Sfârşit de aprilie

Foto: Grădina veselă

.

Aurel văzu în doar câteva luni cum slujba, căsnicia şi mica sa avere i se duc pe apa sâmbetei. Straniu este că niciodată nu şi-a dat seama că în spatele acestor coincidenţe  se află intrigile noastre, ale prietenilor săi din Dinar. În pofida a ce-ar putea crede unii sau alţii, n-am făcut aceasta dintr-o stupidă dorinţă de răzbunare, pentru că Aurel este pedelist, ci mai mult din plictiseală, ca un fel de joc. Oricum, nu ne-am lăsat prietenul la greu şi, ulterior, ne-am îngrijit să nu-i lipsească un langoş pe zi, plus că-l lăsam să bea apă de la chiuveta din toaleta localului. Asta, până de curând. 

Venind la putere USL, sărbătoream cu caviar, cerb, homar, stridii ori păsări rare, stropindu-le cu vinuri nobile şi coniacuri vechi. Îl chemarăm şi pe Aurel. Acesta, dintr-o confuzie, sosi cu o mină radioasă, în mod nejustificat.

– Uite – îi explică domnul plutonier-major Onici -, noi am fost corecţi faţă de tine şi te-am ajutat, deşi tu erai la putere, iar noi în opoziţie. Însă, dacă până acum gestul nostru vădea omenia, de acum, când tu eşti în opoziţie şi noi la putere, ar însemna să devenim fraierii tăi. De aceea, va trebui să munceşti pentru fiecare langoş! Ai putea, de exemplu, să speli pe jos…

– Dar, e curat! – observă pedelistul.

Domnul plutonier trase un scuipat pe gresie şi continuă:

– Acum, nu mai e!

Înţelegând aluzia, Aurel reveni cu o cârpă şi se apucă de treabă, apoi merse să facă lună la closet.

A doua zi, nu mai aşteptă să fie atenţionat, ci se apucă de spălat gresia.

– Şi ce mai faci tu, măi, Aurele? – îl întrebă Marcel, neavând altceva mai bun de făcut.

– Îmi place de una… – rânji colegul. O cheamă Violeta.

– Da’ cine se uită la tine? – se minună domnul Onici.

– Păi, e tot săracă – preciză Aurel.

– Doamne apără! Da’ tu nu eşti sărac, tu eşti boschetar! Săraci suntem noi! Crezi că nouă nu ne-ar conveni, în loc să stăm toată ziua în Dinar, să mergem la Ritz? Însă, trebuie să fim cumpătaţi!

Ca spre a exemplifica austeritatea ce ne-am impus-o, Sandu aduse pe mese câteva sticle de Martell din 1978, an destul de modest.

– Am cunoscut-o la azil – adăugă Aurel.

– Ai grijă! – sări Raul. De la astea poţi lua boală! Şi, pe urmă, foloseşti closetul nostru…

– Nu iei nicio boală! – plusă îndrăgostitul.

Din vorbă-n vorbă, domnul plutonier îi spuse că ar fi bine să vină cu femeia aici.

– Te-ar mai ajuta la treabă şi ar mai primi şi ea un langoş, o cafeluţă…

Azi, cei doi se prezentară de la prima oră. Apucându-se să spele gresia, curând privirea ne fu atrasă de bustul Violetei şi începurăm să ne-o imaginăm, unii, îmbrăcată curat, în vreme ce Raul o dezbrăcă cu totul în închipuire.

– Du-te – îi zise domnul Onici prietenului pedelist – până-n piaţă să iei ţigări şi câţiva langoşi.

– Am fugit!

– Nu fugi, că e vreme…

Pe dată, o invitarăm pe Violeta la masă, ca să ne cunoaştem mai bine. Cred că Aurel a avut dreptate şi că nu iei boală de la Violeta. Singur domnul plutonier-major Onici a reclamat o oarecare usturime, însă cred că e vorba de autosugestie.

Ceas aniversar

La cinci ani, începi să ai o vedere de ansamblu asupra lucrurilor, devii mai responsabil şi intri în călduri mai rar…

.

Invitaţi la aniversarea Nataşei: Adela Onete, Rokssana, Gabi, Schtiel, Ela Roseni, Anacondele, Imagini, Mirela Pete, Fewstuff, Iulia Radu, Androxa, Dispecer, Carmen, Carmen Amza, Lili, Daurel, Colecţionara, Dana Pătrănoiu, Zamfir Pop, Filumenie, Ulise, Zinaida, Gabriela Savitsky.

