Ţurţurele

Sfârşitul de ianuarie cu cer plumburiu induse în sufletul domnului plutonier-major Onici o stare tulbure, ce-l făcu să-şi reamintească de vremuri apuse:

– Era în ianuarie 1983… Cerul, tot ca acum de întunecat şi cam la fel de frig. Pretutindeni, ţurţuri enormi atârnau de streşini… Pe atunci, nu puteai să bei nimic până la ora zece. Pălmaşii cereau, ce-i drept, câte-o cafea îmbunătăţită, dar, cum eu lucram în Miliţie, ar fi fost sub demnitatea mea să beau romul în ceaşcă de cafea! Astfel că am decis să patrulez. Privind la luciul ţurţurilor şi căzându-mi privirea pe unu’ supradimensionat, îmi trecură prin minte în mod natural câteva stihuri: 

Voinic creşte un ţurţure,

E plin de sine-un ţurţure,

Deasupra lumii gureşe

Atârnă ca o sabie!…

 

Mă întrebai, apoi, cine-o fi scris chestia asta… Esenin? Evtuşenko? Maiakovski? Dracu’ mai ştia, că au şi ruşii ăştia nişte nume de nu poţi ţine minte care-i unu’ şi care-i altu’!… Aşa, de reţinut, l-am reţinut pe Makarenko, că din ăsta am citit cel mai mult, când eram responsabil cultural la Penitenciar…

– Şi de ce n-ai rămas acolo? – deveni curios Teodosie.

– Cu cine? Că toţi erau nişte cretini! Am repartizat, la camerele de frontierişti, Ion Creangă, Eugen Ionescu, Blaga, Caragiale, Eminescu… Crezi că s-a prins vreunul? Rupeau foi din cărţi ca să se şteargă la cur! Dă-i în…

După această paranteză, domnul plutonier reveni la istoria zilei geroase de ianuarie dintr-un alt an:

– Cum ziceam, la birt încă nu puteam merge, iar pe autorul versurilor nu reuşeam să-l identific, astfel că eram iritat. Pe când gândeam să iau ceva de la Alimentara şi să merg în parc, ţurţurele cel mare se desprinde şi-l pocneşte pe unu’ în creştet…

„Ia uite!” – mi-am zis, amintindu-mi finalul poeziei:

Oraşu-atent priveşte-l,

Toţi trec prin dreptul tău:

Să-i cazi taman pe creştet

Omului cel mai rău!

 

„S-a adeverit!” – îmi continuai meditaţiile şi mă îndreptai către răufăcător. M-am prezentat, apoi l-am întrebat direct:

– Cu ce ocazie pe aici?

– Dă-mi pace, omule! Nu vezi că sângerez? – zice tipul.

– Lasă vrăjeala! Prezintă buletinul şi legitimaţia de serviciu! De ce nu eşti la lucru la ora asta?

– Păi, sunt diagramist la Gaz metan…

– Aha! – îi spun, dumirit. Şi, în loc să-ţi vezi de treabă, tu umbli la cafe-bar, să bei rom în ceaşcă de cafea! Uite în ce hal eşti, încă din zorii zilei…

– Dacă m-a lovit căcatul ăsta de ţurţur… – zice individul, în cel mai trivial mod cu putinţă.

Deoarece pe stradă ar fi putut trece femei, i-am împuşcat individului o pereche de palme, ca să înveţe cum trebuie să se poarte.

– Aici te afli în mediu urban, aşa că nu spui tu pe stradă c… anumite porcării! Că nu eşti la mă-ta-n Cărpiniş! – adăugai, observând în buletin localitatea de domiciliu. De când lucrezi la Gaz metan?

– Din septembrie 82… – făcu contravenientul, pe un ton mult mai umil.

– Zăău? – i-am zis ironic. Şi flotantul de ce-l ai abia din noiembrie? Aşa…, la şmecherie? Te ţii de cioace cu Miliţia?… De ce n-ai fost atent la ţurţuri? Când ai semnat fişa de Protecţia Muncii, n-ai fost prelucrat ca, dacă lucrezi pe teren, să te fereşti ca să nu-ţi cadă ceva-n cap?…

– Ba da… – îngăimă infractorul.

