Desen de Mirela Pete

.

Laert i-ar fi făcut pe plac Virginiei, mai mult ca să scape de gura ei, însă nici nu-i prea venea să se aventureze.

„Plus că mai am şi numele ăsta, ca să atrag atenţia tuturor! Zici că-s figură mitologică sau personaj shakespearean. Da’ taică-meu şi-a făcut ambiţie, că mâncase dude şi i-au fermentat. Măcar dacă-mi zicea Ilie. Un iepure cu numele Ilie se poate fofila, da’ aşa…”

Adevărat, Virginia nu-i ceruse luna de pe cer, ci doar un măr. Un morcov sau o varză ar fi fost mai simplu de găsit, totuşi.

„Merele cresc în pom, iar noi suntem rozătoare, nu feline! Sigur, la restaurantul chinezesc se zice că iepurele şi pisica-s cam tot aia, fiind mai mult un suport cu textură plăcută pentru bambus, urechiuşe de lemn şi sosuri. Dar, aici nu-i restaurant – nici nu mi-aş dori asta! -, ci viaţă reală! Iar de mere căzute, iepuroaica nu vrea să se-atingă! Cică, să fie culese din pom! Fiţe!”

Ca să complice lucrurile, Virginia îşi dorea neapărat un măr de la numărul 34. La 18, ar fi fost o gaură gata făcută în gard de vreun câine, plus că te puteai căţăra pe-un coteţ până la ramurile de jos. În schimb, la 34, mărul era tocmai în mijlocul grădinii şi totalmente inabordabil.

– Păi, şi alea de la 18 ce au? – căută Laert să-şi pledeze cauza.

– Au, că sunt roşii, mici, cele mai multe cu vierme şi, în plus, de-acolo pot să-mi iau şi singură! – răspunse Virginia.

„Ai putea, dar nici asta n-o faci!” – oftă iepuroiul, apoi cugetă ceva destul de aspru la adresa hormonilor care-l îmboldeau să intre-n belea.

– Şi cu ce-ar fi mai bune cele de la 34?

– Alea sunt cu totul şi cu totul de aur!

– Adică, din metal? – întrebă Laert, gândindu-se cam cât ar cântări un astfel de măr.

– Aş! Doar nu-i Roşia Montană. Sunt fructe, da’ aşa-i culoarea lor, aurie. Mi-a povestit mierla despre ele…

„Evident! Îşi bate pliscul prin tot crângul, şi ăstora le vin pofte! De ce nu i-a adus ea mărul, în loc să facă publicitate mascată?” – mai gândi Laert.

Dar, ca orice iepure vrednic, ce era să facă? Porni către casa cu numărul 34, să cerceteze terenul. La pom, greu de ajuns! În plus, văzu că merele sunt păzite de două zâne. Sau, chiar dacă nu le păzeau, erau acolo, şi degeaba n-or fi stând ele.

– Mai sunt şi nişte zâne! – îi explică Virginiei.

– Şi?

– Şi au baghete cu o stea în vârf. Se spune că, dacă o zână te atinge cu bagheta, te poate preschimba în ce vietate vrea ea.

– Păi, tu eşti iepure, în ce să te mai preschimbe?

– Nu ştiu. Într-un urs…

– Mda, ai vrea tu!

Laert, însă, nu vroia. Urşii fie dorm toată iarna, fie au nevoie de mii de calorii zilnic. Aşa, ca iepure, cu un morcov şi-o gulie ai rezolvat problema. Plus că nici de apă nu ai nevoie!

Deşi fecioară, Virginia insista pe moftul cu mărul de aur de parcă ar fi mistuit-o pofte de gravidă. Aşa că Laert se gândi că, de-ar găsi o intrare, ar putea să rişte încercând să apeleze la amabilitatea zânelor. „Poate, dacă le rog, o să-mi dea şi mie două mere. Că, dacă tot aş aduce unul Virginiei, să văd şi eu cel puţin pentru ce-am riscat!”

Adevărul este că, tot vorbind despre merele aurii, îi cam venise poftă şi lui Laert. 

.

Recomandări: Anacondele, Imagini, Răzvan Cătălin Rinder, Schtiel.