Stridiile stăteau înghesuite ca stridiile, mai cu seamă că marea era învolburată.

– Important este să rămânem împreună, altfel cine ştie pe unde ne vor mâna vicisitudinile talazurilor!… – opină una. Ar fi trist să nimerim una la Viena, alta la Milano, iar alta în vreo conservă thailandeză…

– Chiar! Voi unde-aţi vrea să ajungem? – întrebă o stridie mai neexperimentată.

Ca să nu înceapă toate să-şi dea cu presupusul, propunând felurite excentricităţi, cea mai matură interveni ferm:

– La Sabres, normal!

– Asta unde vine? – se interesară suratele.

– În Timişoara. E singurul loc unde îţi cântă, la ultimul festin, muzică clasică.

– Mişto! Mişto! – se bucurară moluştele.

– Fetelor, voi faceţi perle? – reveni cea care părea a avea cea mai mare autoritate. Că domnul Vania nu acceptă scoici fără perlă…

– Facem, facem!

– Eu fac una neagră! – se lăudă o stridie mai sfrijită.

– Faci pe naiba! Pe tine nici nu te pune-n farfurie, că n-ai dimensiunea standard. Cred că te va da la pisică…

– Care pisică, Nataşa?

– Probabil.

Cum s-a putut observa, vietăţile din Marea Mediterană erau la curent cu faptele Nataşei. Cu toate acestea, nu pisica era grija lor.

– Hai, înfăşuraţi nisipul în sidef, că azi-mâine ajungem la Sabres şi voi nici măcar nu v-aţi apucat de muncă!

Redevenind tăcute, scoicile se concentrară să elimine naiba ştie ce, conturând viitoarele perle.

– Le facem sferice? – mai întrebă una.

– Fă cum poţi, dar apucă-te odată! – o potoli şefa.

.

Recomandări: Adela Onete, Gabi123, Lecturi recenzate, Lili, Răzvan Cătălin Rinder,  Simion Cristian, Supravieţuitor, Theodora Marinescu.