– Şi-atunci de ce nu beleşti ochii, băi, sabotorule? Duc eu acum diagramele la sediu?…

…

– Ca să scurtez povestea, individul s-a ales cu câteva zile de spitalizare şi cu desfacerea contractului de muncă, cu articolul 130 litera “i” (trei absenţe nemotivate). Aşa se făcea dreptate pe vremea aia şi aşa l-am întâlnit eu prima dată pe Caius…

– Ei, ce vremuri! – suspină Remus. Nu mai apucăm noi aşa timpuri… Acum, mai mult cu IPhone… – adăugă, fără nicio legătură cu subiectul.

Curând, sosi şi Caius în local, mirându-se că-l întrebăm pe nepusă masă dacă nu i-a rămas semn.

.

Recomandări: Anacondele, Dana Pătrănoiu, Ela Roseni,  Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Imagini, Lili, Răzvan Şerbu, Schtiel.

Fata Moşului

Erau odată un bărbat şi-o femeie care, rămânând văduvi, se recăsătoriră unul cu celălalt, aducându-şi laolaltă şi câte-o fată din prima căsnicie fiecare. Fiind ei cam de vârsta a doua, dracii de copii de pe stradă le ziceau moşul şi baba, măcar că era în aceasta o exagerare evidentă. Cât despre fete, iată: Fata babei era neasemuit de rea, puturoasă de leneşă, balcâză ca un cur de maimuţă, zgrunţuroasă şi răstită la vorbă şi, în plus, rapidistă. Fata Moşului, în schimb, era bună la suflet ca pita caldă, vrednică la tot lucrul, frumoasă precum o cadră – cât dacă la soare priveai cam anevoie, la dânsa ai fi tras cu ochiul în toată vremea -, cu vorba mieroasă şi blândă, posedând o cultură vastă şi fiind, aşa cum se cuvine, utistă.

Da’ vezi că baba n-o prea vedea cu ochi buni pe fii-sa vitregă, aşa că mereu îi zicea moşului s-o mai mătrăşească de-acasă, trimiţând-o la produs. Mai mototol de felul său, moşul se prinse la vorba babei, începând să bată apropouri fine faţă de fiică-sa, până ce aceea plecă în lume.

Ieşind fata din cetate, dădu curând peste-o fântână nămolită, cu ghizdurile năpădite de buruieni şi, în general, într-o vădită stare de depreciere.

– Fată bună şi frumoasă, nu trece aşa pe lângă mine! – o agrăi fântâna. Adu-mi oareşce îmbunătăţiri, că şi eu ţi-oi da apă bună la întoarcere…

Fata o privi cu milă şi-i răspunse:

– Vezi că n-am la mine nici foreză, nici mistrie, nici materiale de construcţie! Cum să te repar? Poate, când oi veni… Cât despre apă, mă descurc.

Mai merse fata, şi dădu de-un păr năpădit de omizi, care-o rugă la rându-i să-l cureţe, făgăduind pere aurite şi zemoase oarecând. Fata dădu un bobârnac unei omizi ce tocmai da să se suie pe trunchi, dar argumentă că ar fi dificil să facă mai mult, neavând nici scară, nici pompă de stropit.

Ceva mai încolo, fata întâlni un cuptor năruit, însă nu-l putu ajuta nici pe acela, din pricini similare, nefiind pregătită pentru astfel de intervenţii.

Ajunsă în pădure, tânăra dădu peste casa Sfintei Vineri şi se băgă s-o slujească. Mergând a doua zi Sfânta la biserică, îi zise să aibă grijă de copiii ei, dându-le bucate din tărâţe nici calde, nici reci, şi să le mai caute prin blănuri de cele lighioane nedorite.

Rămasă cu jivinele, căci jivine erau copiii, fata uită sfaturile Sfintei şi făcu aşa cum ştia ea mai bine. Scoase din raniţă şi vaccină jivinele cu Nobivac, le dădu Caniverm intern şi Bancid împotriva puricilor şi căpuşelor, apoi desfăcu plicuri, pungi şi conserve de Wiskas, Chappi, NaturalMix şi le dădu copiilor, animalele mâncând cu poftă. Când se întoarse Sfânta de la biserică, toate spuseră cât de mulţumite sunt, rugând ca aşa să fie ospătate întotdeauna. Sfânta Vineri îi zise fetei să intre într-o cămăruţă şi să-şi aleagă ce i-o place de-acolo. Fata zări numeroase cutii şi lădiţe frumos lucrate, însă, modestă, alese doar un pliculeţ îngălbenit de vreme. Se uită Sfânta Vineri cam chiorâş:

– Apoi, acela-l aleseşi? De ce n-ai luat o cutie din cele frumoase?

