Revelionul bloggerilor (Kriminalroman) – 1

1.

Ca întotdeauna când nu-ţi aminteşti cui îi aparţine o spusă, începi s-o atribui ba lui Napoleon, ba lui Kant, ba pretinzi că ar fi din Sfânta Scriptură.

– În Biblie nu are cum să scrie aşa ceva, că pe-atunci nu erau bloguri! – punctă Traian.

– Dar, într-o viziune, ei puteau să vadă şi cele din viitor, chiar dacă le numeau altfel… – se încăpăţână Roberta. De pildă, navelor cosmice le zice păsări de fier.

– Unde le zice aşa? – interveni Sebastian. Arată-mi în Biblie unde zice asta şi eu o mănânc!

– Păi, nu mai e, că au scos-o popii, dar se găseşte în Biblioteca secretă a Vaticanului… – găsi femeia o ieşire din impas.

– Poate acolo o fi scris şi despre cum ne vom face noi Revelionul aici… – o ironiză şi Emil.

Discuţia, poate influenţată şi de băutura ingerată, porni de la ceva cât se poate de simplu. Cineva afirmase că zece oameni maturi nu au niciun motiv de a petrece Revelionul împreună când fiecare ar avea treabă în altă parte, şi că organizatorul nu putuse porni decât de la un gând vinovat, iar ceilalţi puteau accepta să vină doar mânaţi de patimi ocultate.

– Adică, ce patimi? – se revoltă Vasile. Doar n-o să spuneţi că am venit aici ca s-o frig pe Sulfina!

– Tu, nu, tu ai venit pentru băutură! – i-o trânti Daniel, în vreme ce se gândea dacă băutură este substantiv şi dacă-i de gen neutru.

Sulfina roşi, căci oricum se simţea în plus. Găsi, însă, o idee de care se agăţă:

– Vedeţi, aşadar, că în toată spusa nu-i vorba despre niciun fel de blog, aşa că ar putea fi şi din Biblie, deşi nu pare.

– Poate-i din Jean Jacques Rousseau – opină Sebastian. Ăluia îi umblau prin cap aiureli din astea. Cică, gând vinovat, patimi… Păi, normal că-i vorba de patimi, ce altceva să te mâne într-un loc sau altul? Dragostea de Ţară?

Poanta plăcu tuturor, astfel că se puseră pe râs. Emil râse mai reţinut, căci îşi aminti legătura cu blogurile:

– Cineva a observat că toţi suntem bloggeri, de aceea a zis Traian că spusa nu poate fi din Biblie. Dar, iniţial, nu se spusese nimic explicit despre bloguri. De fapt, spusa cred că am aruncat-o eu, la primul pahar…

– Normal că tu, o fi vreun citat din Etica, lucrare aflată în manuscris! – interveni Sebastian, dar nimeni nu pricepu ironia.

– Nu, ce Etică? – se miră Emil.

– Chiar, ce etică? – întări şi Elena. Doar am venit să petrecem! Eu mi-aş mai pune nişte salată de boeuf…

– Canibalism – rânji Vasile, dar Traian îl privi sever.

– De aia eviţi tu caltaboşul?

Vasile se făcu că nu înţelege şi-şi mai turnă un coniac.

– Da’ noi ceva muzică nu avem? – căută Monica să risipească tensiunea, iar Anca porni DVD-ul.

Curând, Coco Jambo răsună în toate sălile.

.

Absenţi de la petrecere: Colţul cu muzică, Ela Roseni, Imagini, Iulia Radu, Lilli, Schtiel, Shayna, Teo Negură, Theodora Marinescu.

O mie şi una de zile – 8

A şaptea seară

 

– Se-ncheie săptămâna şi încă n-ai abordat genul horror – îi reproşă Şerban Ştefaniei, iar tânăra ridică din umeri, cu sensul: câtă vreme nu plânge masa, abordăm ce gen vrei tu.

De îndată ce Sandu aduse bucatele şi băutura, fata începu:

 

 

 

Povestea cu luna plină

 

Corina începu să se obişnuiască ştiindu-l pe Marcel mai tot timpul în Dinar. O vreme îl căutase prin birturi, încercând să-l ducă acasă şi reuşind doar să işte scene penibile, dar mai apoi îşi spuse că în tot răul este un bine şi că, în definitiv, se poate uita în linişte la Noră pentru mama, Test de fidelitate sau alte emisiuni frumoase.