Secţia 122

Foto: Armand

.

Marcel Oprescu era un tip dificil. Foarte greu de mituit, deoarece îi lipsea simţul umorului, prefera lucrurile funcţionale, astfel că deseori irita pe toată lumea. Într-o împrejurare, plecase de la birou cu nu ştiu ce treabă, iar după o vreme începu să bată grindina. Toţi colegii binecuvântară vremea capricioasă, zicându-şi că Marcel va fi obligat să se adăpostească în vreun bar. Acela, însă, reveni în douăzeci de minute, ignorând stihiile şi stârnind indignarea generală.

Cu un asemenea caracter, Marcel făcu stop cardiac aproape firesc când auzi din partea unor constructori: „Lasă, că merge şi-aşa!”

La înmormântare participă întregul institut la care activase, toţi fiind dornici să-l vadă acoperit de pământ.

– S-a dus! – oftară câţiva, înainte de-a merge să sărbătorească.

Odată înhumat, Marcel nu mai deranjă pe nimeni, până de curând, când se prezentă la Secţia de votare 122, cu prilejul alegerilor referendumului pentru demiterea derbedeului băsescu. Sala se umplu de un miros greu.

– Marcel Oprescu, pe Artiştilor numărul 8 – spuse straniul oaspete, întinzând o hârtie membrului comisiei.

– Dar – spuse reprezentantul UNPR -, trebuie să prezentaţi Cartea de identitate!

– Aceea a fost predată imediat după deces, nu mai am decât certificatul.

Cu o figură neghioabă, uneperistul citi întregul act, apoi i-l arătă şi colegului de la PD-L, care acum reprezenta nou încropita Mişcare pentru tot cartieru’.

– Păi, dumneavoastră sunteţi decedat din 2007, nu mai puteţi vota! – murmură într-un târziu.

– Arăt eu ca unul care nu poate? – se minună Marcel. Sunt trecut pe listă, votez!

– Da, pe listă apăreţi, ce-i drept… Sunteţi zombi? – interveni şi preşedinta comisiei.

– Zombi poate sunteţi dumneavoastră şi domnul sever voinescu, eu sunt un cetăţean cu conştiinţă civică!

Vicepreşedintele făcu un semn, cu înţelesul: „Hai să-l lăsăm, că ne împute toată secţia!…”

Marcel primi buletinul de vot, ştampilă căsuţa cu răspunsul DA, introduse buletinul în urnă, apoi înapoie ştampila.

– Dar, vă rugăm să nu mai spuneţi şi altora că aţi votat cu certificatul de deces! – îl atenţionă preşedinta, la plecare.

Reprezentantul PD-L fu străfulgerat de-un alt gând:

– Ăstuia n-ai ce să-i faci nici dacă votează multiplu!

.

Recomandări: Mirela Pete, Gabi, Lili, Zamfir Pop, Ulise.

CH4

Ilustraţia: The Zoo

.

În penitenciarul Jilava, deţinuţii erau alimentaţi ştiinţific, asigurându-li-se necesarul de calorii, protide, glucide şi – mai rar – vitamine. Astfel, fasolea uscată era prezentă aproape zilnic, fie ca supă, fie ca supă mai groasă, prin adaos de tăiţei, aliment ce trecea drept fel doi.

Chiar dacă, în arest, pedeliştii mai făcură nazuri, cu timpul se obişnuiră cu alimentaţia raţională şi, la data mutării în penitenciar, toţi mâncau cu poftă orice apucau, indiferent că era vorba despre turtoi, varză murată cu arpacaş, cartofi sau, aşa cum am amintit, fasole.

Destul de mulţumit de modul în care lucrează deţinuţii, plutonierul Roşculeţ avea şi o îngrijorare, nutrind mereu sentimentul că e o defecţiune la conducta de gaz metan.

– Bă, voi toată ziua emanaţi CH4!

– Ce-i aia? – încercă deţinutul Boc Emil să intre în vorbă, cu gândul ascuns că astfel ar putea intra în graţiile plutonierului.

– O hidrocarbură – interveni Boureanu Cristian, căruia-i plăcea să facă pe nebunul.

– Lasă, bă, hidrocarbura! – îl potoli Roşculeţ, aplicându-i şi-un baston pe spinare. E gaz metan! Voi nici atâta nu ştiţi? La voi acasă cu ce făceaţi focul, cu coceni?

