Pasiuni mistuitoare – 1

Foto: Kriszti Lisztes

 

 

1.

 

Ca întotdeauna, Melania se simţea confortabil în apartamentul Marcelei, cu atât mai mult cu cât, de data aceasta, gazda îi oferi o ceaşcă din vestita cafea Kopi Luvak, făcută din boabe prelucrate în intestinele unor mamifere exotice, aducând oarecum cu pisica.

– Face şi caimac! – interveni Mircea, băiatul doamnei Marcela.

– Face, sigur că face! – admise mama tânărului.

Deşi aproape a împlinit douăzeci de ani, Mircea este retardat, astfel că judecata sa ar putea fi comparată cu cea a unui copil de opt ani, nici acela tocmai zdravăn. Însă, spre bucuria mamei sale, Mircea e destul de liniştit, petrecându-şi cea mai mare parte din timp în dreptul ferestrelor, rareori devenind agasant. Din nefericire, musafirii îi dădeau un plus de imbold către comunicativitate, astfel că prezenţa doamnei Melania îl făcu vorbăreţ:

– Asta-i cafea de aia adunată din căcat?

– Mircea, nu vorbi urât! – îl apostrofă maică-sa.

– Da’ azi îmi dai?

– Unul!

– Cinci, mama!

– Hai, trei…

Melania socoti necesar să intervină, căutând să schimbe subiectul:

– Auzi, Mirciulică, da’ tu nu discuţi cu vreo fată?

Marcela o privi cu un rictus, vrând să spună: „Nu-i da idei!”, apoi improviză un răspuns:

– Nu-i plac astea din bloc, Natalia e grasă, iar Ramona nu ştie să facă mâncare…

– Mama a făcut ieri pui cu cartofi… – dezvoltă Mircea subiectul.

Femeile se bucurară văzând că fetele, introduse nelalocul lor în discuţie, fuseseră rapid abandonate, şi se apucară să trăncănească de-ale lor. Băiatul, însă, le întrerupse din nou după o vreme:

– Ai zis că-mi dai!

– Bine, ţine unul acum…

Cum Melania privea întrebător, prietena îi explică:

– Are o puşcă cu lunetă, dar nu prea-i dau gloanţe, că ar fi în stare să lichideze tot oraşul. Din când în când, însă, îl mai las, ca să nu mă toace la cap toată ziua.

Prietena fu năucită, apoi încercă să obiecteze:

– Bine, dar ar putea să-l prindă! Poate nu imediat, dar stabilesc întâi direcţia din care s-a tras şi, din aproape în aproape, tot ajung la voi, mai devreme sau mai târziu…

– Mda, m-am gândit şi eu la asta. Însă am un plan: Mircea are un frate geamăn, Traian, absolut identic, cu diferenţa că nu-i… înţelegi tu! Cum acela nu mai vrea să ştie nimic de noi, m-am gândit să-l îmbulinez…

Melania ascultă fermecată:

– Exact ca-n Pasiuni mistuitoare! Tu urmăreşti?

– Normal că mă uit, îl am şi pe DVD-uri, toate 412 episoadele!

– Dar, dacă Mircea trage – reveni Melania -, cum procedaţi cu zgomotul?

– E cu surdină. Da’ luneta să vezi ce faină e! Mă mai uit şi eu, uneori. Fixezi pe unu-n piaţă şi zici că-i lângă tine, aşa-l apropie!…

Într-adevăr, arma se dovedi silenţioasă, femeile continuându-şi sporovăiala fără să bage de seamă că Mircea slobozi glonţul. Tânărul, după ce-şi savură isprava, le anunţă cu mândrie:

– L-am fript pe-un fălcos. A coborât dintr-o maşină neagră…

– Ei, de-ar fi ăla la care mă gândesc eu! – visă Melania, fără să-şi închipuie, pe moment, că tocmai personajul la care se gândise fusese secerat.

