Vorbind obiectiv, nimeni nu-l obligase pe Ahmed să-şi ia papagal, ci a fost un capriciu de-al său, gândind că va avea un prieten înaripat. Peruşul era înaripat, ce-i drept, însă prieten cu greu s-ar fi putut numi, căci nu făcea nimic toată ziua decât să-l scoată din minţi pe proprietarul său, amintindu-i în răstimpuri, când acela se mânia peste măsură, de organizaţiile pentru protecţia animalelor.

– E pasăre, ce vrei? – îi mai zicea câte unul.

– Păi, dacă-i pasăre, să tacă din gură! – replica Ahmed. Altele revarsă triluri melodioase, încât parcă înmiresmează văzduhul cu glasul lor, în vreme ce a mea vorbeşte doar prostii!

– Ce prostii? – era adeseori interlocutorul curios.

– Ei, ce prostii! Prostii ca toate prostiile!

Ciudat era că Ahmed nu se căznise defel să înveţe pasărea să vorbească, ci se pomeni cu peruşul trăncănind. Uneori, îl repezea:

– Vorbeşti papagaliceşte, nici nu ştii ce spui!

– Mă rog, n-au toţi, ca tine, minte ageră, de calif… – îl ironiza papagalul.

– Singur mi-am făcut-o! – izbucnea Ahmed.

– Vise! Ca să ţi-o faci singur, ai nevoie de ceva mai mult decât un simplu mădular. I-ar mai trebui şi nişte anexe…

– Bine, bine! E uşor să stai în colivie şi să vorbeşti prostii!

– Daa? Atunci, treci tu în locul meu, dacă-i atât de uşor! Dar, cred că nu încapi, chiar dacă-ţi mai lipseşte una-alta…

– Întâi, că eunuc este un titlu, nu ce crezi tu! Nu trebuie să fii castrat ca să-ţi spună eunuc – argumenta Ahmed.

– Nu trebuie, dar tu eşti! – puncta papagalul.

Aşa cum delfinul e mulţumit că e delfin, iar barza nu se doreşte altceva decât barză, nici Ahmed nu se simţise vreodată deranjat de starea sa, mai cu seamă că nu-şi amintea să fi fost vreodată altfel. Dar, amintindu-i-se perpetuu micile sale lipsuri, devenise iritant. Papagalul îl agresă din nou:

– Acum, ce faci? Te gândeşti la obscenităţi fără finalitate?

– Nu-s obscenităţi fără finalitate! – protestă Ahmed, care tocmai pregătea câteva înjurături.

– Nu? Şi care-ar fi finalitatea?

– Nu erau obscenităţi!

– Ei, nu! Brusc, ăi fi devenit preocupat de Arte…

Una peste alta, viaţa lui Ahmed devenise un infern, şi asta doar din cauza creaturii pe care şi-o aduse în casă nesilit de nimeni. Mereu irascibil, uneori se supăra pe oamenii din cetate ca văcarul pe sat:

– Sunt toţi nişte labagii! – pufnea.

– Bravo lor! Şi ţi-e ciudă că ei pot?… – i-o trântea peruşul.

Dacă n-ar fi fost un vrednic musulman, foarte probabil că Ahmed s-ar fi îmbătat straşnic. Dar, aşa, nici nu avea tehnic cum s-o facă, în toată cetatea neexistând alcool, ci doar ierburi cu efect insignifiant.

– Ce bine de ăia din China! Acolo, poţi face ciorbă din peruşi şi nu te ia nimeni la întrebări…

– Ai fost tu în China să vezi? – contraargumenta pasărea. Sau e un simplu zvon în care-ţi place să crezi?… Dar, e mai sănătos aşa! Decât să râvneşti la femeia altuia şi să intri în cine ştie ce belele, mai bine te gândeşti ce-or mânca alţii prin îndepărtata Chină…

.

Recomandări: Bianca RusCarmen, Dana Pătrănoiu, Dan Văideanu, Dispecer, FewstuffGabi123, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Ifim, Imagini, Lecturi recenzateLili, Matilda, Mirela PeteNea Costache, RokssanaTheodora Marinescu.