Pisoiul năzdrăvan

22 comentarii

Foto: Anca

.

Pe atunci nu se prea obişnuia să pui anunţuri la poartă, cum ar fi: Atenţie, câine rău! De furat, fireşte că se fura, aceasta fiind o constantă în istoria omenirii, însă, pornindu-se de la ideea că cei mai mulţi sunt analfabeţi, nu avea rost să-ţi atenţionezi semenii într-un limbaj oricum inaccesibil celor mai mulţi. Cea mai simplă era calea empirică: intrai în ograda omului şi te lămureai acolo ce fel de câine are.

În acele timpuri de demult, trăia într-un târg un om foarte bogat. Dar, nedorind acela să fie lătrat în toiul nopţii, îşi luă pentru paza grădinii şi-a angaralelor un pisoi năzdrăvan şi, măcar că nu se obişnuia, aşa cum deja am amintit, puse şi anunţ pe poartă: Această proprietate este patrulată şi păzită de pisoiul năzdrăvan.

Aurel deprinse slovele atât cât să înţeleagă literă de literă, însă-i venea greu să dea apoi un sens literelor descifrate. De regulă, se bucura să recunoască litera a, cu aceasta începând numele său. Deşi în anunţ erau şase de a, venit la furat, nu mai avu curiozitatea să lectureze, sărind direct gardul. Dincolo, însă, îl aştepta pisoiul.

– De ce ai ignorat anunţul? N-ai văzut că aici păzesc eu? – întrebă felina.

– Care anunţ? – se miră Aurel, fiind posibil să nici nu fi văzut inscripţia.

– Cel de pe poartă. Oricum, e tardiv să mai discutăm despre asta. Ai venit la furat?

– Mda… – îngăimă Aurel.

Nu prea-i venea să recunoască, dar socoti că un pisoi nu are cum să-l împiedice. Anunţul, însă, l-ar fi atenţionat că pisoiul este năzdrăvan.

– Îţi plac morcovii? – continuă pisoiul şirul întrebărilor.

– Aşa şi-aşa…

– Ăsta-ţi place?

Aurel nu văzu niciun morcov, însă îl simţi înfipt exact acolo unde se putea înfige mai bine. Ca să nu iasă prea uşor, fusese şi crestat în prealabil cu un briceguţ.

– Cu ce-aş mai putea să te ajut? Ouă de struţ vrei?

– Vreau! – se lăcomi furul. Dar, nu acolo! – se corectă ulterior, însă prea târziu.

– Păi, unde le-ai fi vrut, în talpă? Acum, zic că ar merge şi-un castravete de seră.

Aurel nu văzuse niciodată castraveţi de seră, însă avea să afle cum sunt aceia.

– Ţi-am mai făcut şi un cadou surpriză – îi spuse motănaşul.

– Ce surpriză?

– O să vezi…

Musafirul nepoftit se scărpină a pagubă în cap şi se simţi neted şi lucios ca o lubeniţă de Dăbuleni. Gândi să plece, dar ouăle ca de struţ îl împiedicară să mai sară gardul.

– Îţi deschid eu poarta – făcu pisoiul, amabil.

Deşi folclorul păstră unele remarci ale contemporanilor asupra lui Aurel, după întâlnirea acestuia cu pisoiul năzdrăvan, prea multe nu se mai ştiu despre el, totul cufundându-se în legendă, basm ori mit.

.

Recomandări: Anacondele, DaurelGabi, Gabriela ElenaGaby, Gabriela Savitsky, Ifim, Imagini, Lili, Melami, Mirela Pete,  RokssanaSchtiel, Sorin.

Anunțuri

Colecţionara de coşmaruri – 8

2 comentarii

Foto: Alex Mazilu

.

8.

Cei cinci stăteau în cafeneaua Standard, fiecare gândind la ale sale. Cal era în continuare surescitat, din pricina abominabilei crime, în vreme ce toţi ceilalţi luară notă de amănunt şi-l prelucrau în minte.

Liniştea staţiunii fu, brusc, tulburată de vestea unui asasinat oribil. Dintr-o dată, cifra de afaceri a agenţiilor de turism din Albena scăzu vertiginos. Fac cum fac şi tot pe economic o dau!” – se îmbufnă Crina, socotind că o cercetare la faţa locului i-ar limpezi viziunea.

