Nu se ştie cine îi dădu lui Aurel o pereche de pantofi.  Întâmplarea avu darul să ne indispună deoarece, în mod tradiţional, noi suntem cei care-i poartă de grijă lui Aurel şi, în plus, pariaserăm că tenişii n-or să-l mai ţină mult şi eram curioşi cum va traversa iarna. Exista şi-o parte pozitivă, pantofii fiind scâlciaţi şi având numărul 43, în vreme ce Aurel poartă 39. De fapt, poartă ce găseşte, aşa că acum clămpănea la fiecare pas.

– De ce nu-ţi căptuşeşti pantofii cu frunze? – îl întrebă domnul plutonier-major Onici. Acum e toamnă, ai frunze câte vrei…

– Şi la iarnă? – se arătă preocupat Aurel.

– Ei, la iarnă! Întâi, nu se ştie dacă-o mai apuci, la modul tău de viaţă. Sau, s-ar putea să-ţi petreci iarna în penitenciar, şi acolo primeşti bocanci…

– Păi, de ce să merg în penitenciar? Că n-am făcut nimic…

– Da’ ce, crezi că toţi cei de acolo au făcut ceva? Uneori, viaţa te loveşte cu asprime din raţiuni care şi ei îi scapă.

Cei doi se mai contraziseră o vreme pe marginea a varii ipoteze, însă Aurel cedă şi merse în parc să-şi umple golul din pantofi. Reveni bucuros:

– Uitaţi, acum nu-mi mai clămpăne!

– Slavă Domnului! – ne bucurarăm. Şi arăţi şi elegant! Ai pantofi noi care, fiind gen ghete, adică mai înalţi, ascund faptul că nu porţi ciorapi, ai pantaloni de doc, doar puţin pătaţi cu ulei de la langoşi, şi cu cămaşa roşie, zici că eşti dintr-un film western.

– Că tot eşti aşa fercheş – interveni domnul Onici -, du-te până la Diana şi spune-i c-o aşteptăm aici…

Diana sosi cam într-un sfert de ceas, ţinându-şi greu râsul.

– Voi aţi văzut ce pantofi are ăsta? – ne întrebă când Aurel merse la closet, să bea apă.

.

Recomandări: Theodora, Gabi.

 

Anunțuri