Ziua naţională

45 comentarii

Chiar din zori ne-am vorbit, împreună cu Caius şi cu domnul plutonier-major Onici, că se cuvine s-o luăm din vreme cu manifestarea simţămintelor de profund patriotism ce ne animă şi să mergem la Sabres încă de azi, în ajun de 1 Decembrie.

Comandarăm un platou vânătoresc şi unul pescăresc, cu precizarea să fie de fiţe, ca să rămânem plăcut surprinşi.

– Şi de băut? – dori să mai afle ospătarul.

– Şi de băut – confirmarăm.

– Da, da’ ce? – insistă băiatul.

– Lichior de mentă – îl ironiză domnul plutonier. Aduci Chateau le Puy din 1973 la vânat şi Beaujolais Blanc din 1961 la platoul marin!

– Câte-o sticlă?

– Da, de persoană – precizarăm. După, mai vedem… Înainte, adu câte-un Chabanneau de opt ani.

Tocmai sosi coniacul când în local intră şi Aurel.

– Salut! Ce mai faci tu, măi, Aurele? – îl întâmpină domnul Onici. Ia loc…

– Am ieşit să sărbătoresc, după datină – explică acela. Ce beţi?

– Vinars Mioriţa – răspunserăm noi, prudent. Ne-am zis că, fiind mâine ziua naţională, se cuvine să…

– Da, iau şi eu tot din ăsta! Dar, aş fi luat şi-un homar…

– Homar de ziua naţională? – ne minunarăm. Da’ ce, e 14 iulie? Se cuvine să luăm ceva tradiţional românesc!

– Chiar! – admise Aurel, care purta şi-un steguleţ tricolor, fluturându-l din vreme-n vreme. Dar, ce ne-ar caracteriza mai bine?

Cum colegii mă priviră, cerându-mi ajutorul, improvizai:

– Ar merge nişte mici, apoi o mămăligă cu brânză. Şi, pe lângă, bere Timişoreana şi-o Busuioacă de Bohotin.

Din fericire, Aurel merse pe mâna noastră, chiar dacă mai târziu ne privi platourile oarecum descumpănit.

– Tu eşti mai patriot! – îl încurajarăm.

Pentru a sublinia specificul naţional, aduserăm trupa lui Jordi Savall să cânte din culegerea de muzică orientală a lui Dimitrie Cantemir.

– Fain! Un fel de manele… – aprecie Aurel.

Înainte de desert, merserăm la closet, lăsându-l pe Aurel să se îmbibe de tradiţia patriei noastre, constatând că a luat ţeapă şi că trebuie să achite tot, inclusiv onorariul muzicienilor. Cu economiile astfel realizate, am decis să continuăm praznicul la Dinar.

.

Recomandări: Gabriela Elena, Gabriela SavitskyNapocel.

Ohne Worte

42 comentarii

.

Recomandări: Clipe de Cluj, Colţul cu muzică, Gabriela ElenaIulia Radu, Lili, Mirela Pete, Ragnar, Rokssana, Shayna, Simion Cristian, Teo Negură, Theodora Marinescu.