Tatiana încă respira când cele două brute începură s-o tranşeze. Rana de la cap sângera abundent, pe duşumea formându-se o pată vâscoasă, sugerând un crin. Trupul îi căzuse într-o poziţie bizară… Chiar! Dacă au fost mai mulţi asasini? – se întrebă Oana, plănuita descriere a asasinatului părându-i chiar şi ei vrednică de a fi abandonată. De fapt, nici nu ştiu prea bine ce s-a petrecut, Cal ăsta vorbeşte mai mult tâmpenii!…”.

Am murit de o mie de ori.

Şi de o mie de ori am reînviat:

până la aburul umbrei tale plutind prin livadă[1]

Acum, pe asta, dacă chiar au făcut-o bucăţi, n-o mai învie nimeni şi nimic! Poezia, însă, permite orice evadare…” – se lăsă Gabriela cuprinsă de reverie.

„Dacă mă mai pune şi astăzi să mă bărbieresc, plec la Varna!” – decise Igor, deşi nici el nu credea aceasta, fiind în stare să ia chiar şi locul victimei oribilului asasinat pentru Gabriela.

– Ei, ce aţi tăcut cu toţii? – interveni Cal, cu obişnuita sa lipsă de tact.

– Unii dintre noi au remediat acest neajuns… – îi zise Oana, dar Cal nu sesiză ironia.

Gabriela privea la o pereche de îndrăgostiţi de la o masă mai îndepărtată, minunându-se de bogăţia de sentimente pe care o pot reda chipurile prin grimase imperceptibile.

– Uite cum le lucesc ochii… – spuse în surdină, nu se ştie exact cui.

Cal privi expert şi concluzionă:

– Totul este chimie! Excitarea face creierul să elibereze dracu’ ştie ce substanţe, iar ochii devin mai umezi…

Gabriela îl înghionti pe Igor, cu sensul: „Ai avut dreptate, e un bou!”. Igor o strânse de mână drept răspuns, gest traductibil prin: „Când n-am avut eu dreptate?…”. Blonda cea scundă îl înghionti din nou, de data aceasta cu un înţeles diferit: „Chiar vrei să ţi le înşir?…”.

– Da, totul este chimie… – admise Crina, ca să scurteze discuţia. Îi spui băiatului să-mi mai aducă o cafea? Nu ştiu ce reacţii chimice s-au petrecut în mine…

Cal trimise băiatul cu cafeaua, apoi ieşi din local:

– Merg să văd ce noutăţi mai sunt despre crimă…

– Să ne spui şi nouă ce-ai aflat! – îi zise Igor.

– Normal! – făcu detectivul, scăpându-i şi de data aceasta caracterul persiflant al spusei.

„Câtă pace! – îşi zise jurnalista cea roşcată. Dacă vor fi şi ăştia doi cuminţi şi n-or să înceapă iarăşi să se certe, aş putea să mă bucur măcar de cafeaua asta…”.

Gabriela şi Igor păreau într-una dintre rarele lor zile bune, rămânând tăcuţi şi privindu-se în răstimpuri. Pentru un observator neutru, nu s-ar fi întrezărit niciun nor. Oana, însă, care-i cunoştea mai bine, traduse aceste priviri drăgăstoase prin: „Las’ că ţi-o coc eu!…”. „Copii bătrâni, ce să le faci?…” – îşi mai zise.

Pe când se bucurau toţi de liniştea ce se înstăpâni în aşezământ, Cal reveni tumultuos, aducând un alt ziar:

– Fiţi atenţi, victima e Oana!

– Şi-atunci – întrebă Igor calm – tipa care stă cu noi la masă cine e?…

– Lasă bancurile – aproape strigă detectivul -, ancheta aşa a stabilit… Uite aici! – şi-i întinse ziarul Oanei, arătând cu unghia degetului gros unde să citească.

Cum cotidianul pomenea ceva despre Оaна С., romanciera citi:

Oaha Ce… Nu-s eu!

– Tu eşti, da-i scris cu cirilice! – se revoltă ignoratul detectiv.