– Nu, cu gaz – spuse Toader Mircea.

– Zăăău? Da’ formula nu v-a interesat s-o aflaţi! Era să daţi şi gazele de şist, da’ nici nu ştiaţi ce-s alea!… Bine că ştiţi să eliminaţi din voi!

– Păi, dom’ plutonier, cu fasole toată ziua… – încercă Popoviciu Alin să găsească o scuză.

– Ce-are asta? Adică, profitaţi de bunătatea personalului şi băgaţi în voi cât vi se dă? Uite la Băsescu, el de ce poate munci fără să emane CH4?

– Păi, a stat la izolare – explică Boc Emil. Cu 125 de grame de pâine pe zi, ce să mai scoată din el? Cred că a făcut şi păianjeni la cur…

Roşculeţ fu amuzat de imagine, însă se strădui să n-o arate.

– Păi, poate-ar mai trebui să mergeţi şi ceilalţi pe la izolare, că altfel băgaţi în voi ca termitele!

– Da’ ce are dacă emanăm CH4? – căută Boureanu să lungească discuţia, pentru a mai încetini ritmul lucrului.

– Are, că se face bioxid de carbon şi afectează stratul de ozon al planetei, provocând fenomenul de încălzire globală! – explică plutonierul.

– Dar, ăla-i CO2. De unde CO2 din CH4? – plusă Boureanu, alegându-se cu încă vreo trei bastoane peste cap.

– De unde? Carbonul reacţionează cu oxigenul din atmosferă, de-acolo!

– Şi hidrogenul? – întrebă Boc.

Plutonierul Roşculeţ, îndemnat în acest sens şi de maiorul Damian la ultimul instructaj, nu mai răbdă, punând bastonul la lucru.

– Hidrogenul, golanule, se aneantizează, n-ai tu treabă cu hidrogenul! Voi aţi venit aici ca să vă reabilitaţi prin muncă, bandiţilor, nu ca să puneţi întrebări! Ţine-aici hidrogen! Mai ia o moleculă!…

Înţelepţit astfel, Boc Emil se angajă, la sfârşitul zilei de lucru, să depăşească normele şi să reducă emisia de noxe cu 25%.

– Patruzeci, futu-ţi mama ta, că voi ne-aţi luat şi sporurile! – îi zise plutonierul, trăgându-i un pumn scurt în coaste.

MFC 17

Aşteptând să împlinească 5 ani…

.

Recomandări: Carmen, Nicu Scutaru, Daurel, Gabi, Mirela, Vasile, Ninulescu, Pandhoraa, Leovi, Lukluk, Slowaholic, Rux, RocsM, Geanina, Tu1074, Foto de inginer, Zolty Bogata, Alexandru, Liviu Bimbea, Fosile, Vanessa, Solidaster, Roxana Muntean, Muc Roz, Zina, Cămăraş de lumini, Kassak, RobertN, Blind Love, BD, Acuarele, Insula Ekklesia, Elena, Melly, Ana.

Prinţesa

Ilustraţia: Lex Fridman

.

Dacă despre prinţi prefăcuţi în broscoi s-a tot auzit, despre prinţese transformate în broscuţe s-a vorbit ceva mai rar, aceasta nefiind o preschimbare uzuală, însă nici cu totul imposibilă. Astfel, nu ne vom mira din cale-afară dacă bunul nostru coleg Caius, pornit pe malul râului ca să-şi plinească obiceiul anual de a mânca flori de salcâm, a întâlnit o asemenea broscuţă. Evident, eroul n-a presupus a fi vreo prinţesă, nici n-a mers cu gândul până la zavistia vreunei vrăjitoare profund malefice, dar a sesizat unele particularităţi ale broscuţei – privirea caldă, zâmbetul amărui, o anume distincţie – ce o recomandau drept o vietate aparte. Curios, se apropie.

– Presupun că vrei să-mi spui cele trei dorinţe… – îi veni creatura în întâmpinare.

Luat pe nepregătite, Caius se fâstâci iniţial, îngăimând:

– Nu m-am gândit la asta… Dar, de ce-aş rata prilejul? – se reculese mai apoi.

Amintindu-şi de vechile basme ale copilăriei, ca şi de ecranizări mai noi, colegul nostru făcu unele asocieri de idei:

– Dacă te sărut, nu te preschimbi?

