Sfârşitul de ianuarie cu cer plumburiu induse în sufletul domnului plutonier-major Onici o stare tulbure, ce-l făcu să-şi reamintească de vremuri apuse:

– Era în ianuarie 1983… Cerul, tot ca acum de întunecat şi cam la fel de frig. Pretutindeni, ţurţuri enormi atârnau de streşini… Pe atunci, nu puteai să bei nimic până la ora zece. Pălmaşii cereau, ce-i drept, câte-o cafea îmbunătăţită, dar, cum eu lucram în Miliţie, ar fi fost sub demnitatea mea să beau romul în ceaşcă de cafea! Astfel că am decis să patrulez. Privind la luciul ţurţurilor şi căzându-mi privirea pe unu’ supradimensionat, îmi trecură prin minte în mod natural câteva stihuri: 

Voinic creşte un ţurţure,

E plin de sine-un ţurţure,

Deasupra lumii gureşe

Atârnă ca o sabie!…

 

Mă întrebai, apoi, cine-o fi scris chestia asta… Esenin? Evtuşenko? Maiakovski? Dracu’ mai ştia, că au şi ruşii ăştia nişte nume de nu poţi ţine minte care-i unu’ şi care-i altu’!… Aşa, de reţinut, l-am reţinut pe Makarenko, că din ăsta am citit cel mai mult, când eram responsabil cultural la Penitenciar…

– Şi de ce n-ai rămas acolo? – deveni curios Teodosie.

– Cu cine? Că toţi erau nişte cretini! Am repartizat, la camerele de frontierişti, Ion Creangă, Eugen Ionescu, Blaga, Caragiale, Eminescu… Crezi că s-a prins vreunul? Rupeau foi din cărţi ca să se şteargă la cur! Dă-i în…

După această paranteză, domnul plutonier reveni la istoria zilei geroase de ianuarie dintr-un alt an:

– Cum ziceam, la birt încă nu puteam merge, iar pe autorul versurilor nu reuşeam să-l identific, astfel că eram iritat. Pe când gândeam să iau ceva de la Alimentara şi să merg în parc, ţurţurele cel mare se desprinde şi-l pocneşte pe unu’ în creştet…

„Ia uite!” – mi-am zis, amintindu-mi finalul poeziei:

Oraşu-atent priveşte-l,

Toţi trec prin dreptul tău:

Să-i cazi taman pe creştet

Omului cel mai rău!

 

„S-a adeverit!” – îmi continuai meditaţiile şi mă îndreptai către răufăcător. M-am prezentat, apoi l-am întrebat direct:

– Cu ce ocazie pe aici?

– Dă-mi pace, omule! Nu vezi că sângerez? – zice tipul.

– Lasă vrăjeala! Prezintă buletinul şi legitimaţia de serviciu! De ce nu eşti la lucru la ora asta?

– Păi, sunt diagramist la Gaz metan…

– Aha! – îi spun, dumirit. Şi, în loc să-ţi vezi de treabă, tu umbli la cafe-bar, să bei rom în ceaşcă de cafea! Uite în ce hal eşti, încă din zorii zilei…

– Dacă m-a lovit căcatul ăsta de ţurţur… – zice individul, în cel mai trivial mod cu putinţă.

Deoarece pe stradă ar fi putut trece femei, i-am împuşcat individului o pereche de palme, ca să înveţe cum trebuie să se poarte.

– Aici te afli în mediu urban, aşa că nu spui tu pe stradă c… anumite porcării! Că nu eşti la mă-ta-n Cărpiniş! – adăugai, observând în buletin localitatea de domiciliu. De când lucrezi la Gaz metan?

– Din septembrie 82… – făcu contravenientul, pe un ton mult mai umil.

– Zăău? – i-am zis ironic. Şi flotantul de ce-l ai abia din noiembrie? Aşa…, la şmecherie? Te ţii de cioace cu Miliţia?… De ce n-ai fost atent la ţurţuri? Când ai semnat fişa de Protecţia Muncii, n-ai fost prelucrat ca, dacă lucrezi pe teren, să te fereşti ca să nu-ţi cadă ceva-n cap?…

– Ba da… – îngăimă infractorul.

– Şi-atunci de ce nu beleşti ochii, băi, sabotorule? Duc eu acum diagramele la sediu?…

– Ca să scurtez povestea, individul s-a ales cu câteva zile de spitalizare şi cu desfacerea contractului de muncă, cu articolul 130 litera “i” (trei absenţe nemotivate). Aşa se făcea dreptate pe vremea aia şi aşa l-am întâlnit eu prima dată pe Caius…

– Ei, ce vremuri! – suspină Remus. Nu mai apucăm noi aşa timpuri… Acum, mai mult cu IPhone… – adăugă, fără nicio legătură cu subiectul.

Curând, sosi şi Caius în local, mirându-se că-l întrebăm pe nepusă masă dacă nu i-a rămas semn.

.

Recomandări: Anacondele, Dana Pătrănoiu, Ela Roseni,  Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Imagini, Lili, Răzvan Şerbu, Schtiel.

Anunțuri