Aşa cum musca este atrasă de nectarul florilor în mod irezistibil, la fel, Caius se simţea chemat de Cosmosul vast. „Deşi, floarea este uşor de atins, plus că musca are aripi!” – îşi zicea băiatul.

La nemărginirea lumii văzute mai meditase el, însă nu excesiv, şi până-n clasa a şaptea. Acum, însă, la orele de Matematică se introdusese şi Cosmografia. Era un dublu avantaj: o oră pe săptămână scăpa de matematică şi, în plus, era în sfârşit ceva care-l interesa. Cum pe atunci se socotea şi Pluton ca fiind planetă, află că sunt nouă planete în sistemul nostru solar.

„Şi câte-or mai fi!” – îi trecu prin minte, intuind că spaţiul este ceva mai mare decât se crede îndeobşte.

Vreme de un trimestru, se amuză să-şi calculeze greutatea pe felurite planete ori sateliţi naturali. Dacă pe Lună ar fi putut tinde la un record mondial la săritura în înălţime, pe Saturn ar fi avut peste o sută de kilograme. „E greu şi să te mişti acolo! Deşi, temperatura fiind cam de minus o sută de grade, e de dorit să te mişti tot timpul…”  Oricum, Saturn nu-l interesă decât ca un exerciţiu intelectual, căci este o planetă gazoasă. Ce să faci când totul e numai gaz? E greu şi să construieşti blocuri!

Inspirat de orele de Cosmografie, Caius abordă plin de îndrăzneală şi Desenul. La tema: Cum vă imaginaţi anul 2000? – mâzgăli un fel de navă în formă de glonţ, pe-a cărei ferestruică se vedea profilul unui troglodit ce se dorea un autoportret. Pe botul navei flutura un steguleţ tricolor, aluzie necesară şi suficientă.

Caius făcu clasa a VII-a în anul şcolar 1972-1973, aşa că deja se efectuaseră zboruri în spaţiu. Doamna profesoară, care se aştepta la un oraş futurist, cu şosele suspendate, obiectă:

– Păi, deja au zburat americanii pe Lună!

„Au zburat pe dracu! Propagandă imperialistă!” – se răzvrăti băiatul în gând, apoi răspunse:

– Poate, dar aici sunt eu, zburând cu prima navă românească!

Profesoara pufni în râs şi-i dădu nota 8. Nota 8 la Desen! În epocă, să iei la Desen mai puţin de 9 însemna că ţi-ai uitat culorile acasă ori că ai scuipat pe catedră. Dar, Caius nu se afla în niciuna dintre aceste situaţii.

„E o proastă!” – găsi explicaţia şi abandonă orice veleitate de desenator. Nu renunţă, însă, la visul de-a deveni astronaut. Ca orice copil, se mai visase el şi fotbalist, avocat sau pompier, însă acelea au fost toane trecătoare, inspirate de câte vreun film. În schimb, dorinţa de-a cutreiera hăul cosmic se încuibă în el până ce dobândi un caracter indelebil, astfel că se pomeni interesat până şi de Fizică, în special de experienţa cu bastonul de ebonită şi blana de pisică.

.

Recomandări: Clipe de Cluj, Mirela Pete, Gabriela Savitsky, Daurel.

 

 

 

Anunțuri