– Mi-o ajunge – zise fata -, şi-aşa n-am făcut mare lucru.

Bătrâna nu avu ce zice, iar fata porni către casă.

Chiar la intrarea în pădure, un supermarket ademenitor o uimi pe fata Moşului, cu atât mai mult cu cât nu-l zărise la sosire. Deschise plicul şi descoperi un card VISA. „Poate mi-o ajunge de ceva mărunţişuri” – îşi spuse, intrând în prăvălie. Aici, pe lângă un autoturism Audi A6 Allroad, îşi mai cumpără una-alta. Pornind către casă, zări cuptorul – plin de pâini coapte de astă dată -, însă n-o interesă detaliul, având în portbagaj pâine pe vatră de la supermarket. Ignorat, cuptorul se nărui cu totul. Ajunsă în dreptul părului, plin de roade acum, fata tocmai mânca o minunată pară importată din Grecia, astfel că pomul se scutură tot de invidie, iar lemnul i se uscă. Mai încolo, fata desfăcu un pet de Izvorul Minunilor, iar fântâna se înnămoli şi surpă toată de ciudă.

Sosind acasă, fata-i povesti tatălui său prin ce trecuse, şi-n partea lor de casă începură lucrările de reabilitare termică, trase apă, îşi făcură centrală termică proprie, înlocuiră vechile fereşti cu termopane, plasară câte-o plasmă cu diagonala de 1,20 în fiecare cameră, traseră cablu cu internet şi multe altele, astfel că baba şi fiica cea balcâză erau în toată ziua roase de pizmă.

.

S-au îngrijit să nu-mi aniversez ziua de naştere în lipsuri: Adrian Voicu, Anacondele, Ana Veronica, Androxa, Artistu, Bianca Rus, Boghi, Carmen, Cella,  Cleo, Cosmin Ştefănescu, Dana Pătrănoiu, Daurel, Ela Roseni, Elisa, Fewstuff, Fosile, Gabi123, Gabriela Elena, Gabriela Ilieş, Gabriela Savitsky, Karina, Lili, Lorelei, Lucius Fascius, Mirela Pete, Nea Costache, Nicu, Onu, Ragnar, Răzvan Şerbu, Rokssana, Theodora Marinescu.

27 Ianuarie

Plictisindu-mă în acest an şi apropiindu-se aniversarea zilei mele de naştere, l-am sunat, în zorii zilei de 25, pe primarul urbei, pentru a pune la punct unele mici aranjamente. Tolănit în cea mai confortabilă poziţie, dădeam directive alesului nostru (mă rog, un fel de-a vorbi, căci eu nu m-am obosit să votez), iar acesta, în poziţie de drepţi, memora cele ce-i spuneam, neputând să noteze deoarece şi-ar fi pierdut decenţa:
– Salut, primare! – începui. Vania te inoportunează…
– Spuneţi, Părintele şi Binefăcătorul nostru! – răspunse edilul, cu glasul gâtuit de emoţie.
– Uite pentru ce te-am sunat… Ca să nu mă plictisesc şi anul acesta, aş vrea ca, pe 27 ianuarie, populaţia municipiului să dea glas, într-o amplă manifestaţie, sentimentelor de profundă iubire şi mândrie care o animă, raportate la persoana mea…
Primarul oftă resemnat, dar avu unele obiecţii:
– Dar, 27 cade vineri. Ştiţi că e mai greu să mobilizezi massele în week-end!…
– Adică eu, când creez pentru voi, mă uit pe calendar să văd dacă pot scrie sau nu? Ce argumente-s astea?…
– Aveţi dreptate, o să văd ce putem face… – murmură interlocutorul.
– Nu că o să vezi! O să faci ceea ce trebuie! Ştii că sunt paranoic? – adăugai.
– Ştiu, ştiu, stimate Maestre! Lăsaţi, că va fi bine! Spuneţi-i, vă rog, şi Oligarhului că-l salut respectuos…
– Bine, bine… – scurtai discuţia. Fii atent să iasă bine! Vezi, că acuşi sunt alegeri…
– Am înţeles, să trăiţi, Părintele şi Binefăcătorul nostru! – mai spuse primarul, în conformitate cu eticheta.
…

