„E prima dată când am făcut-o cu o extraterestră!” – îşi zise Aurel, după ce-i ceruse replicatorului macaroane cu brânză. „De fapt, e prima dată din 2007!” – veni completarea gândului.
Kira îl lăsase cu zgârieturi pe spate, însă mulţumit. Îi veni chef să socializeze şi cu celelalte specii de pe navă, aşa că ieşi pe esplanadă.
– Voi luptaţi împotriva forţelor răului? – îl întrebă pe-un ofiţer căruia în gând îi zicea Worf.
– Nu, n-avem nimic cu americanii! Oameni şi ei… Noi, mai mult cu cercetarea ştiinţifică şi culturală.
– Eu, dacă eram în locul vostru…
– Din fericire, nu eşti în locul nostru! – îi reteză Worf spusa şi, totodată, ideea, apoi se îndepărtă grăbit.
„N-are chef de conversaţie! Că, altfel, unde să te grăbeşti? Doar nava stă aici, nu fuge. Sau, chiar dacă fuge ea, este sistemul de referinţă, ţi-e totuna!”
Se îndreptă înspre bar, în ideea că-i va face cineva cinste. Adevărat, putea cere replicatorului una-alta, însă la bar trebuia să plăteşti, ca să stai pe scaun şi să fii servit la masă, or asta costa. Ceilalţi, dădeau un fel de monede.
– E liber? – o întrebă pe locotenentul Dax.
– În principiu – răspunse femeia. Ai bani?
– Nu.
– O bere aş putea să-ţi dau eu. Te prostituezi?
– Dacă trebuie…
Toate îi mergeau eroului în plin! Îmbăiat, adăpat, nutrit, başca bere moca şi relaţii trupeşti cât cuprinde!
– Fii atent, că am gusturi exotice! – îl avertiză conviva.
– Asta e! – acceptă Aurel. Te superi dacă-ţi spun Dax?
– Da!
– Atunci, cum să-ţi spun?
– Zii direct ce ai de zis, fără adresare!
– Şi dacă vreau să te chem dintr-un grup?
– N-o să fie în grup!
Aurel se înţelegea cu cei de pe navă cam cum reuşise s-o facă cu soţia. „O fi fost şi aia extraterestră!” Dar, acum era mai bătrân şi mai înţelept, aşa că decise să vorbească cât mai puţin şi să lase lucrurile să curgă de la sine. Totuşi, ceva trebuia să trăncăne, nu se făcea doar să stea să bea. Alese un subiect neutru:
– Aţi venit pentru cercetări culturale?
– Mai mult turistic. Am vrut să vedem Veneţia.
– Păi, aici e Timişoara!
– Pe pariu?
Aurel nu simţise ca nava să se deplaseze, dar, lefter fiind, nici nu vroia să parieze. Ridică din umeri, cu un aer destul de nătâng.
– Nu mai fă mutra asta de prost, că mă exciţi! – îl somă femeia care nu accepta să fie numită Dax.
Ioan Usca 
Comentarii recente