Cum aproape în fiecare sâmbătă Marcel o lungeşte la benzinărie, uneori până luni dimineaţă, Corina fu surprinsă să-l vadă acasă încă de la zece seara, relativ treaz.

– La noapte mă transform! – o anunţă el, pe un ton oarecum îngrijorat şi mai mult decât misterios.

– Te laşi de băut? – se iluzionă femeia.

– Nu cred, dar e lună plină…

– Adică, nu te laşi de băut! – gemu Corina. Acum, motivul ar fi că-i lună plină… Logic! Lună plină, lună nouă, eclipsă de lună, luni, marţi, miercuri, joi, ianuarie, februarie, august, toate-s prilejuri de chefuit!…

Marcel mai auzise tirada de sute de ori, aşa că nu-i dădu atenţie.

– Lasă fleacurile, mai bine încuie-mă în bucătărie, ţi-am zis doar că mă transform!

Colega de apartament gândi fulgerător: „Încuiat l-aş ţine toată ziua pe undeva, da’ de ce în bucătărie? Dacă urinează iarăşi în chiuvetă?… Mai bine-ar merge în boxă, la subsol!” Socotind, însă, că-i de preferat să scurteze discuţia ca să poată urmări ceva interesant pe OTV, Corina-i făcu hatârul, încuindu-l. Ar fi fost posibil să-l mai încuie şi-n baie, însă acolo mai putea avea şi ea nevoie. Aşa, chiar dacă nu mai avea acces la frigider, îşi putea lua, dacă avea poftă, un compot de pe poliţa din hol, iar furculiţe aveau şi în dulapul din cameră.

În vreme ce femeia află cu stupefacţie că ciocoiul Oprescu, pe când activa ca medic, a asasinat în mod deliberat mii de pacienţi, îmbogăţindu-se astfel, Marcel se trânti pe gresie aşteptând resemnat schimbarea.

„E noros azi, poate scap… O fi luna plină, da’ dacă nu se vede, mai are efect?” În casă, ar fi avut câteva romane pe acest subiect, însă nu mai era vreme să se documenteze. „Başca, e ficţiune, cine ştie dacă te poţi lua după ele…”

Văzu cum norii se risipesc şi, chiar către miezul nopţii, luna-şi rânji paloarea în fereastră, iar transformarea începuse. Dacă nu era însoţită tocmai de dureri atroce, nici nu s-ar putea spune că-i o senzaţie vrednică de dorit. Iniţial, bărbatului i se schimbă dantura şi, dând cu limba ca să încerce, simţi că are caninii ascuţiţi precum acele, iar restul dinţilor mititei, însă tăioşi. Curând, constată că vede cu o deosebită acuitate, deşi culorile-i apăreau altfel decât le ştia. „Ar fi trebuit să mă dezbrac! Cine-a mai văzut lup în pantaloni şi tricou?” – îi mai trecu prin minte.

Începu să cerceteze locul cu mustăţile, calculând pe unde-şi poate strecura capul, şi-şi marcă locul, dar de data aceasta nu mai urină în chiuvetă, ci pe mobilier. Cum văzul îi devenise înzecit mai ager, reuşi să-şi privească noua înfăţişare în luciul faianţei. Nu era lup câtuşi de puţin, ci se preschimbase în motan. Era şi-un avantaj în aceasta, deoarece reuşi, datorită dimensiunilor reduse şi-a agilităţii, să iasă cu totul din haine. Încercă uşa frigiderului cu laba, însă nu avu putere s-o deschidă. „Ar fi trebuit să halesc ceva peste zi, da’ eu am luat-o pe coniac şi acum îmi macină în gol!”

În cele din urmă, reuşi să se strecoare afară şi găsi un pui fiert în bucătăria familiei Moldovan, de la parter. Se întoarse, sătul, când se lumina de ziuă. Auzindu-l mieunând, Corina-şi spuse: „Acum, va trebui să mă interesez când e lună plină şi să-i pregătesc Whiskas de fiecare dată…”

.

Recomandări: Colţul cu muzică, Ela Roseni, Imagini, Iulia Radu, Lilli, Schtiel, Shayna, Teo Negură, Theodora Marinescu.