.
Bianca, o tânără femeie dintr-un oraş din judeţul Sibiu, a stârnit interesul tuturor celor trei colegi de birou. Atenţia celor trei bărbaţi, însă, avea manifestări diferite. Astfel, Aurel o iubea pe colega sa cu o iubire învecinată cu demenţa, Doru era interesat de latura senzuală, râvnind împreunările, iar Tavi o privea cu stimă. Lipsa vreunei perspective îl determină pe Aurel să-i administreze colegei sale o otravă lentă, în ideea ca, dacă Bianca nu poate fi a lui, să nu aparţină nici altora. Efectuând analizele de rutină la medicul de familie, Bianca află că este intoxicată cu un extract din plante împotriva căruia cu greu se poate afla un antidot. Şocată de veste, tânăra manifestă un comportament suicidar, apreciind că, în acest fel, i-ar răpi otrăvitorului orice mulţumire. Momentele de plăcere intensă oferite de Doru o făcură, însă, să amâne gestul fatal. În acest timp, Aurel muri intoxicat de acelaşi extract misterios cu care plănuise să-şi ucidă iubita. La scurt timp după aceasta, Doru căzu victimă unui accident de circulaţie, Bianca găsindu-şi consolarea în braţele lui Tavi, stima pe care acesta i-o purta preschimbându-se treptat într-un gingaş sentiment. Femeia pare a fi anihilat otrava mâncând ciorbă de burtă din stomac de căprioară. Poliţia efectuează cercetări privind moartea celor doi bărbaţi.
Această ştire a depăşit cu mult în audienţă incendiul din Crângaşi, determinând numeroşi realizatori de televiziune să-i consacre un şir de emisiuni.
.
Recomandări: Imagini, Lili, Gabi, Daurel, Schtiel, Mirela Pete, Colecţionara, Zamfir, Ulise, Filumenie, Zamfir Pop, Dana Pătrănoiu.
apr. 09, 2012 @ 13:04:54
Ar trebui cercetata si moartea caprioarei.
apr. 09, 2012 @ 13:27:32
Eu am cercetat-o, ca şi pe Labiş în general.
In postarea de ieri… « Daurel's Blog
apr. 09, 2012 @ 16:33:01
apr. 09, 2012 @ 16:36:37
Ce ți-e și cu iubirea asta ! Face minuni.
apr. 09, 2012 @ 17:37:25
Ciorba de burtă e tare!!!!Tare bună!
apr. 09, 2012 @ 17:43:59
Carmen:
Face, dar cred că a fost şi intervenţia discretă a Proniei.
apr. 09, 2012 @ 17:44:28
Almanahe:
Mai cu seamă de căprioară, dar şi vita-i bună.
apr. 09, 2012 @ 19:17:31
uau,alambicata situatia o saga intreaga caprior am in curte burta are,daca ma otraveste cineva stiu ce trebuie sa fac,in cringashi oricum a mai ars si va mai arde pe cind asa ceva uau!!!!
apr. 09, 2012 @ 19:35:05
Da, căpriorul e bun!
Poşta electronică – 16 – Descoperiri arheologice | Cioburi de chihlimbar
apr. 09, 2012 @ 20:22:36
apr. 09, 2012 @ 21:47:08
apr. 09, 2012 @ 23:15:42
Extaordinar!!! Nici nu stiti ce pietedeti!!! Cum au murit cei doi colegi interesati de Bianca?
apr. 10, 2012 @ 07:08:29
Sau: Oare cei doi colegi ai Biancăi au murit cu adevărat?
Alison Edgson, o ilustratoare admirabilă « Mirela Pete. Blog
apr. 10, 2012 @ 09:41:59
apr. 10, 2012 @ 14:33:36
apr. 10, 2012 @ 19:19:02
O nouă ilustrație personală, la miercurea în imagini « Mirela Pete. Blog
apr. 10, 2012 @ 21:31:32
apr. 10, 2012 @ 23:13:25
Lalele în contrast galben violet, la Grădina botanică. MFC « Clipe de Cluj
apr. 11, 2012 @ 07:52:38
mart. 07, 2013 @ 19:45:34
Stima e cel mai durabil sentiment- rămîne chiar și după ce dragostea piere.
Da’ și stima tot prin stomac trece, se pare…
mart. 07, 2013 @ 19:51:59
Aurel nu este acel Aurel pedelistul? Intreb pentru ca daca ar fi chiar el, nu cred ca ar fi capabil s-o iubeasca pe Bianca mai mult decat pe… Derbedeu!