– Acum, nu mai sta la fereastră, du-te-n camera ta şi uită-te la televizor! – interveni mama, ştiind că nu-i bine să zăboveşti la vedere după ce ţi-ai făcut treaba.

Mircea se supuse, o jumătate de ceas femeile putând discuta în linişte. Apoi, fură din nou întrerupte:

– Îl arată pe ăla în care-am tras! Cică era nu ştiu ce grangure…

Prietenele se uitară o vreme şi ele, însă, în vreme ce Melania se bucura că tocmai preşedintele celui mai nesuferit partid, la care se gândise, plecase la iadul cel veşnic, Marcela avu un gând apăsător:

„Cât de prietenă ar fi, tot ar putea să-şi bată gura! O vreme se va abţine, că nu are cu cine trăncăni, dar n-aş băga mâna-n foc că, până la urmă, n-o să dea totul pe goarnă. Mai prudent ar fi să dispară!”.

MFC 44

.

Recomandări: Carmen, Gabi, Cristian Dima, Mirela Pete, Pandhoraa, Dordefemeie, Cristi Milla, Zamphotograph, Zina, Slowaholic, Liviu Bimbea, Theodora, Manole.

Cazul Jorgensen

Şedinţa Consiliului CE se anunţa una de rutină şi aşa ar fi fost dacă domnul Vialli nu ar fi scos un morcov. Gestul său stârni nedumerire.

– Ce ar trebui să înţelegem? – întrebă Grosjean.

– Cred că oricine ştie că acesta este un morcov… – îşi începu Vialli expunerea.

– Da? – interveni doamna Damian, reprezentanta României.

– Da. Şi, dacă până acum, l-a folosit fiecare cum a crezut de cuviinţă, odată cu apariţia cazului Jorgensen se impune luarea unor măsuri.

– Cine-i Jorgensen? – doriră mai mulţi să afle.

– Un oarecare, nu Jorgensen e important aici, ci acţiunea sa. Acest Jorgensen şi-a introdus un morcov în anus.

– Adică? – se miră doamna Damian.

– Adică şi l-a băgat în cur – explică Tănase, consilierul doamnei.

– Dar, de ce?

– Pentru că e bărbat – preciză van Rompuy. Unde aţi fi dorit să şi-l introducă?

– Păi, să nu şi-l introducă!

Provincialismul doamnei Damian îl irită pe Vialli.

– Asta să i-o fi spus dumneavoastră lui Jorgensen! Sunt eu Jorgensen? Nu sunt! Revenind: Acest Jorgensen, în dorinţa procurării de plăceri inedite, a făptuit gestul amintit. O vreme s-a distrat, dar acum trebuie să meargă la medic.

– Din ce ţară e Jorgensen? – continuă doamna Damian să-şi sâcâie colegii.

– Ceva scandinav… – răspunse Meireles, reprezentantul Portugaliei.

– Aşa da, se explică! – murmurară câţiva.

Consiliul dezbătu problema, întrerupt în răstimpuri de nedumeririle doamnei Damian, şi concluzionă că este necesară o avertizare a cetăţenilor asupra riscurilor folosirii neadecvate a morcovilor.

– Fiecare morcov va fi însoţit de-o avertizare: Utilizarea improprie poate produce leziuni grave!

– E cam vag – observă Grosjean.

– Anexăm şi-o poză cu un anus făcut ferfeniţă – propuse Tănase, deşi protocolul nu i-ar fi permis să intervină.

După dezbateri rezonabile ca timp, fu emisă Directiva Consiliului CE 2012/37/CEE pentru prevenirea şi combaterea utilizării improprii a morcovilor. Evident, preţul morcovilor avea să crească şi se restricţionă vânzarea acestora către minori.

.

Recomandări: Manole, Gabi, Cristian Dima.

Metamorfoze

M-am bucurat când Ştefan mi-a cerut o proză frumoasă pentru revista sa, într-o vreme în care se promovează mai mult obscenităţi. Tocmai aveam în minte o astfel de scriere.

– I-aş zice Iubire imposibilă – explicai.

