.

– Fii atent, la noi!… Ne zice sergentul, în armată: Cei care pot să-i ajute pe cei care nu pot!  La care noi replicam: Păi, cum să facem, să le povestim cum a fost?

Pe această replică reveniră în teleportor cei trei, însoţiţi de captură. Deşi se simţi vizat, Aurel nu reacţionă. De altfel, teleportarea fusese suficient de traumatizantă. „În fond, te descompune în dracu ştie ce şi te recompune la loc!”

Din instinct, se căută în buzunare, apoi se posomorî: „Lefter pleci, lefter ajungi!”

– Ăsta e? – întrebă o femeie fascinantă.

– Credem că da – răspunse cel mai înalt din echipaj. Locuieşte într-o încăpere sordidă şi tot ce are e pe el…

– Aurel? – i se adresă femeia.

– Da. T’Pol? – zise Aurel, întinzând mâna.

– Fii atent, că eu nu te-am insultat! – sosi răspunsul, iar interlocutoarea evită contactul fizic.

– Eşti vulcaniană? – mai dori Aurel să afle, cercetând urechile ce ţâşneau ca două lame de jungher din părul creaturii.

– Da’ mă-ta e obsedată sexual?

Deşi gândea greu, din pricina descompunerii şi-a recompunerii – ca să-i găsim o scuză -, Aurel îşi zise să nu se mai ia după Star Trek şi să aibă răbdare.

„Ăia le-au pus numele la poezie, şi cine ştie ce se înţelege! De altfel, acolo erau actori, şi ăştia-s pe bune! Logic, aş zice că poate-i o farsă, da’ teleportarea? Pe asta n-ai cum s-o truchezi!”

Niciodată nu mai zărise Aurel atâta inox şi plexiglas la un loc! Şi nici mochetă aşa curată! Văzând că se poate mişca liber, se apropie din instinct de o nişă.

– Ce-i aici?

– Replicatorul – îi zise un klingonian. Ce bei?

Luat repede, bărbatul dădu întrebării sensul de ce anume bea în general.

– Apă.

Replicatorul îi oferi pe dată o cană cu apă. Ceilalţi cerură vinuri, beri şi coniac.

Femeia presupusă a fi vulcaniană, dar care se dovedi a fi altceva, interveni:

– Dacă mâncăm, ar trebui să-l schimbăm în prealabil! Daţi-i un costum de-al nostru.

– Dar, nu voi arăta caraghios? – se temu Aurel.

– Păi, acum crezi că arăţi altfel? Costumele noastre, cel puţin, nu-s rupte, pătate ori şifonate. Şi nici nu put!…

Invitat într-o altă încăpere, Aurel se întoarse nu doar în costum nou, ci şi ferchezuit. Vechile haine îi fură aruncate în crematoriu, deşi el şi-ar fi dorit să le păstreze.

– Ţi-am comandat un langoş! – îi zise femeia. Şi, pentru noi, caviar, stridii, sturioni şi homar…

Aurel oftă şi se apucă să-şi morfolească langoşul, cercetând mai atent încăperea, căci evita să-i privească prea insistent pe cei ce, mai mult ca sigur, veneau de undeva din spaţiu.