În zorii zilei de 27, adică azi, mă treziră plăcutele acorduri ale unei fanfare militare. Privind pe fereastră, văzui că populaţia urbei se mobilizase exemplar şi că începuse deja să mărşăluiască. Cum nu eu aveam nevoie de această defilare, ci urbea, îmi făcui cafeaua, după care mai privii la manifestaţie, salutând din vreme-n vreme.
Treceau, în acel moment, elevii, viitorul mai mult sau mai puţin luminos al Patriei noastre, scandând entuziast:

Diadia Vania ne învaţă
Liberi să trăim în viaţă!

– Frumos! – aprecie soţia. Dar, când i-ai învăţat aşa ceva?…
– O fi vreo metaforă… – zisei, aprinzându-mi pipa.
Un masiv grup al harnicelor femei din industria textilă făcu să intre cartierul în trepidaţie:

Nu vrem Kent, cafea, valută,
Ci pe Vania să-l citim!

„Cam sincopat şi fără rimă!” – gândii eu, dar soţiei i se păru distihul destul de decent.
Intelectualitatea produse strigături mai elaborate:

Vrem doar a’ lu’ Vania scrieri,
Că nu au multe descrieri!

Ori:

Opera ţi-o preamărim,
Că ca tine nu găsim!

Tocmai începusem să mă plictisesc şi să mă întreb cine dracu’ m-a pus să solicit toată tâmpenia asta, când se apropie finalul defilării. Micul, dar activul grup al minorităţilor puse şi el de-un Csokalom, apoi urmă un ultim marş şi vuietul muzicii se stinse…

Mai spre seară, voi ieşi la Irish Pub pentru ca, bând halbă după halbă, să-mi atenuez sentimentul de disconfort ce-mi scormoneşte prin suflet.

.

Recomandări: Androxa, Carmen, Cosmin Ştefănescu, Gabi123, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Imagini, Lili, Mirela Pete, Rokssana, Schtiel.

Miercurea conciziei

Nataşa ştie deja cam ce va spune domnul preşedinte, aşa că i-a pregătit continuarea logică:

– Jos derbedeul băsescu!

I-ar fi spus, poate, mai multe, dar azi e miercuri.

.

Recomandări: Almanahe, Anacondele, Androxa, Carmen, Clipe de Cluj, Cosmin Ştefănescu, Dana Pătrănoiu, Ela Roseni, Fewstuff, Gabi123, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Imagini, Lili, Mirela Pete, Rokssana, Schtiel.

Sepepistul Vasile

Foto: Adina Huţanu

.

În stradă se manifesta de trei ore, iar preşedintele suspendat mormăia în răstimpuri: „Bine, atât ştiţi şi voi să spuneţi: ieşi afară, javră ordinară! Ce să zic?”. Adevărul este că se mai strigau şi alte lucruri, însă decenţa îl determina pe suspendat să mimeze chiar şi faţă de sine neînţelegerea, iar pe noi ne sileşte doar să sugerăm celelalte lozinci.

– Rahat! – exclamă mai apoi, după ce frunzări ultimele informări.

De săptămâni bune se retrase la sediul de campanie, nu chiar cu voia sa, uitând până şi să-şi mai viziteze familia. Aflând zilnic ştiri despre cum se prăbuşesc toate, alese recluziunea totală, dedicându-se consumului de alcool şi tolerând în preajmă-i doar pe sepepistul Vasile.

Toţi colaboratorii se îndoiau de existenţa acestui Vasile, om care nu se regăsea pe niciun stat de salarii şi de care nu-şi amintea nimeni. Ca să fim exacţi, nici domnul preşedinte suspendat nu era întrutotul convins de realitatea acestuia, însă era singura prezenţă pe care-o suporta timp mai îndelungat.

