Cândva, trebuia să se întâmple, astfel că primii pedelişti reţinuţi tocmai trecură de percheziţia corporală ce se aplică fiecărui nou sosit în arest.

Mulţumit că infractorii îşi completară declaraţiile astfel încât mărturiile lor să se lege şi să se completeze, maiorul Murdeală îşi desfăcu o bere şi, apucându-se să-şi aducă la zi manichiura, stimulat şi de căldura acidă a pâinii lichide, începu să-i instruiască, plin de bunăvoinţă, pe cei şase arestaţi:

– Dacă erau doar devalizările, poate aţi fi scăpat cu treizeci de ani… Dar, cum voi aţi plănuit şi acţiuni teroriste de amploare, posibil c-o să vă condamne la detenţie pe viaţă. Acum, nu atât regimul penitenciar este greu de îndurat, în definitiv, omul se adaptează condiţiilor… Problema este că veţi avea de-a face cu tot felul de infractori şi, cum voi sunteţi politicieni şi, automat, percepuţi ca ostili, veţi fi primii expuşi la abuzurile acestora… Sigur, regulamentul nu îngăduie deţinuţilor să-şi supună colegii la umilinţe şi torturi indescriptibile şi inimaginabile, însă, puneţi-vă în situaţia ofiţerului de gardă… Poţi, printr-un rahat de vizetă, să supraveghezi douăzeci de camere? Nu poţi! Şi, dacă o dăm pe-a dreaptă, ce-ţi pasă ţie, poliţist, de suferinţele unui rahat de infractor? Că, doar, ăla-i venit la pedeapsă, nu la odihnă!…

Băsescu, Boureanu, Videanu, Ungureanu, Blaga şi Boc, deşi sesizară interogaţiile din monolog, nu răspunseră nimic, rezumându-se la a tremura, aceasta şi din pricină că fuseseră dezbrăcaţi înainte de luarea declaraţiilor, pentru a nu ascunde vreo armă artizanală în veşminte.

– Întâi, când intri pe cameră, vă dezbracă aşa cum sunteţi voi acum şi vă pune să staţi capra, în vreme ce ăi vechi vă lucrează, câte doi de-odată, ca să nu-i prindă apelul neterminaţi. Dacă cooperaţi, scăpaţi mai uşor. Dar, pe la al şaselea schimb, prospătura oboseşte şi-ncepe să opună rezistenţă. Atunci, i se dă de ales: ori stă smirna, ori înghite lingura… Ştiţi cum se înghite lingura?

Cei şase, continuând să tremure, murmurară ceva ce se putea interpreta a fi o negaţie.

– Păi, să vă zic eu! – se oferi maiorul cu amabilitate, luând şi o lingură de aluminiu drept material didactic. Tot îndoi aici, la gâtul lingurii, cum ar veni, până se rupe coada. Apoi, coada ţi-o dă s-o înghiţi. Dacă nu vrei, e mai rău, şi tot o-nghiţi până la urmă! Pe urmă, şeful de cameră bate-n gratiile de la uşă şi, când vine poliţistul, raportează că are-un caz de automutilare în cameră. Ăluia care-a înghiţit lingura i se dă, câteva zile, să mănânce vată cu turtoi. Teoretic, se formează în stomac ca un fel de pâslă ce se înfăşoară în jurul lingurii, permiţându-ţi s-o defeci… Practic, e doar un mijloc suplimentar de-a face mişto de tine, că n-a reuşit nimeni până acum să cace lingura, tuturor fiindu-le extrasă chirurgical. Personalul de supraveghere al penitenciarului îţi face apoi raport de pedepsire, pentru că te-ai automutilat, cheltuielile medicale îţi sunt reţinute din banii câştigaţi la muncă, pierzi un an de zile dreptul la vorbitor şi pachet, îţi adaugă un spor de şase luni la pedeapsa pe care o ai de executat – mă rog, asta n-o să vă intereseze pe voi! – şi faci două săptămâni de izolare… Aţi fost vreunul la izolare?