– Excelent! Cam despre ce? – dori Ştefan să afle detalii.

– E împrimăvărarea cu tot ce aduce ea.  Zefir se întoarce şi stârneşte arome dulci căutând-o pe Clori. Nimfa, însă, are o fire hibernală şi-l evită. Ca să complice lucrurile, Cupidon săgetează, dintre graţii, tocmai Castitatea… E inspirată din Metamorfoze…

– Auzi! – mă întrerupse Ştefan. Lasă-mă, dracului, cu Zefir şi Clori! Dacă vrei metamorfoze, metamorfozăm scrierea aşa: Ea, 19 ani. El, 47. Ea, 86-48-90. El, cu burtă şi calviţie. Ea, însetată de viaţă. El, plictisit de toate. S-au cunoscut la un chef. Stimulat de alcool, el s-a dat la tipă. Dar, ea venise acolo pentru altcineva. Cam aşa ceva mă aştept să dezvolţi…

– Bine – zisei, cu gândul să merg la Dinar şi să mă metamorfozez într-un tip cu calviţie şi început de burtă, însă, beat mangă.

Evident, dădui dracului revista, la fel cum procedase şi Ştefan cu Zefir şi Clori.

.

Recomandări: Mirela Pete, Gabi, Manole.

Botticelli

.

Domnul plutonier-major Onici porni către piaţă cu intenţia de-a combate contrabanda cu ţigări. Era o dimineaţă ploioasă de Octombrie şi se stârni şi-un vânt cald dinspre sud. „Numa’ bine, te şi plouă, da’ mai şi transpiri! Dacă nu dau ăştia un cartuş de Parliament, îi sparg!” – îşi zise cu năduf.

Intrat în gang, văzu o scenă care-l făcu să uite o vreme de ţigări. Patru indivizi îl băteau pe Ilie.

– Bă, ce faceţi aici?! – tună domnul Onici.

Unul dintre cei patru se întrerupse din activitate şi răspunse:

– Să trăiţi, domnule plutonier-major! Îi băgăm ăstuia Cultura în cap!

– Da’ ce-a făcut?

– A zis că nu-i place Botticelli!

Poliţistul rămase uluit auzind o astfel de enormitate. Doar, Botticelli îi place şi unui copil! Eventual, se poate să nu-i guşti pe Chagall ori Kazimir Malevici. Da’ pe Botticelli? Le făcu tuturor semn să se potolească şi se apropie de Ilie.

– O fi vreo neînţelegere. Ia spune, îţi place Botticelli?

– Nu! – fonfăi Ilie.

– Ardeţi-l, futu-i mama lui de golan! – îndemnă Onici, apoi plecă să-şi procure ţigarete.

Trecură două săptămâni de la întâmplare. După ce băuse supa cu paiul, Ilie deja putea mânca terci cu linguriţa, ba chiar reuşea să ia şi câte-un coniac, pe colţul drept al gurii. La un coniac îl găsi şi domnul plutonier, în benzinărie.

– Ce mai faci tu, măi, Ilie? – îl întrebă.

– Bine, dom’ plutonier. Mi-am luat album cu Botticelli şi mă uit la ilustraţi în timp ce ascult Donizetti… Pictează nemaipomenit Sandro! Venus şi Marte, Primăvara, Adoraţia Magilor…

– Bravo, mă, trogloditule! Ai văzut că se poate? – îi zise mulţumit plutonierul şi-i împuşcă o palmă amicală peste ceafă, ca să-l facă stăruitor în căutarea Frumosului.

.

Recomandări: Adrian Voicu, Mirela Pete, Manole.

Pisoii detectivi 7

Desen de Oxana Zaika

.

Motanii erau pe la al treilea absint când, în local, intră iepuroiul Viorel.

– Dă-mi un rachiu de varză! – îi zise lui Albert.

În vreme ce patronul şi – totodată – ospătarul porni către bar, pisicile se întrebară în gând cum poate cineva să bea aşa porcărie.