Asemenea multor alte personaje, preşedintele vedea de la o vreme entităţi, cu unele devenind interactiv. Că sepepistul Vasile va fi fost entitate ori altceva, evităm să presupunem. Cert este că o dată-l şi pipăi. Nu doar că îi simţi materialitatea – părelnică, cel puţin -, dar Vasile nici nu dispăru. „Nu-i tremens!” – gândi alesul poporului. „E la fel de aievea precum sunt eu ales de cetăţenii Patriei” – îşi continuă meditaţiile, în vreme ce Vasile rânji aprobator.

– Ce te hlizeşti? – îl întrebă cu acel prilej.

– Că sunt la fel de aievea… Într-adevăr, sunt!

– Ce eşti?

– La fel.

Vasile avea întotdeauna un mod de exprimare ambiguu şi aproape de fiecare dată persiflant. Acum, însă, privea absent pe fereastră. Preşedintele reluă rapoartele. „Ce formulări la ei! Manifestanţii par determinaţi în mod exacerbat, decişi să tranşeze în favoarea lor… Ăştia trebuiau să se facă critici de artă, nu politicieni!”

Iritat, îşi mai turnă un pahar de whisky.

– Să le ia dracu pe toate!

– Le ia oricum – îl îngână Vasile.

– Nu ziceam de situaţia generală, ci aşa, despre visele mele…

– Le ia şi pe alea.

– Am vrut să fac ceva, şi uite ce s-a ales!

– Ai vrut pe dracu! S-a ales exact ce trebuia. Nu cred că ai vrea să-ţi spun ce vroiai tu de fapt!…

– Nu, nu vreau. Dar, fii atent cum vorbeşti cu mine, că s-ar putea…

– S-a putea să ce? – îl înfruntă Vasile.

„Chiar! Să ce? În faţa lui, sunt dezarmat, nici nu-s convins de existenţa sa!”

– A-nceput destul de frumos luna August… – căută un subiect neutru.

– Da, destul de frumos. Poate că vine pentru ultima dată…

– Ce vrei să spui?

– Că a-nceput destul de frumos.

Preşedintele schiţă doar un rictus, alegând să bea şi să se gândească, fără a aprofunda, la frivolitatea soartei.

– Ce-ar fi să ies, totuşi? – întrebă după o vreme.

– Ar fi o încercare. Ori dau mulţimile peste tine, ori ajungi prin vreo unitate militară…

– Crezi că s-ar mai găsi vreo…?

– Da’ tu crezi?

– Eu nu cred. Uite ce-mi scrie Kremlinul! Viaţa merge înainte.

– Casa Albă n-a zis nimic?

– Ba da, tot o tâmpenie, ceva cu urmărim cu interes…

– Iar tu ai priceput din toate astea să te ţii de tărie.

Din nou, cândva primul om al ţării se bosumflă.

– Nu pricep – îi spuse Vasile -, de ce mai conversezi cu mine dacă nu-ţi convine niciodată ce-ţi spun?

– Păi, ce să fac? N-am chef de nimic! Dacă doar bei şi te uiţi pe pereţi, înnebuneşti!

– Ei, înnebuneşti oricum, nu asta e problema! Ai ajuns dependent de conversaţia mea…

Preşedintele suspendat căzu pe gânduri. Îşi făcu apoi curaj şi rosti ceea ce-l frământa de o vreme:

– N-ai putea să-mi faci rost de nişte Furadan?

– Pentru ce?

– Îmi trebuie mie…

– Cred că este pe internet, da’ ăla-i pentru femei!…

– Şi pentru domni?

– Pentru domni, nu ştiu, însă pentru tine cel mai potrivit ar fi revolverul…

„Chiar! Auzi, Furadan! Ce-a fost în mintea mea? Adică: de ce să fie simplu, când poate fi complicat? Doar am revolverul aici!”

Fără a mai chibzui prea mult, preşedintele suspendat  îşi scoase arma din sertar, o cântări puţin, îşi lipi ţeava de tâmplă şi apăsă pe trăgaci. Sepepistul Vasile dispăru pe dată, iar suspendatul se pomeni pe-un câmp imens care lucea argintiu. „E noroi!” – remarcă, privind la nemărginirea de clisă. Mergea anevoie, afundându-se la fiecare pas. „Parcă aş avea unde mă duce!… Dar, dacă stau locului, mă afund!”

– Futu-i! – fu prima sa vorbă rostită pe celălalt tărâm.