– Poate… – răspunse prinţesa evaziv, ascunzându-şi botul în mod reflex. Dar, mai bine lasă, poate mai trece şi altcineva!…

Destul de şifonat, Caius reveni la cele trei dorinţe:

– În primul rând, aş vrea să-i văd măturaţi pe golanii de la putere!

Creatura fermecată vădi bune intenţii:

– Aş zice să mai ai răbdare o lună, două, şi chestiunea se va rezolva de la sine, fără să-ţi iroseşti o dorinţă.

– Mda… Atunci, să cunosc o zână care să mă facă fericit!

– Asta se rezolvă, însă, din motive de criză, nu-ţi pot satisface doleanţa decât în proporţie de 75%. Aşa că o vei întâlni azi pe Violeta…

– Şi în ce constau cele 25 de procente?

– Reprezintă diferenţa dintre o zână şi Violeta. Oricum, nu-i fată rea, doar că se uită la Pasiuni mistuitoare şi mestecă gumă. Însă, n-are tatuaje ori piercinguri, doar o mică cicatrice de la operaţia de apendicită…

Caius îşi zise că-i bine şi-aşa, apoi ceru să fie viril ca boul Apis. „Dacă-i cu reduceri, trebuie să cer ca să rămână, totuşi, ceva!” – gândi. Prinţesa cea vrăjită îl atenţionă din nou că un bou este – vrând-nevrând – un bou, aşa că dacă nu vrea să aibă belele cu Violeta ar fi bine să se orienteze către un taur ori un leu.

– Ori, poate, vrei să devii fruntaş în muncă…

– Nu, nu! Mai bine leu!

Cu corecţia precizată deja, cea de 25%, Caius urma să fie, din chiar acel moment, un tip funcţional, nici performer, însă nici batjocura cartierului.

În final, Caius mai ceru o avere capabilă să-l scutească toată viaţa de griji. Din nou, datorită efectelor crizei asupra puterii magiei, nu i se putu asigura decât o pensie de handicapat. „Cel puţin, vine cu regularitate” – îşi căută bărbatul o consolare, luându-şi rămas bun de la broscuţa cea neobişnuită.

.

Recomandări: Ela Roseni, Mirela Pete, Anacondele, Pensionarul.

Poveste din Balcani

Era oarecând în Balcani un băiat pe care-l chema Ionică. Iar acesta adeseori îşi spunea: „Visează, suflete al meu, că de altceva tot nu eşti în stare!” Şi, într-adevăr, nimeni n-ar fi sărit ca să spună despre Ionică lucruri cu mult diferite decât le socotea chiar băiatul despre sine. „Ăstuia i-o fi dat mumă-sa fiertură de mac, că tare-i adormit!” – îşi mai zicea câte-o femeie. Cât despre bărbaţi, ne sfiim să repetăm ce spuneau pe seama flăcăului.

Cum-necum, băiatul crescu şi ajunse un tânăr destul de armonios, în sensul că nu avea cocoaşă, nu-i curgeau balele, se exprima relativ coerent şi era moderat la băutură. În privinţa viselor, continuă să şi le nutrească, chiar dacă se cam râdea pe seama sa. La vremea când alţi flăcăi chibzuiau cum să răzbească în viaţă, dacă n-o făcuseră deja, Ionică avu un alt gând, anume acela de-a o cere în căsătorie pe fiica lui Vodă.

– O iubeşti? – îl întrebară câţiva.

– Nici n-am văzut-o, dar cred c-am s-o iubesc.

– Dar, socoteşti că Vodă îşi va da fata după oricine? Că tu n-ai niciun căpătâi…

– Asta aşa-i! – admise Ionică. Însă, basmele sunt pline de băieţi care, în aparenţă, erau cu totul nevolnici…

– În cazul tău, nu-i doar o aparenţă! – îl corecta câte unul.

– Apoi, gândeşte-te! Tot în basme e plin şi de flăcăi care-şi pierd capul, la propriu, din pricina cutezanţei lor… – încercară alţii să-l aducă la realitate.

– Ăsta să fie răul cel mai mare! – făcea băiatul. Parcă-i mare pagubă dacă-mi taie capul?

– Şi asta-i drept! – încuviinţară cu toţii.

Chibzuind astfel şi fără a şovăi prea mult, Ionică purcese la Vodă spre a-i cere mâna mezinei – că avea acela şi-o fată mai mare. Vodă îl ascultă binevoitor şi, fără a-l lăsa pe tânăr să-şi încheie tirada, îi zise:

– Ţi-o dau!

