Până să se înscrie în pd-l, eram prieteni cu Aurel şi-l băteam mai rar. Ulterior, relaţiile noastre s-au mai răcit, astfel că i-o aplicam sistematic.

Evident, n-a fost vorba de-o persecuţie politică, ci corecţiile erau urmare a opacităţii lui Aurel faţă de Cultură. Cum trebuia să ne însoţească la concertele simfonice ori la Operă, ulterior obişnuiam să-l întrebăm:

– Ţi-a plăcut?

– Nu.

– Cuum? Nu ţi-a plăcut Vivaldi?…

Şi dă-i! La şedinţele de partid, Aurel trebuia să le spună colegilor că a alunecat în baie. După câteva luni, plictisindu-se să-l tot vadă monoclit, vicepreşedintele filialei locale a pd-l îl sfătui:

– Fii şi tu mai atent în baie, spune-le că ţi-a plăcut!

– E tot aia! – mărturisi Aurel. Dacă zic că mi-a plăcut, mă întreabă ce anume. Până la urmă, tot alunec. E şi gresia aia…

Vicepreşedintele ridica din umeri, îi dădea o sancţiune, şi-şi vedea de-ale lui. Ce să fi făcut altceva?

O stare aparte avurăm când se apropie concertul Nuriei Rial. Până şi Aurel se documentă despre Monteverdi şi Händel.

– Mergem? – se arătă el entuziast în ziua cea mare.

– Nu. A răcit Nuria! – răspunserăm.

– Şi cum cântă?

– Fonf – opinarăm. S-a amânat…

– Asta e! – făcu Aurel, insensibil. Pot aluneca în baie şi altădată.

Replica ne-a scos din minţi şi-i aplicarăm o corecţie mai severă decât de obicei. Până şi autopsierul Igor a mărturisit că n-a mai văzut aşa ceva!

.

Recomandări: Gabriela Elena, Lili, Paul.