– Mare sau mic? – întrebă Albert.

– Mare! – răspunse iepurele, vizibil abătut.

Cum se întâmplă prin localuri, Viorel se pomeni trăncănind cu Vasea:

– Sunt indispus! Am luat azi un patru la Istorie. M-a întrebat despre strămoşul Rilă. Am băgat din burtă, că era viteaz şi că mânca trei lubeniţe pe zi… Profa, cică, zice că vorbesc prostii şi-mi pune nota! Da’ ce-a făcut? – întreb eu. Cică, asta trebuia să învăţ acasă! Nu, că de când e Fumuriu, învăţământul a ajuns de tot căcatul!

– Apropo! – interveni Albert. Tu peste tot laşi măsline de astea?

– Păi, ce să fac? Sunt rozătoare, tot timpul bag ceva în mine. Şi-i ca la cârnat, cât bagi pe-o parte, atât iese pe cealaltă…

Patronul ridică din umeri şi-o trimise pe Tatiana să măture. Tatiana bombăni, cu sensul: „Păi, după ăsta trebuie să stai toată ziua cu făraşul!”, dar Albert se încruntă, ca şi cum ar fi zis: „Fără mutre, că zbori imediat!”.

– Tu cum te-ai descurcat la şcoală? – reveni Viorel la discuţia cu Vasea.

– Aşa şi-aşa. Nu m-am prea omorât cu studiul, că ştiam că oricum intru în Poliţie. Am dat bacul din Nutriţie şi Educaţie fizică.

– Oricum, pe vremuri se făcea şcoală! Acum, bagă la teorie în noi, dar nu-i nicio utilitate practică! De pildă, de ce nu facem Educaţie sexuală sau altceva necesar în viaţă?…

– Nu faceţi Educaţie sexuală? – se miră Vasea.

– Nu!

– Şi cum vă reproduceţi?

– Ei, cum? Ca iepurii! Pe vremuri, avea o logică, că ne mai mâncau lupii sau vulpile. Acum, de când îşi iau toţi antricot de la Billa, ne înmulţim de acuşi n-o să mai avem ce roade! Mai adu-mi un morcov şi încă un rachiu de varză! – îi strigă lui Albert.

Nataşa interveni în discuţie:

– Dar, dacă eşti încă elev, ai voie să frecventezi localurile?

– Nu ne dă voie, da’ eu sunt şmecher! Semestrul trecut am avut 7 la purtare… Auzi! – reveni la Vasea, pe un ton mai scăzut. Voi aţi făcut Educaţie sexuală?

– Nu, dar noi avem mirosul foarte fin.

– Şi la ce vă ajută? – se miră iepuroiul.

– Ne conferă indicii suplimentare.

Viorel nu pricepu de ce-ar trebui să te bazezi pe miros, când ai fost dăruit cu auz sensibil. Oricum, trecând pe lichior de lubeniţă dres cu scoarţă de salcâm, curând nu-l mai interesă nimic şi începu să fredoneze La donna è mobile.

– Bine că eşti tu mai breaz! – pufni Nataşa, privind la smocurile de păr care căzuseră pe duşumea de pe iepuroi.

Pisoii detectivi 6

Desen de Oxana Zaika

.

Pe la al nu se ştie câtelea coniac, pisicile începură o discuţie principială:

– Eu n-am reuşit să pricep – spuse Oleg – cum vine treaba cu separarea puterilor în Stat…

– Păi, e simplu! – răspunse Nataşa. De pildă, este puterea legislativă, adică legiferezi că rozătoarele sunt abominabile şi trebuie stârpite. Apoi, vine puterea judecătorească: le judeci şi, pe cale de consecinţă, le condamni. Urmează puterea executivă, adică le execuţi, sau, cum greşit se spune adeseori, serveşti masa. La sfârşit, vine a patra putere în stat, adică presa, şi te apreciază pentru râvna depusă ori, după profilul ziarului sau al postului, îţi urează să-ţi fie de bine!

