Dintre toţi fraţii, Iosif a fost întotdeauna cel mai nesuferit. Nu trebuie înţeles de aici că m-aş fi aflat cu ceilalţi fraţi în relaţii tocmai armonioase, însă ceea ce ne unea – pe cât e aceasta cu putinţă – era ura neostoită ce-o nutream faţă de fratele nostru mai mic.
Evident, la un prim enunţ, unor terţi le-ar putea părea că exageram, însă vă rog să vă puneţi în locul nostru. Cum ar fi să aveţi un frate despre care, în toată vremea, părinţii să vă spună: „El de ce poate şi voi nu?” Sau: „Fratele vostru niciodată n-ar fi făcut aşa ceva!” Ei? Aşa-i că sunteţi de acord acum că ar fi doar o problemă de săptămâni – cel mult luni – ca să vă doriţi să-l ştiţi pe nemernic aneantizat?
Dacă era într-un fel de înţeles că babacul nu dă doi bani pe noi, devenea cu totul ilogic să-i atribuie lui Iosif însuşiri pozitive absolut imaginare, în vreme ce el era doar un delator ordinar. La şcoală, fireşte, i-o mai trăgeam în freză, dar eram pârâţi în aceeaşi zi şi bătrânul se punea cu cafteala pe noi. Am răbdat o vreme, opţiunile noastre fiind destul de limitate. Când, însă, Iosif a primit îngheţată, în vreme ce tuturor celorlalţi tata ne-a aplicat o ciomăgeală restantă, amintindu-şi că am făcut sau că n-am făcut nu ştiu ce, nu ştiu când, m-am hotărât!
Cum imitam foarte bine scrisul fratelui nostru mai mic, am încropit un fel de jurnal în care Iosif, aşa zicând, îşi aşternuse impresiile zilnice. Tatăl nostru era numit aproape pretutindeni boul şi se scria despre el cu vădit dezgust. În plus, Iosif povestea cu cinism feluritele sale furtişaguri, prefăcătorii, gânduri incestuoase ori alte măgării dezgustătoare.
Spre seară, bătrânul înghiţi găluşca, căci ne prefăcurăm a ascunde de el caietul. Ni l-a smuls şi, pe dată, se afundă în lectură. Când Iosif reveni de la cinematograf, mai auzi replica:
– Cum ai îndrăznit?
Urmă un potop de lovituri. Ce-i drept, am dat şi noi, căci am socotit de cuviinţă să ne ajutăm părintele, ca nişte fii iubitori ce eram. Iosif s-a stins către miezul nopţii, iar babacul îşi regretă acum fapta. Cel puţin, aşa a afirmat la proces.
.
Recomandări: Androxa, Clipe de Cluj, Dana Pătrănoiu, Ela Roseni, Fewstuff, Gabi123, Gabriela Raza, Gabriela Savitsky, Imagini, Link-Ping, Mirela Pete, Rokssana, Schtiel.
feb. 01, 2012 @ 10:29:40
Eu sunt Iosif al familiei dupa pentru ca am fost sora mijlocie…asa ca lasand scena politica deoparte, parintii ar trebui sa stie mai bine;)
feb. 01, 2012 @ 10:40:43
Textul de azi se dorea, în primul rând, o pauză de la politică, deşi apropieri se pot face oricând.
feb. 01, 2012 @ 10:59:21
prefer politica în exerciţiul funcţiunii, fără de pauză…naivitatea şi agresivitatea omului de rând mă înspăimântă.
feb. 01, 2012 @ 11:06:49
Agresivitatea este un dat. Sigur, o politică responsabilă o mai înfrânează. Dar, doream să mă distanţez azi de cele politice…
feb. 01, 2012 @ 13:45:17
feb. 01, 2012 @ 13:51:42
feb. 01, 2012 @ 18:12:27
Eu n-am avut frati, ca i-as fi omorât direct daca-mi faceau asa ceva. Nici surori…
Si nu aveti remuscari, cei înca în viata?
