Din dorinţa de a avea cine să achite consumaţia, l-am invitat la Sabres pe domnul Dan Diaconescu.

– Bun, dar luăm ceva uşor – acceptă.

La masa alăturată, însă, sosiră trei megaciocoi. Îi şoptii:

– Nu ne putem face de căcat cu păstrăvi, luăm homar!

– Dar… – încercă să-mi spună nu ştiu ce.

– Dar, nimic! În loc să dai 20.000 de euro la toţi fraierii, le dai doar 18.000.

Homarul sosi. Era, ce-i drept, gătit impecabil, însă impunea un Armagnac 1732, mai cu seamă că şi megaciocoii îşi luaseră Hennessy şi-o sticlă de Absint de colecţie. Domnul Dan socoti pe-un calculator de buzunar nu ştiu ce, apoi conchise:

– Le dau câte 15.000.

– Le-ajunge! – opinai.

Unii încep masa cu caviar. Personal, socotesc greşit acest obicei, considerând că cel mai potrivit moment pentru caviar este după homar, mai cu seamă că după Armagnac merge perfect un Bourdeaux din secolul XVI.

– Dă-l naibii de combinat! – îl consolai pe domnul Dan, care privea cam trist. Gândeşte-te că vinul ăsta aproape a fost contemporan cu François Villon!

– Sincer, l-aş fi preferat pe Charles de Gaulle… – oftă convivul.

– Păi, gândeşte logic! – îl îmbărbătai. De ce să le dai alea două sute de euro? Ce, ţie ţi-a dat cineva ceva?…

Domnul Dan a plecat înainte de desert, motivând că se simte rău. Aceasta n-a reprezentat un neajuns, căci în continuare au plătit megaciocoii, care pariaseră iniţial că nu voi scoate de pe patronul OTV mai mult de patru milioane.

.

Recomandări: Sfinx, Gabriela Savitsky.