– Aici nu înţeleg! – insistă Oleg. Bun, cu presa am priceput, da’ celelalte  trei le facem tot noi…

– Da, însă separat! Că nu legiferezi, condamni şi execuţi în acelaşi timp!

– Şi când le arestezi, ce e? – interveni şi Taras. N-ar trebui să se discute şi despre puterea poliţienească?

– Ăla-i divertisment – aprecie Nataşa. Mă rog, i se poate spune şi a cincea putere în Stat, dar astea-s simple etichetări, nu contează prea mult…

– Dar, cum s-ar putea explica sintagma drepturile rozătoarelor? – plusă autopsierul.

– Simplu! De câte ori au de-a face cu noi, le respectăm drepturile, în sensul că facem Dreptate. Evident, dacă sunt nemulţumite, pot depune plângere la cea mai apropiată secţie de poliţie, însă până acum n-a fost cazul…

– Ar fi şi destul de dificil să depui plângere când te dizolvi în sucul gastric al vreunui motan – observă Vasea.

– Ce să-i faci? Asta e! Avantaje şi dezavantaje… – conchise detectiva.

– Şi care-ar fi avantajele? – păru surprins autopsierul Oleg.

– Avantajul e că ne săturăm! – veni lămurirea.

În timpul acestor explicaţii pertinente, un şoricel intră în cafenea şi-l abordă pe comisarul Taras:

– Aici rulează filmul cu Tom şi Jerry?

– Nu, nu aici. Aici e cafenea, filmul este la cinematograf.

– Şi cinematograful unde-i? – insistă şoricelul.

– Drept înainte! – răspunse Taras, dându-i drumul pe esofag.

Colegii-l mustrară pe dată:

– Ce faci? Trebuia interogat înainte, poate ştia ceva despre asasinat!…

Taras îşi dădu urechile pe spate, cu sensul: „Acum, asta e!”, apoi improviză un răspuns:

– Mai găsim şi alţii…

Totuşi, era un abuz în serviciu, iar aceasta o ştia şi comisarul. Firesc ar fi fost să interogheze rozătoarea, aflând unde e locul de întrunire a conspiratorilor care vizionează filme interzise, de propagandă favorabilă infractorilor. După cum procedează adeseori şi bipezii, Taras căută să mute centrul de greutate:

– Aşa ar merge un absint după şoarecele ăsta!…

.

Recomandări: Mirela Pete, Manole, Gabi.

Reflexii în geam

.

Recomandări: Sorin, Mirela Pete, Fosile, Alexandru, Anastasia, Blind Love, Pandhoraa, Carmen, Diverse.

Pisoii detectivi 5

Desen de Oxana Zaika

.

Autopsierul Oleg veni în Le Chat Noir gata beat. Cum explică mai apoi, după cercetarea cadavrului se mai întâlni cu câţiva foşti colegi de şcoală şi, cum se întâmplă de obicei, luă birturile la rând.

– Poate după obiceiul tău – observă Nataşa -, că eu ştiu să mă fac mangă într-un singur local într-o zi, nu toate felinele sunt frivole!…

– Mă rog – admise Oleg, nepăsător. Bă, voi l-aţi auzit pe Fumuriu ce tâmpenii vorbeşte? Cică, pisica este substantiv de gen neutru… O pisică – doi pisici… Hî, hî, hî!

Toţi îşi dădură seama că râsul autopsierului este unul forţat. I-ar fi fost mai pe pofta inimii să râdă firesc, hă, hă ,hă!, – însă, de când preşedintele a compromis acest mod de-a râde, toţi motanii cu oarecare educaţie evitau să se asemene cu golanul năpârlit, cum era gratulat alesul naţiunii de către aceeaşi naţiune.

Socotind că spusa ministrului Fumuriu va fi dată în reluare, comisarii-i solicitară lui Albert să pornească televizorul.

– Pune-l pe Felina 3, că pe Cotoi 1 dă doar tâmpenii! – mai strigă Vasea.

