Amu se povesteşte că era odată-ntr-un sat o femeie care avea un motan. Şi femeia aceea îi învăţase o vreme pe copiii satului Socoata şi Citirea, dară făcându-se reforma şcoalei, astfel ca să nu mai scoată ea tâmpiţi, ci văcari şi argaţi, femeia fu trimisă acasă. Cum se numea dăscăliţa aceea nu mai ştie nimeni, căci dracii de copii o porecliră Vaca Încălţată, însă fără jigniri, şi aşa-i ziseră ei toţi, astfel că numele i se uită. Motanul femeii umbla, asemenea oricărei feline, desculţ, însă, printr-un transfer semantic, ajunse să i se spună şi lui Motanul Încălţat.
„Cel puţin, bine că nu-mi spun Bou Încălţat!” – gândea motanul, care era năzdrăvan. Femeia, în schimb, nu avea niciun dram de aptitudini către paranormal, aşa că se lăsă în grija pisicii.
– Bine-ar fi de-am avea şi noi ceva bun să mâncăm! – oftă ea într-o seară, căci nivelul de trai li se cam diminuase.
– Chiar! – făcu motanul şi, scoţând o mărgică, îi porunci aceleia să aducă ce-o fi mai bun de mâncare.
Mărgica umplu pe dată un blid cu Whiskas suculent ş-un altul cu granule de somon, astfel că motanul se apucă să toarcă şi să înfulece cu poftă. Femeia-l privi cât îl privi, apoi întrebă:
– Oare n-ar putea aduce mărgica aceea ceva şi pentru mine?
– Ba, cred că da! – zise mârtanul, mediind ca şi femeia să primească niscaiva scoici, pastă de creveţi în panadă, murături greceşti, brânzeturi fine, vinuri vechi şi alte nimicuri.
Mai trecu ceva vreme şi fosta dăscăliţă zise că tare s-ar bucura de-ar putea renova casa. Receptiv, motanul scoase el ştie de unde un mosoraş, iar acela zidi pe dată un cuptor în care duduia focul, astfel că îmblănitul se şi tolăni la căldură. Abia la insistenţele femeii se gândi să-i spună mosoraşului să mai ridice două odăi, să pună gresie, termopane şi să tragă o canalizare.
Dar, casa nouă şi frumoasă cere cumpărături, şi mult s-ar mai fi dus femeia la târg, însă vezi că nu prea avea cu ce. Motanul Încălţat, numit astfel în mod oarecum impropriu, înţelese aluzia într-un târziu, dându-i femeii două pungi cu galbeni.
– Da’ fii atentă, îmi iei litieră şi grifoar, nu strici toţi banii pe prostii! – o atenţionă la plecare.
.
Recomandări: Clipe de Cluj, Colţul cu muzică, Gabi123, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Imagini, Lili, Mirela Pete, Rokssana, Schtiel, Scutaru, Shayna, Teo Negură, Theodora Marinescu.
nov. 02, 2011 @ 12:25:32
Motanul din poveste e mai bun decât un card de credit…. Ar trebui clonat…
nov. 02, 2011 @ 12:29:13
Poate va avea urmaşi, năzdrăvani ca şi el…
O dimineata intr-o fotografie : Alex Mazilu – Foto Blogging
nov. 02, 2011 @ 13:58:48
nov. 02, 2011 @ 16:20:56
nov. 02, 2011 @ 16:58:57
E priceput, evident!
nov. 02, 2011 @ 18:07:59
nov. 02, 2011 @ 18:34:55
De ce n-are parte orice dăscăliță de un Motan Încălțat ?
Știu, e vorba de discriminare.
nov. 02, 2011 @ 19:02:28
Sunt şi dascăli care nu vor să-şi ia pisoi…
nov. 02, 2011 @ 19:05:19
Tot noi suntem de vină ?
nov. 02, 2011 @ 19:19:37
Oare n-ar fi fost mai util ca, în loc de Whiskas si alte chestii banale ca gresie, faianta sau vinuri bune, Motanul Încălţat sa faca rost de vreo suta de margici fermecate sau mosorele pentru prieteni?
nov. 02, 2011 @ 19:37:49
Carmen:
Păi, fără pisoi?
nov. 02, 2011 @ 19:38:17
Dan:
Motanii-şi au propriile raţiuni.
nov. 02, 2011 @ 19:42:28
Motanu’ca motanu’, da’ fiinţa aia răsfăţată din fotografie m-a făcut praf ! E Nataşa la ultraviolete ?! 😀
nov. 02, 2011 @ 20:01:28
E Taras, înaintaş al Nataşei…
Mancare pe plita electricaElisa – gradina mea de vis
nov. 02, 2011 @ 23:15:52
nov. 02, 2011 @ 23:40:23
nov. 03, 2011 @ 00:33:58
nov. 03, 2011 @ 00:33:58
nov. 03, 2011 @ 08:43:20
nov. 03, 2011 @ 08:48:31
Despre champignons « Mirela Pete. Blog
nov. 03, 2011 @ 13:32:49