Foto: Alina Gâdoiu

.

Nelu nu este tocmai un tip citit, însă nici bătut cu leuca-n cap. Chiar dacă poate părea ciudat ca un bărbat la patruzeci de ani s-o pornească în toiul nopţii pe câmp, motivaţia sa era una destul de solidă. Fără să ştie exact ce se prăznuieşte, înţelese că, anual, pe 24 iunie trebuie să dea de băut, ca să nu-şi supere prietenii. Şi mai ştia că nopţii premergătoare i se zice de Sânziene.

„O fi vreun sfânt Ioan…” – îşi zise, pentru că mintea nu cunoaşte odihna şi întotdeauna trebuie să se îndeletnicească cu ceva. Acum, că era Ioan Gură de Aur, Ioan Postitorul, Ioan Damaschin, Ioan Cucuzel, Ioan Scărarul ori vreun alt Ioan, Nelu nu mai ştia. „E treaba părintelui Ilarie!” – rezolvă în gând.

Nelu mai dădea pe la biserică, însă niciodată când urma să sărbătorească acasă, ca să nu înceapă petrecerea gata obosit. „Catolicii, cel puţin, stau în bănci! Plus că la ei vine preotul o dată pe lună, că mai are şi alte sate…”

Se temuse degeaba că va orbecăi, căci luna arginta câmpul. Vântul de apus prinse a răscoli ierburile aducând miresme nedefinite.

„E fain, da’ n-aş putea spune a ce miroase! Ar trebui să se simtă sânzienele, doar e noaptea lor. Alea, însă, au un ton de sălbăticie, da’ nu cine ştie ce. Acum, parcă mi-ar aduce vântu-n gură gust de mentă şi de fiere şi un gust de busuioc!…”  Ca orice fumător, Nelu nu prea distingea mirosurile, chiar dacă, născut şi crescut la ţară, ştia după nume toate buruienele.

Însă, nu după parfumuri pornise el în toiul nopţii, ci ştiind că, în noaptea asta, ard focuri vii pe câmp şi, acolo, de regulă sunt îngropate comori. „De parcă numai într-o noapte pe an ar avea oamenii nevoie de bani! Dacă tot e să indice comoara, s-o facă lunar, cel puţin! Că şi italianul tot aşa ne plăteşte, în fiecare lună pe data de 28”.  Italianul era patronul fermei şi ar fi fost mulţumit de recolte, dacă s-ar fi furat mai puţin. Dar, asta e! Mereu angaja alţi paznici şi, de fiecare dată aproape, aceia cădeau la înţelegere cu furii.

Multe legende circulă despre noaptea de Sânziene. Între altele se spune că, dacă laşi un vas cu apă afară, aceasta se preface-n aspru vin peste noapte, chiar dacă nu la toţi, ci doar la oamenii cu credinţă curată. Într-un an, a încercat şi Robi. Cum neamţul obişnuia să bea şi spirt sanitar, dacă nu mai avea bani de rom, Nelu-i făcu o poznă: sări gardul şi-i schimbă apa cu spirt. Robi fu impresionat de minune şi mulţumi Cerului că a ţinut cont de gustul său personal, căci vin nu prea obişnuia să bea.

Chiar când porni a râde-n sinea sa, amintindu-şi de farsă, Nelu zări, în apropierea fântânii, flacăra aurie indicatoare de comori. În preajmă, se prinseseră-n horă douăsprezece fete de-o frumuseţe nemaivăzută. Nelu nu ignoră cu totul acest aspect, dar el pornise după comoară, nu ca să-şi facă cunoştinţe noi. „Uite şi la astea! Ţopăie taman unde am eu treabă!”

Ajuns în dreptul tinerelor, Nelu mormăi ceva, făţărind buna creştere. Cum acelea îşi văzură de dansul lor, bărbatul trecu nu se ştie cum printre ele, fără să le-atingă. În mijlocul horei, flacăra ardea fără să mistuie şi, aşa cum se zice din bătrâni, indica o comoară. În cazul de faţă, era un portofel. Nelu se uită înăuntru: patru sute de euro şi câteva acte pe numele Alfred Ziege. Lăsă actele în câmp, căci este un om cinstit, şi luă doar portofelul – deoarece îi plăcu – şi, evident, banii.

– Dacă dau de băut, rămân cu o sută… – bombănea el întorcându-se în sat. Cică, comoară! Păi, patru sute de euro făceam şi dacă mergeam cu Mihai ca salahor, la oraş!…

Acum parcă simţi, cât putea el s-o facă, şi mirosul florilor de sânziene, însă era posomorât şi nu-i dădu nicio atenţie.

.

Recomandări: Mirela Pete, Gabi.

Poveşti parfumate: Mirela, Diana, Daurel, Elly, Florentina, Lili, Carmen, Gabi, Lolita.

Anunțuri