Cum viaţa pisicească este una tumultoasă, postul Felina 3 prezenta o declaraţie nouă, aparţinând mâţei Elba, fiica preşedintelui năpârlit. Elba era, desigur, o poreclă, aluzie la bateriile fabricate în Timişoara, urmărindu-se o apropiere între mâţâită şi-o maşinărie care merge pe baterii, cu sugestia că individa ar fi o creatură nedesăvârşită, mai mult artificială decât vie. Elba tocmai explica unei reportere:

– Este pisici care vrea să vorbeşte cu tine şi pisici care nu vrea să vorbeşte cu tine… Dar, în vreme ce mulţi dintre noi abia edităm mieunături, tata editează miorlăieli!

– Futu-ţi litiera cui te-o editat! – izbucni Taras, scârbit.

– Şi ce mai ştii despre şoarece? – îl întrebă Nataşa pe Oleg, căutând să schimbe subiectul.

– Păi, este-o rozătoare dăunătoare, transmiţătoare de boli şi, în plus, extrem de plodicioasă… – răspunse autopsierul.

– Mda, asta ştim şi noi! – interveni Vasea. Colega te întreba despre victimă…

– Aaa, ăla? E mort.

– Şi asta ştiam. Însă, care e cauza decesului?

– Nu-i mai bate inima. Sângele nemaicirculând, creierul încetează de a fi oxigenat şi se instalează…

– Lasă astea! A fost omorât? – punctă Taras.

– Presupun. După dantură, părea relativ tânăr. Oricum, e mort de mai mult timp, nu mai e bun de mâncat!

– Otravă? – propuse Nataşa o soluţie.

– Nu cred, că n-avea spume la bot şi nici limba neagră…

– Vreo împunsătură de ac?

– N-am observat…

Nataşa se gândi o vreme şi expuse cazul aşa cum îl percepuse ea:

– Aşadar, avem şoarecele A decedat. Nefiind strivit ori sfâşiat, e limpede că nu i-a făcut felul nici vreun biped, nici vreuna de-a noastră. Înseamnă că a fost lichidat de semeni de-ai săi. Acum, dacă şoarecele A este ucis de şoarecele B, poţi să-l prinzi pe B, îl îngurgitezi, şi-ai rezolvat cazul, întronând Dreptatea. Dar, e o dreptate parţială şi insuficientă. Însă, dacă şoarecele A este victima unui complot, sau a unei răfuieli între bandele de rozătoare, vinovaţii sunt puzderie şi, pentru a-i deconspira…

– Tocmai am lucrat la Teoria Conspiraţiei – interveni patronul Albert, enervându-i pe toţi.

.

Recomandări: Mirela Pete, Cristian Dima, Rokssana, Manole.

Pisoii detectivi 4

La începutul mileniului trei, pisicile trăiau intens, mergând la şcoală de pe la şase luni şi studiind aproape un an, după care-şi susţineau probele pentru absolvirea Bacalaureatului. Dacă, la început, pisicile cu bacalaureat se bucurau de-o preţuire aparte, după ce motanul Fumuriu ajunse, fără bacalaureat, ministru al Educaţiei şi Cercetării, mulţi pisoi îşi ziseră că şcoala-i doar o fandoseală şi zelul pentru învăţătură se diminuă.

În şcoală se studiau mai multe discipline, precum Torsul, Vânătoarea, Religia, Mieunatul (morfologia şi sintaxa), Nutriţia, Igiena şi Sportul. După un an de studii, elevul putea opta pentru două discipline din care să-şi susţină Bacalaureatul.

Nataşa îşi aminti cum, în timpul şcolii, se simţi atrasă de două obiecte oarecum contradictorii: Religia şi Vânătoarea.

