Chiar dacă ziua de miercuri era una destul de uşoară, cu doar două ore, doamna Damian nu avea niciun chef. Completă în condică, conform planificării, Iarna – V. Alecsandri, dar îşi propuse să toace timpul cumva, urmând să dea poezia ca temă pentru acasă.

Ora cu a VI-a A trecu destul de uşor, astfel că la clasa paralelă recurse la aceeaşi strategie:

– Astăzi, o să vă rog să spuneţi ce vă doriţi să deveniţi când veţi fi mari. Dar, să nu începeţi să spuneţi, ca şi colegii voştri din A, că vreţi să ajungeţi beizadele! Beizadea eşti sau nu eşti, iar voi, cu toţii, aveţi părinţi amărăşteni, care n-ar da nici măcar un ghiocel de 1 martie…

Copiilor le scăpă aluzia fină, gândindu-se cu tristeţe că devenirea întru beizadea rămâne pentru ei un capitol închis. Mirel avu o revelaţie şi se reprofilă:

– Eu vreau să fiu baron local!

– Foarte frumos! – admise doamna. Cu opt la purtare pe primul semestru, ai toate şansele.

Ca să nu imite, Ştefan spuse că visează să devină rege al asfaltului, iar Irina se gândi să atragă fonduri europene, în vreun fel oarecare. Tatiana îşi luă inima-n dinţi:

– Eu visez să ajung divă!

– Visează, fată! – o readuse doamna profesoară la realitate. Dar, multe fete ajung să se bucure de-o supă…

Cornel, obişnuit să-şi pârască colegii, îşi dori să ajungă preşedinte.

– Ei, poate, până creşti tu, oamenii îşi vor dori un altfel de preşedinte… – opină profesoara.

După ce mai trecu în revistă viitori fotbalişti la Real Madrid, senatori şi mirese ale lui Iri, doamna Damian oftă:

– Nimeni nu mai vrea să se facă ospătar! Sau tinichigiu…