…

Ajuns aici cu supoziţiile, comisarul greşi, apucând mânerul armei albe din spatele victimei.

– S-au dus dracului şi amprentele făptaşului! – observă Simona, destul de impertinent.

– Păi, am stabilit că a fost sinucidere! – se replie Tudose, nu prea abil.

– N-am stabilit nimic, erau simple supoziţii! – plusă Virgil. Destul de fantasmagorice, ca să fiu sincer…

„Aşaa? Toţi sunteţi împotriva mea?” – îşi spuse Tudose şi o mânie incomensurabilă îl cuprinse. Dacă soneria nu s-ar fi auzit tocmai atunci, n-ar fi fost exclus să săvârşească ceva necugetat.

.

Recomandări: Colţul cu muzică, Dana Pătrănoiu, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Shayna, Teo Negură.

Anunțuri