feb. 01, 2012 @ 18:29:53
Nu, de ce?
feb. 01, 2012 @ 18:54:50
Pentru ca Iosif credea în Dumnezeu, Sfintia Ta!
feb. 01, 2012 @ 19:01:06
Domnul meu, n-am reprodus textul scripturistic, ci este o istorie cu un oarecare Iosif, mai mult sau mai puţin credincios, nu asta era miza scrierii.. În plus, aici e blog laic, aşa că sper să fiu scutit de apelative cu iz clerical…
feb. 01, 2012 @ 20:17:54
feb. 01, 2012 @ 20:48:39
feb. 01, 2012 @ 20:49:31
Poate dacă ar fi procedat la fel frații unui oarecare Iosif din Gruzia, omenirea ar fi putut avea o altă soartă… 🙂
feb. 01, 2012 @ 20:56:26
Nu-s toţi atât de prevăzători!
feb. 01, 2012 @ 21:12:10
Au avut curaj fratiorii cei buni sa recunoasca ceva macar in ceasul al 12-lea,sau au de gand sa-l incurce si pe tata la proces? 🙂
feb. 01, 2012 @ 21:46:26
Gata, tata a fost condamnat. I-au dat douăzeci de anişori, ca lui Mitea Karamazov…
feb. 02, 2012 @ 11:01:49
feb. 02, 2012 @ 13:06:27
Simate Vania, daca asa zici asa fac. Pâna acuma cred ca i-as fi pupat mâna si unui june preot abia iesit din seminar. Si la toti le spun la fel, “Sfintia ta”. Ii respect pentru ce au ei de facut cu oamenii si pentru câte au tras. Vad ca te deranjeaza, asa ca îmi permit sa te tutuiesc, e prima data când o fac, dar asa-i pe un blog laic. Problema este ca nu-i chiar un blog laic si m-ai facut sa înteleg asta de câteva ori. Imi amintesc acum doar povestea cu rata, unde mi-ai spus ca acolo te interesau mai ales aspectele eshatologice. Dupa cum banuiesc ca stii ca stiu, asta o fi o doctrina filozofica, dar este în primul rând teologica. Aparitiile cartilor tale “anuntate“ pe blog si serii de articole luate probabil din aceste carti (îmi pare rau, nu le citesc) confirma ce spuneam adineauri.
Problema este alta : comentariile mele te gasesc în stari (probabil sufletesti) diferite. Uneori raspunzi cu acelasi umor cu care încerc eu sa scriu, alteori esti întepat. Noroc ca starile astea (probabil sufletesti) trec. Asa îmi explic o replica mai dura la un comentariu de-al meu privind cronologia unor poeme de Poe care-ti scapase si alte iesiri în decor.
Da-mi voie sa-ti spun ca metoda este cunoscuta. Povesti asa-zis laice dar cu personaje si pilde biblice se mai scriu. Tu le lasi în coada de peste si cine se baga, oricum ar da-o, tu zici ca a fost cealalta, vezi “Ratza“ si “Iosif“ unde am încasat-o în ambele feluri.
Crede-ma în final ca nu primesc lectii chiar oricând, dar daca voi avea vreodata nevoie (întotdeauna mai avem ceva de învatat), am sa-ti cer parerea convins fiind ca ai mereu un sfat pentru oricine ti-l cere. Nu-mi permit sa spun ca tine “scuteste-ma“ pentru ca nu e… crestineste. Eu consider subiectul închis si ramân un cititor si, de ce nu, comentator interesat al textelor tale.
feb. 02, 2012 @ 15:53:36
Scrisori parfumate « Mirela Pete. Blog
feb. 03, 2012 @ 13:12:09
feb. 03, 2012 @ 19:46:04
cristoiu o îmbulinează din nou | DAP
feb. 04, 2012 @ 07:54:58
Suveniruri. Life in pictures « Mirela Pete. Blog
feb. 05, 2012 @ 09:03:16