– Păi, să scrie şi ei ca oamenii… – rezolvă încercănata scriitoare problema.

Igor luă şi el ziarul şi, dumirindu-se oarecum, măcar că nu înţelegea prea bine bulgăreşte, socoti că problema ar trebui, totuşi, tratată ceva mai serios:

– Ba, chiar despre tine spune, iar principalul suspect este Sorin, care-a fost arestat aseară în preajma imobilului în care s-a comis asasinatul…

– Da’, ce-a căutat acolo? – fu rândul Oanei să se revolte. De când am plecat de-acasă, numai prostii face! Am oprit la o benzinărie în Bucureşti, a făcut plinul, dar nu i-a dat prin cap să-mi ia măcar un suc! A trebuit eu să-i zic să-mi ia un ceai… N-am mai precizat de care, fiind la mintea cocoşului că vreau mere cu afine. El îmi vine cu piersici! „Pe cine-ai mai văzut tu să bea ceai de piersici? Din piersici faci, eventual, compot?”. Ăsta răspunde, că-i tupeist: „Păi, din mere tot compot poţi să faci? Aşa le zice la astea, ceaiuri, da-s nişte sucuri…”. Am vrut de-atunci să mă întorc acasă!… Dar, mi-am zis că sejurul e plătit parţial şi că ar fi păcat să se piardă banii… Acum, mă face de rahatul Bulgariei şi mă taie în bucăţi! – mai spuse romanciera, izbucnind în plâns.

„La cearcănele ei, mai o mânjeală de rimel îi trebuia!” – gândi Igor.

„N-are niciun fel de cearcăne, dar plânge des… E şi de înţeles, cu aşa un soţ!” – completă Gabriela.

Cal avu de făcut o observaţie:

– Până una-alta, tu eşti întreagă! Cel care se află într-o situaţie ceva mai ingrată este Sorin…

– Exact de observaţiile tale aveam nevoie! – se indignă Oana. El e în situaţia pe care şi-a căutat-o! Bun, am greşit şi-am zis că sunt la Varna! Atunci, de ce nu şi-a văzut de treabă, să meargă unde-am zis eu?… Ce căuta la locul crimei? Că doar nu l-au arestat ăia degeaba!

Crina simţi nevoia să intervină:

– Deocamdată, ştim aproape cert că Sorin este arestat sub suspiciunea săvârşirii de omor deosebit de grav. Anchetatorii presupun că tu ai fi victima, presupunere destul de uşor de risipit. Acum, că o fi omorât pe altcineva, nu putem spune. Poate, rămas fără bani, nevoia să-l fi împins la…

– Dar de ce trebuia s-o ciopârţească? – izbucni romanciera. O ştrangulezi, îi iei banii şi ţi-ai văzut de drum! Nici o crimă nu-i capabil să facă cum trebuie! I-am tot dat să citească Crima perfectă[2], dar el muta doar semnul de carte, să pară că a avansat, şi-o tulea cu prietenii la birt! Când îl întrebam din carte, habar n-avea!…

„Eu îţi trânteam cu cartea-n cap şi nu numai cu cartea!” – medită Cal.

Iritarea o cuprinse şi pe Gabriela, care-l lovi pe Igor peste mână:

– Ţi-am spus să nu te mai scarpini! Te vede lumea…

– Dă-i în futere! – găsi bărbatul o soluţie rezonabilă.

– Nu-i da tu în futere, că pe mine mă faci de râs!

„Sigur, că tu eşti contesă!” – protestă Igor în gând, abţinându-se, însă, să se mai scarpine. Mignona zâmbi în sinea ei, străduindu-se să-şi păstreze un chip serios.

Crina avu porniri mai practice:

– Eu aş zice să jucăm un Bridge şi, în timpul ăsta, să ne gândim ce-ar trebui să facem…

Ideea plăcu, mai puţin lui Cal, care nu avea chef să chibiţeze, motiv pentru care detectivul decise să mai iasă, în dorinţa de-a mai culege ştiri proaspete.


[1] Fragment din poemul Înger plângând din volumul Cartea de sidef.

[2] Roman de Oana Stoica-Mujea, aflat în manuscris.

.

Recomandări: Anacondele, Gabi.