Desen de Mirela Pete
.
Cei care cunosc iepurii mai îndeaproape nu vor fi miraţi aflând că Virginia s-a îmbufnat văzându-l pe Laert fără măr.
– Tu faci ceva acolo, sau mergi doar ca să te afli-n treabă?
– Am făcut, am găsit o spărtură-n gard şi-am mers până lângă pom.
– Până lângă! Şi mărul? La mine, fii atent, că nu vei găsi spărtură-n gard! Mai bine mă mărit cu Tavi!
„Bine, c-o să-ţi aducă ăla numai mere aurii!…” – îşi zise Laert, obişnuit deja cu astfel de ameninţări.
– Am vorbit şi cu zânele. Ziceau să trec mâine şi poate c-o să-mi dea… un măr.
Laert se opri la vreme, căci era să-i scape că negociase pentru două mere.
– Frumos! Adică, stai de vorbă cu ele, erau pe punctul să cedeze, dar dumnealui se lasă dus cu vorba! Trebuia să fii persuasiv!
– Am fost persuasiv – se apără iepuroiul, gândindu-se dacă persuasiv e de bine sau de rău.
– Îmi dau seama! Dacă ai fi fost, veneai cu mărul. Ce mare lucru e să convingi nişte zâne?
„Convinge-le tu!” – răspunse Laert în gând, apoi zise cu glas:
– Sunt fiinţe netrupeşti, nu merge-aşa cu ele…
Orice ar fi spus, Virginia ştia una şi bună. Într-un fel, e de înţeles. Şi-un biped, când are poftă să bea ceva, de exemplu, nu mai ascultă nicidecum de glasul raţiunii, nimic neputându-l opri până nu-şi face damblaua, fie că se împrumută, minte, fură, pariază sau cumpără pe datorie.
„La ei e mai uşor, totuşi. Când vrea unul o votcă, zice că-i trebuie bani să-şi cumpere o carte, şi găseşte pe cineva pe care să-l prostească. Dar, mie mi-ar răspunde oricine: Tu eşti iepure, ce să faci cu o carte?” – îi mai trecu lui Laert prin minte, apoi adormi.
Pe dată, i se arătă grădina râvnită, în care zânele zumzăiau în jurul unui portocal. Laert se apropie de ele şi, deşi se mira că două fiinţe netrupeşti bat din aripi ca păsările colibri pentru a se menţine în văzduh, îşi reprimă acest gând şi le rugă să-i dea două portocale. Măcar că nu gustase niciodată citrice şi nici nu se simţea atras de ele, căci văzuse portocale doar pozate pe-un afiş din geamul magazinului mixt, iepurele socoti de folos să ceară din fructele exotice. Sonia şi Iulia părură surprinse de cerere:
– Păi, tu eşti rozătoare, ce să faci cu portocalele? Nici nu-i indicat să mănânci altceva decât fructe şi legume indigene! Mai bine, ţine două mere…
Laert se deşteptă pe dată, iluminat.
– Asta e! Când le-am cerut mere, m-au trimis la căpşuni. Astea-s ca şi cărăşenii, îţi dau orice, dar nu ce vrei tu! Ia să le cer altceva…
Porni pe dată spre grădină, rugându-le pe zâne să-l lase să roadă din ciuperca uriaşă în jurul căreia creşteau căpşuni. Le-ar fi rugat de portocale, însă portocalul apăruse doar în vis, în grădină nu se afla astfel de pom, aceasta şi din pricina climei temperat continentale de tranziţie. Oricum, stratagema reuşi:
– Lasă ciuperca, avem nevoie de ea! Ţine cele două mere… – săriră zânele.
Cum Virginia nu trebuia să afle că şi el se lăsase covârşit de poftă, îşi mâncă pe loc mărul său neperisabil, apoi merse la logodnica sa şi-i dădu şi ei. Pe dată, ochii li se deschiseră amândurora şi conştientizară că au blană, ceea ce constituia un avantaj în cele mai multe situaţii.
.
