Pornind de la ideea că în viaţa reală găseşti la fel de multe curve ca şi în spaţiul virtual, Tudose porni la agăţat, mânat în bună măsură de imboldurile josnice ce-i dădeau ghes. Astfel o cunoscu pe Xandra şi, ca preambul, o duse la restaurantul japonez, inspirat şi de-un videoclip în care văzuse sushi, însă nu foarte clar.

Fiind serviţi în bătaie de joc, cei doi încremeniră cu feţele posomorâte înaintea platoului. Dacă ar fi fost într-un local românesc, încremenirea lor ar fi putut rămâne eternă, însă orientalilor li s-a părut a fi ceva în neregulă şi au venit să se intereseze.

– Ce nu-i bine?

– Ce e bine? – ripostă Tudose. Nu avem tacâmuri, nu aţi adus pâine şi niciun fel de salată lângă! Apoi, berea este o porcărie!

Ca să nu lungească discuţia, ospătarii procurară de la un local din apropiere pâine şi gogonele, găsiră cine ştie pe unde bere Ursus şi aduseră furculiţe. Cei doi putură mânca sushi, dar nu le-a plăcut, aşa că se axară mai mult pe gogonele.

Ziua continuă în alt loc dar sub acelaşi spectru sordid, însă înaintea lui Tudose japonezii s-au discreditat.

.

Recomandări: Blonda Ironică, Daurel, Gabriela Elena, Gabriela Raza, Imagini, Rokssana, Schtiel.