.

Aurel intră în Dinar cu un aer care, dacă nu exprima neapărat triumful, îl indica drept un om mulţumit.

– Am aflat cum s-o fac! – ne destăinui, deşi nu-l întrebase nimeni. Nu mă mai dau la tipe sofisticate! Le aleg puştoaice, urâte şi proaste…

– Mă rog… – admise domnul plutonier-major Onici. Şi, dacă le alegi, la ce-ţi ajută?

– Păi, le vrăjesc întâi!

– Cu ce? – se arătă sincer uluit Raul.

– Le bag texte. Că Toulouse-Lautrec spunea că un trup frumos de femeie nu este ca să faci dragoste, că ca să faci dragoste este bun orice. Că Rilke găseşte rimele perfecte şi că Claudio Monteverdi este sublim, da’ nu ca Donizetti. Că Rossini roşea ronţăind delicatesuri, în vreme ce Vivaldi… mi-e şi ruşine să spun… Da’ compunea muzică destul de bună.

– Vivaldi?

– Da, el.

– Şi de unde le-ai scos pe toate astea? – se minună sincer Tudose.

– Am reţinut din ce discutaţi voi. Şi ştiu şi s-o fredonez, aproximativ, pe aia cu Una furtiva lagrima

Ne mirarăm de tot acest talmeş-balmeş, precum şi de faptul că astfel ar putea fi cucerite fetele tinere, urâte şi proaste. Tuturor ne trecu prin minte ideea că ne-am putea extinde raza de acţiune, oricum cu mai mult succes decât Aurel.