Recomandări: Gabi, Anacondele, Zamfir Pop, Rokssana, Carmen, Gabriela Elena, Matilda, Lili, Theodora Marinescu, Gaby, Dan Văideanu, Zina, Ifim, Dispecer, Imagini, Dana Pătrănoiu, Nea Costache, Gabriela Savitsky, Bianca Rus, Ana Veronica, Fewstuff, Daurel, Florina, Filumenista, Ulise, Filumenie, Zamfir Pop, Lorelei, Adela Onete, Ela Roseni, Elisa, Lolita, Melami, Schtiel, Carmen Amza, Zinaida, Abbilbal, Slowaholic, BD, Cammely, Ninulescu, Florentina, Tu1074, Ema Haţegan, Tatjana, Teo, Ion Dascălu, Popa Ţeapă, Gabriela Raza, Ana Pauper, Gabriela Ilieş, Grişka, Almanahe, Loredana, Clipe de Cluj, Anamaria Anghelescu, O fată, Zolty, Fosile, Angela, Geanina, Sara, Aniela, Lecturi şcolare, Diverse, Cristi Milla, Simion Cristian, Iulia Radu, Nicu Scutaru, Adina Colţea, Anamaria Deleanu, Răzvan Rinder, Raki, Androxa, Drăcuşor, Cleo Morar, Alexandru.
mart. 31, 2012 @ 07:56:53
Laerte e numai bun de solicitat ca specialist în comunicare politică… 🙂
mart. 31, 2012 @ 08:03:51
Nu s-a gândit la asta, dar cred că ar fi bun.
mart. 31, 2012 @ 08:28:17
mart. 31, 2012 @ 09:35:33
”Când le-am cerut mere, m-au trimis la căpşuni. Astea-s ca şi cărăşenii, îţi dau orice, dar nu ce vrei tu! Ia să le cer altceva…”
Bine că știu, că am nevoie de ceva…și voi cere altceva, da de reușesc, căci ”ceva”-ul de care chiar am nevoie e cam scump! 😉
mart. 31, 2012 @ 09:39:04
Vania, vreau să fiu scurt și la obiect: nu-mi pasă de Laert, cu toate merele și suferințele lui, nici de portocale sau ciuperci… M-am îndrăgostit de Serafina!
mart. 31, 2012 @ 09:43:32
Mirela:
Tot ce e scump şi rar, obişnuiesc să cer zânelor, că ele sunt imateriale şi n-au nevoie de bani, aşa că toate le obţin moca, doar cu un pic de oratorie.
mart. 31, 2012 @ 09:44:59
Baghi:
Laert, în schimb, e cu problemele lui…
mart. 31, 2012 @ 09:50:51
mart. 31, 2012 @ 09:52:26
Pe dată, ochii li se deschiseră amândurora şi conştientizară că au blană, ceea ce constituia un avantaj în cele mai multe situaţii.
.Ce ti-e si cu merele astea… De la inceputuri au facut boacane:)
mart. 31, 2012 @ 10:51:24
Primii oameni se pare că au râvnit la un smochin, doar o poveste târzie vorbind despre… măr. La iepuri, chiar măr a fost.
mart. 31, 2012 @ 14:15:27
Hmmm…tot ce ai de facut este sa te culci. Apoi, in somn, solutiile ti se arata.
Am sa incerc si eu. Sau e valabil numai la iepuri?
mart. 31, 2012 @ 14:40:40
Nu ştiu sigur, lui Laert îi reuşeşte.
mart. 31, 2012 @ 17:00:06
mart. 31, 2012 @ 17:29:19
mart. 31, 2012 @ 18:27:38
Adevărații voievozi („Înapoi” în viitor) – Poem manifest « Cosmin Stefanescu
mart. 31, 2012 @ 22:33:17
mart. 31, 2012 @ 23:10:30
Deci asa se procedeaza?!
Ceri ceva mai greu de primit ca sa primesti ce iti doresti 🙂
apr. 01, 2012 @ 07:46:05
Nu trebuie să ceri ceva mai dificil, ci doar ceva diferit. Cel puţin, aşa e-n Caraş, unde-am cerut lapte şi mi s-a oferit ţuică.. În final, m-am prins să cer ţuică, şi-am obţinut laptele.
Cărțile ilustrate de mine, acum în librării! « Mirela Pete. Blog
apr. 01, 2012 @ 10:03:49
apr. 01, 2012 @ 15:18:04
portret al românului în tinerețe | DAP
apr. 03, 2012 @ 08:31:08
apr. 04, 2012 @ 00:14:05
agenda secretă a prințului harry | DAP
apr. 09, 2012 @ 03:35:03
mart. 31, 2015 @ 20:06:44