.

Recomandări: Almanahe, Dana Pătrănoiu, Ela Roseni, Gabi123, Imagini, Nea Costache, Rokssana, Schtiel.

Iarna vrajbei noastre

Sibiu, 2012. Luna ianuarie, fiind destul de călduroasă, invită poporul la Revoluţie. În vreme ce magazinele erau văduvite de ultimele mărfuri de către cetăţenii descătuşaţi, în U. M. 0720 (şapte douăzeci, cum i se spunea), reţinuţii Traian şi Elena urmăreau un televizor fixat pe Antena 3. „Fraţilor, Revoluţia a învins!” – clama poetul Mircea Dinescu, precum o mai făcuse şi-n urmă cu douăzeci de ani.

– ’te-n gură!… – mormăi Traian.

– Ţi-am zis să nu luăm elicopterul! – îi reproşă colega de detenţie.

– Păi, cu ce-ai fi vrut să fugim, cu bicicleta? Turismul se face ori cu avionul, ori cu elicopterul…

– Şi noi aici facem turism?

Discuţia poate ar fi devenit una tensionată, dacă patru soldaţi n-ar fi apărut, cerându-le să-i urmeze. Reţinuţii fură mutaţi într-o sală în care aşteptau mai multe chipuri severe, unele cunoscute. Generalul Gabriel Oprea nu le aruncă nicio privire, fiind foarte preocupat să îndoaie o foaie de hârtie astfel încât să obţină un vaporaş. Era vineri, 27 ianuarie, zi în care s-au născut două mari personalităţi (Ivan Usca şi Mozart).

Procurorul Laura Codruţa Kovesi dădu citire acuzaţiilor, inculpaţii făcându-se vinovaţi de disponibilizarea a un milion două sute de mii de bugetari, devalizarea resurselor Statului, politizarea instituţiilor, înfometarea poporului şi alte câteva mărunţişuri.

– Dovada! Dovada! – izbucni Elena, dar Traian o prinse de mână cu înţelesul „potoleşte-te, nebuno, că o încurcăm mai rău!”.

– Nu răspund decât în faţa Parlamentului unicameral! – se ambiţionă şi inculpatul.

– Nu există aşa ceva! Ţara are Parlament hexacameral… – interveni şi generalul Anghel Iordănescu.

– Futu-i! – exclamă Traian, uluit.

– Eu ţi-am zis că trebuia să-i lichidezi pe toţi cât erai pe val… – interveni colega de suferinţă, în vreme ce completul de judecată dădu citire sentinţei.

.

Recomandări: Anacondele, Androxa, Dana Pătrănoiu, Ela Roseni, Fewstuff, Gabi123, Gabriela Elena, Imagini, Lili, Popa Ţeapă, Ragnar, Rokssana, Schtiel.

Noaptea ciumpalacilor

Foto: Adina Huţanu

.

Domnul preşedinte uită până şi de paharul pe jumătate gol, încremenind cu privirea ochiului drept pierdută-n neant. Sepepistul Grigore se apropia din vreme-n vreme de fereastră, cercetând strada. Ciumpalacii îi oferiră o neaşteptată uşurare, căci acum putea să se arate util, după ce în ajun călcase cu maşina câinele mezinei preşedintelui. Îşi ceruse scuze, aduse în zori un căţeluş, dar încă nu-şi redobândise pacea lăuntrică.

– Numai să prind unu’!… – scrâşnea din vreme-n vreme.

Dar, şeful nu-l mai asculta nici măcar pe Mircea Badea, televizorul mergând inutil,  cu atât mai puţin pe Grigore.

Cum nu fusese scos, de teama ciumpalacilor, căţelul se uşură pe covor, însă niciunul nu băgă de seamă, preşedintele fiind cu gândurile aiurea, iar sepepistul, cu ele în cu totul altă parte.

Conform graficului, chestorul Stoenescu îşi inspectă oamenii din dispozitiv la ora două. Intrat în biroul preşedintelui, îl întrebă sever pe Grigore:

– Ce-i cu căcatul ăsta de câine aici?

– A fost votat… – îngăimă sepepistul.

– Nu te întreb de javra ordinară, ci de ăla de pe covor!

Grigore observă la rându-i şi, ca să scurteze toată istoria cu căţeluşul, rezumă:

– E pentru domnişoara Elena.