„Parcă prea merge ca-n brânză!” – îşi spuse Ionică, apoi întrebă:

– Dar, nu trebuie să trec prin niscaiva probe?

– Nu. Mie-mi trebuie ginere, nu un ninja.

– Ori să fac un palat falnic într-o noapte?…

– Da’ ăsta ce are? Nu-i bun?

– Ba e bun!… Sau, aş putea încerca să fac un pod de aramă…

– Mda, ca să treacă ăştia cu vacile peste el!… Lasă! Spune-mi altceva: cam ce manele ai vrea la nuntă?

– Prea mărite, îmi este indiferent, mie toate-mi plac!

„Chibzuit flăcău!” – aprecie socrul în devenire, apoi spuse cu glas:

– Atunci, treaba-i aranjată, într-o săptămână facem nunta!

Deşi bucuros, Ionică păru să şovăie. Vodă surprinse detaliul şi se încruntă:

– Acum, ce mai e?

– Chiar nu trebuie să fac nimic? – o ţinu pretendentul pe-a sa.

– Nimic. Sau, dacă vrei neapărat, fă şi tu o autostradă. Sau, dacă ţi-e greu, măcar patruzeci şi doi de kilometri. Însă, nu trebuie să te grăbeşti, că e vreme!

.

Recomandări: Zamfir, Zamfir Pop, Ulise, Florina, Filumenista, Pensionarul.

Greierele şi Furnica

Ilustraţia: Cristian „Bondyman”

.

În vreme ce Greierele era pe la al patrulea coniac, Furnica muncea ca proasta.

– Oare ce satisfacţie găseşte în asta? – se întrebă Bondarul. Din zori, tot cară… La cât e preţul grâului anul ăsta, să mă bată Dumnezeu dacă aş strânge un singur grăunte!…

Greierele, încălzit blând de coniacul Pierre Chabanneau 1812 – an pe care-l prefera -, se vădi mai împăciuitor:

– Păi, ea nu strânge pentru vânzare, îşi face provizii pentru iarnă.

– Că doar n-o să mănânce grâu toată iarna! – se minună convivul. Uite, noi, de exemplu, mai luăm un caviar, mai un antricot de cerb…

– Mda, dar ea nu prea iese la local. De fapt, nu prea iese nicăieri. La Filarmonică nu se duce, la Operă nici atât… O dată a încercat să intre, dar n-au primit-o, pentru că mirosea a transpiraţie, plus că avea la ea şi nişte seminţe de floarea soarelui şi-au zis ăia că le face gunoi pe jos.

Deşi căinată de cei doi, Furnica era, totuşi, destul de înstărită. Avea difuzor, la care asculta manele, în special seara, şi era o exagerare că ar strânge numai grâu, căci adunase şi ştevie, orz, frunze şi alte banalităţi.

– În definitiv, dacă ea e mulţumită, ce treabă avem noi? – conchise şi Bondarul, dornic să abordeze subiecte noi.

Furnica nu era, însă, tocmai mulţumită. Deseori şi-ar fi dorit să meargă cu automobilul propriu, precum Greierele, ca să nu se mai înghesuie în tramvai. La caviar, ce-i drept, nu râvnea, neştiind ce-i acela. Oricum, ea nu primise două moşteniri şi nici nu era băgată în seamă de gângăniile mai cu stare.

– Măcar, dacă ar face ceva! – bombănea uneori Furnica. Strămoşii lui, cel puţin, cântau la vioară, da’ ăsta doar îşi freacă picioarele şi scârţâie! Cică a rezolvat problema cu: Cine-a fost mai întâi, oul sau găină? – spunând că găina! Ce să spun? Că şi ştie el! A zis-o la plezneală! Şi, de-aici, l-au mai scos şi erudit! Un beţivan plin de ifose, asta e!

Dar, e de înţeles că Furnica nu avea ce alte vorbe să scoată, fiind abrutizată de muncă şi găsind oarecare desfătare doar privind la OTV. Mai mult, starea de irascibilitate îi sporise auzind că e posibil să se închidă postul.

– Da’ Opera lu’ ciumete ăsta n-ar închide-o! Şi chiar dacă o s-o închidă, lui ce-i pasă, că merge mai mult la Scala din Milano!…

.

Recomandări: Gabi, Imagini, Mirela Pete, Lili, Anacondele, Zinaida, Florina, Zamfir Pop, Zamfir, Ulise.

