Sub impresia ultimei parade gay, domnul plutonier-major Onici intră în Dinar entuziast:

– Mi-a trăsnit o chestie!

– Care? – întrebarăm cu toţii, ştiind că lui Viorel nu prea-i trec banalităţi prin minte.

– M-am uitat ieri la parada gay… Ce-ar fi, mi-am zis, să organizăm o paradă hetero?…

Ideea ne luă oarecum prin surprindere.

– La ce ne-ar folosi? – întrebă Filaret.

– Păi, ne exprimăm în mod democratic! Apoi, nu ne vom mai simţi discriminaţi…

– Dar costurile? – întrezări Marcel un alt aspect.

– Facem cerere să fim sponsorizaţi de Ministerul Tineretului şi Sportului

– Păi, ăia-s cu tineretul… Dar heterosexualii vârstnici?

– Ei stau pe margine şi ovaţionează!

– Şi sportul?

– Ăla vine după paradă…

Una câte una, toate obiecţiile căzură, astfel că ne apucarăm să ne organizăm. Întâi, se cerea să afişăm lozinci pertinente, precum: „Vrem gagici!”, „O frigem normal” sau „Ce-i un paloş fără teacă?”.

În paralel, nici doamnele nu iroseau vremea. Teodora alcătui un panou pe care scria: „Îşi au şi bărbaţii rostul lor”, în vreme ce Mirela fu mai explicită: „Vrem…”. În timpul marşului, însă, datorită prezenţei unui domn mai înalt în coloană, nu se putu citi întregul înscris, asistenţa fiind nevoită să facă presupuneri.

Manifestanţi de ambele sexe au arborat pancarte neutre: băsescu, Ţara îţi dă muie!

Anunțuri