.

Recomandări: Anacondele, Androxa, Dana Pătrănoiu, Fewstuff, Gabi123, Gabriela Elena, Imagini, Lili, Rokssana, Ulise.

Ciumpalac incult

Ciumpalacii e inculţi,
Însă vine tot mai mulţi!

(Folclor pedelist)

.

Recomandări: Androxa, Carmen, Ela Roseni, Gabi123, Gabriela Savitsky, Imagini, Lili, Mirela Pete, Schtiel, Supravieţuitor.

Semne

Foto: Dana Pătrănoiu

.

Intrând într-un birt, am avut surpriza să-l zăresc pe Aurel. De fapt, aceasta n-ar fi constituit o surpriză, însă pentru prima dată mi-a apărut într-o lumină nouă. Cu toate că e pedelist, arăta ca un ţăran nevrotic, cu înclinaţii anarhiste şi mentalitate de vierme. I-am şi zis-o, de altfel, destul de abrupt:

– Arăţi ca un ţăran nevrotic, cu porniri anarhiste şi mentalitate de vierme.

– Exact aşa mă şi simt! – oftă el, confirmându-mi acuitatea cu care-mi zăresc semenii.

– Atunci, de ce stai aici? Locul unuia ca tine este la miting!… – plusai.

– Da, dar eu sunt pedelist! – avu o jumătate de obiecţie. Acolo se scandează altceva…

Pe dată, găsii soluţia:

– N-ai de ales, strigi în rând cu lumea! Când arăţi ca un ţăran nevrotic, başca şi cu porniri anarhiste şi mentalitate de vierme, ieşi în piaţă şi te adaptezi! Acolo nu mai suntem pedelişti ori socialişti, ortodocşi sau romano-catolici, români sau hotentoţi, ci devenim una!

Convins de toate aceste argumente, Aurel îşi luă steguleţul şi-o porni către Piaţa Operei, în vreme ce eu rămăsei să beau un coniac.

– Am mutră de dobitoc manipulat de Arafat? – mă mai întrebă Aurel din uşă.

– Ai, ai, du-te şi scandează acolo! – îl expediai.

.

Recomandări: Anacondele, Cosmin Ştefănescu, Daurel, Ela Roseni, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Lili.

Fără violenţă

Foto: Dana Pătrănoiu

.

Cum la Cireşica erau doar câţiva clienţi apatici, iar la benzinărie, doar personalul, am decis să-l sun pe preşedinte.

– Ce faci, băi, papagal vopsit? – întrebai. Nu mai ieşi?

– M-am refugiat în Cultură! – sosi răspunsul. Tu?

– M-aş fi culturalizat şi eu. Unde eşti?

– La Sabres.

Traversai, bucuros că nu va trebui să însetez.

– De ce n-ai mai stat la benzinărie? – întrebai, după ce m-am aşezat şi-i făcui semn ospătarului să aducă la masă „ca de obicei”

– Mi-au strigat ăia stihurile cu javra ordinară.

– Personalul?

– Nu, erau câţiva… Şi, fiind comemorarea Poetului, am venit aici să citesc ceva.

Citii şi eu pe nerăsuflate un pahar de Martell. Convivul mă întrerupse:

– Fii atent ce fain le zice! Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni? E tare! Ce-s ăia, fameni?

– Tot un fel de chiori, da’ nu le lipseşte ochiul, ci altceva – explicai. Asta-i din Levantul?

– Nu, e din nu ştiu ce scrisoare. Levantul am abandonat-o, că am găsit o recenzie pe-un blog.

Aş fi vrut să aflu mai multe despre acea scrisoare sau notă informativă – ce-o fi fost! -, însă însoţitorului îi căzu capul pe masă, căci se culturaliza de câteva ceasuri, după cum aflai mai târziu. Conform tradiţiei, îi turnai muştar pe cap. Chelnerii m-au rugat să nu-i pun şi ketchup, deoarece ar putea să pară sânge, iar comandamentul ultimelor zile este: Fără violenţă!

.

Recomandări: Androxa, Dana Pătrănoiu, Ela Roseni, Gabi123, Gabriela Elena, Imagini, Lili, Mirela Pete, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Sorin, Theodora Marinescu.