Multe săptămâni se gândi la adevărurile profunde, transmise prin Tradiţie, despre viaţa fericită pe care o duceau pisicile in illo tempore. Create după chipul şi asemănarea Divinităţii, se zbenguiau într-o natură diafană şi incoruptibilă, avându-l pe posse non mori ca pe un dat pe care aveau să-l dezvolte până la fixarea în veşnica existenţă fericită. Atunci veni şoarecele – cea mai neruşinată dintre vieţuitoare – şi le şopti primelor feline: Nu vă vine, câteodată, poftă să mai haliţi şi ceva bun? Dar, Igor, primul motan, îi răspunse ferm: Pleacă, băi, spurcăciune, cu intrigile tale, că n-am ajuns noi să ne luăm după o rozătoare! Din nefericire, bipezii n-au fost la fel de înţelepţi şi, din pricina lor, răul a intrat în lume, diafanul devenind grosier, iar pisicile au tras-o şi ele, măcar că n-aveau nicio vină. De atunci, orice felină este rezervată faţă de bipezi, pe care-i socoteşte slujitori – de cele mai multe ori – nevrednici, şi detestă rozătoarele, care le-ar fi dorit căderea. De aici, firesc, pasiunea pentru Vânătoare, deşi Religia învaţă că ori de prinzi şoarecele, ori de nu-l prinzi, toate sunt deşertăciune în starea de cădere, şi aşa va fi mereu până când lumea nu se va înnoi.

„Deşertăciune sau nu, e mai fain să-i prinzi!” – concluzionă pisica, intrând iniţial în Poliţie.

Chiar dacă, aşa cum s-a dedus, pisicile nu făceau cine ştie ce şcoală, existau unele exemplare cu înclinaţie către Ştiinţă, aşa cum era Albert, patronul cafenelei Le Chat Noir – locul de întâlnire al comisarilor, agenţilor şi detectivilor particulari, chiar dacă în local mai intrau şi interlopi.

Nataşa îi găsi pe cei doi foşti colegi ai săi, Vasea şi Taras, alături de patron. Acesta făcuse cinste cu un rând de coniac, aşa că se simţea îndreptăţit să sporovăiască:

– După circa patru luni de cercetare, mi-a picat fisa: Energia este egală cu masa ori viteza luminii la pătrat!

– Adică? – întrebă Nataşa, mai mult de dragul conversaţiei, observând că cei doi comisari se gândesc la altceva.

– Adică, o pisică dacă vrea să aibă energie, trebuie să ia masa cu regularitate!

– Şi cu lumina ce-i?

– Păi, e mai fain să haleşti pe lumină, ca să şi vezi ce mănânci! – explică Albert.

– Bun, da’ de ce zici că viteza luminii?…

– Păi, lumina vine cu viteză, nu? Apeşi întrerupătorul şi… pac! Se face lumină în toată încăperea…

– Mda… Şi de ce la pătrat?

– Păi, lumina nu merge doar pe o direcţie, ci se răspândeşte pe lăţime şi pe lungime, deci poţi imagina un pătrat… Sau, mă rog, un cerc, da’ orice pătrat se înscrie într-un cerc, aşa că-i tot aia…

– Şi înălţimea? – obiectă Nataşa, deprinsă cu analizele temeinice. Că lumina merge şi-n înălţime, dovadă că putem vedea muştele de pe tavan…

Aici, Albert o cam sfeclise. Dacă şi-ar fi schimbat formula, spunând la cub, nu era sigur că aceasta nu ar atrage consecinţe nedorite. În cele din urmă, mai dădu un rând şi recunoscu că a luat formula de-a gata de pe o bucată de ziar găsită la closet. Apoi, ruşinat oarecum, se retrase la bar.

– Slavă Domnului! – făcu Taras, pe care-l plictiseau discuţiile ştiinţifice. Trebuie să vină şi Oleg, autopsierul, să vedem ce ne poate spune nou despre cazul şoarecelui mort…

Nataşa propuse ca, până să se apuce de treabă, să comande nişte fructe de mare.

– Măcar atât o fi valabil din ce-a spus Albert, că nu-i bine să sărim peste mese!…

.

Recomandări: Carmen, Theodora.