Poveste de Paşti

Se povesteşte că odată, când încă mai erau de ăştia, trăia într-un oraş un pedelist. Şi, pentru că oamenii ca el nu se mai satură, aştepta să vină Iepuraşul, căci tocmai era praznicul Învierii Domnului. Dar, tot pe-atunci, pisica Nataşa se gândi să braconeze, pornind în avans pe traseul Iepuraşului. Aşa se face că sună la uşa pedelistului. Acela deschise pe dată, căci aşteptase înfrigurat în dosul uşii, ţinând de clanţă.

– Pe cine căutaţi? – întrebă pedelistul, zărind figura nobilă a Nataşei în locul presupusului urecheat.

– Pe Ţarul Nicolae al II-lea… – răspunse pisica. Dacă am sunat la tine, pe cine crezi că aş putea să caut? Nu ştiai că trebuie să sosesc de Paşti?

Pedelistul avea, după obiceiul timpului, un copil obraznic. Acela intră în vorbă:

– Da’ nu vine Iepuraşul?

– Nu! Patronul a zis că nu-l mai lasă. Aşa că s-a luat decizia să vină Pisica. Au fost mai multe reclamaţii, că Iepuroiul lasă păr, măsline, roade tot ce apucă… Unuia, în Mehala, i-a ros cablul, de prindea bietul om numai Mezzo, şi-a învăţat Orfeo de Monteverdi pe de rost! În plus, iepurii sunt telurici şi mereu în căutare de împreunări…

Pedelistul şi feciorul nu pricepură deloc ultima aserţiune, şi destul de vag pe celelalte. Dacă i-ar fi venit ideea, Nataşa le-ar fi putut mărturisi chiar şi că braconează, căci cei doi tot n-ar fi priceput mare lucru.

– Şi ce ne-ai adus? – întrebă băiatul, cam abrupt, deoarece bunele maniere nu se lipiseră de dânsul nici măcar minimal.

– Ce să vă aduc? – se minună pisica. Urări de bine…

– Iepuraşul ne aducea întotdeauna cadouri – plusă copilul.

– Şi? Par eu iepure? Nu, pe bune, arăt eu ca un iepure?

– Nu – recunoscură cei doi.

Nataşa se mai învârti prin casă, apoi plecă. Pedelistul şi băiatul ridicară din umeri, zicându-şi că pisica a venit degeaba, dacă tot nu le-a adus nimic. Abia mai târziu observară că nu venise fără rost, deoarece le dispărură patruzeci de mii de euro şi colecţia de pietre preţioase: un sardiu, un topaz, un smarald, un rubin, un safir, un diamant, o agată, un ametist, un hrisolit, un onix şi un iaspis. Cu totul, douăsprezece pietre.

Din pricini neelucidate, omul se posomorî, apoi anunţă Poliţia. Din fericire, veni domnul plutonier-major Onici, care ascultă răbdător relatarea.

– Foarte interesant! Aşadar, dumneata pretinzi că o pisică a intrat în locuinţă şi-a dispărut cu patruzeci de mii de euro…

– Şi douăsprezece pietre preţioase! – completă neghiobul. Un sardiu, un topaz…

– Lasă-mă, dom’le, cu pietrele tale! Ce-s eu, muiere?

Pe scurt, domnul Onici îi aplică pedelistului o amendă usturătoare, deoarece acela a încercat să inducă în eroare organul, ştiut fiind că pisicile fură, cel mult, o pulpă de pui sau un şniţel

Odată Dreptatea restabilită, întreg văzduhul aromit păru transfigurat de lumina blândă a Învierii.

MFC 16, cu televizor util

.

Recomandări: Carmen, Lili, Nicu Scutaru, Mirela Pete, Dana Pătrănoiu, Tudor Enea, Aliceee, Ana, Zolty, Florentina, Tu1074, Foto de inginer, Rontziki, Ratzone, Slowaholic, Rocs M, Rux, Liviu Bimbea, Sorin, Iulisa, Cămăraş de lumini, Blind Love, Vanessa, Zina, Pitici Voinici, Robert N, Acuarele, Alina S, Diverse, OFZ, Cristi Milla, Redsky, Pitikotu, Rozsaunu, Mădălin, Profunzimi, O fată, Ekklesia, Andera, Diana, Anastasia, Sara, Kadia, Teo, Lăcrămioara, Alina, Oana Clara, Ninulescu, Gingăşia.