Sporindu-şi tremurul, infractorii negară şi de data aceasta, maiorul simţind util, după ce-şi desfăcu a doua bere, să le prezinte cadrul general:

– Eşti introdus într-un cub de beton de un metru pătrat, doar în izmene şi cămaşă, evident, în lanţuri, deoarece la izolare ajung doar deţinuţii deosebit de periculoşi. Sus aveţi o ferestruică, în fapt o gaură-n zid, pe care poţi vedea dacă-i senin sau înnorat… Mâncare primiţi o dată la două zile: pâine şi apă. Pâine, o sută douăzeci de grame, iar apă, câtă vrei… Ziua următoare, bei apă şi-ţi aduci aminte ce bună era pâinea… Oricum, nu-i bine să te îmbuibi la izolare deoarece, neavând tinetă, tu cureţi dacă murdăreşti camera, şi-o mai şi încasezi! Unii ajung să se plictisească atât de rău în alea două săptămâni, încât se cacă deliberat, doar ca să-i scoată la bătaie, să mai aibă parte de-o variaţie în program… Ulterior, ajung să-şi regrete iniţiativa! La ora zece seara se dă stingerea, şi poţi să-ţi desprinzi patul de la perete, cum e ţambalul din armată, doar că aici n-ai pătură. La cinci dimineaţa, deşteptarea, şi-ncepi să te plimbi toată ziua, mă rog, cât te poţi plimba pe un metru pătrat… Şi noaptea trebuie să stai chircit. După ce trec cele două săptămâni, eşti mutat pe cameră şi, cel puţin douăzeci şi patru de ore, capeţi trei mese pe zi. Dar, dacă ai din nou abateri, poţi fi iarăşi mutat două zile la izolare… Sau, după o lună, poţi intra şi pentru cele două săptămâni complete…

– Eu n-am vrut să delapidez, da’ ăsta a zis! – scânci Boureanu, arătând spre Videanu.

– Ei, acum nu mai contează, sunteţi toţi vârâţi în aceeaşi faptă… – evită maiorul să mute discuţia pe această nouă pistă. Unii deţinuţi aleg să intre în refuz de hrană, sau greva foamei, cum ar veni în civilie… Mă rog, e alegerea lor! Şapte zile sunt lăsaţi în pace, apoi sunt hrăniţi forţat. Li se introduce un furtun de cauciuc pe esofag, cu o pâlnie la capăt, şi le toarnă supă… Bineînţeles, supa e întotdeauna fierbinte şi, în plus, furtunul este crestat în prealabil cu briceagul, astfel că atunci când e tras afară să rănească esofagul… De obicei, rezişti cel mult de două ori să treci prin asta…

Domnul plutonier-major Onici sosi şi el la arest şi, ascultându-şi colegul o vreme, interveni:

– Ce faci, Ovidiu? Le zici cum e-n puşcărie? Las’ că or avea ei vreme destulă să vadă cum e!… Hai mai bine pe la Standard,  că-mi displace să-i văd pe ăştia-n curu’ gol! Bă, ce oameni închidem şi noi! Cum pot borfaşii ăia să se excite la aşa ceva şi să le mai şi placă? Eu, numai când îi văd pe ăştia şi m-aş face mai degrabă ascet decât să mă spurc!…

– Ei, nu-i chiar aşa! – opină maiorul. După vreo şase luni, corpul începe să-şi ceară drepturile… Şi, de nevoie, ce să regulezi? Îţi iei o femeie penală de asta – aici arătă către grup – şi-ţi rezolvi problemele…

– Lasă, că nu-i chiar aşa de rău! – îi încurajă Onici pe cei şase arestaţi. La început ustură puţin, după care începi să te obişnuieşti… Ce zici, mergem? – reveni la colegul său.

– Mergem! Numai, să-i spun lui Tudose să-i bage pe ăştia-n camere. Şi voi – reveni la infractori – nu trebuie să aveţi frică, vă mai învăţ eu, cât staţi pe-aici, ce şi cum. După condamnare, veţi putea trimite şi carte poştală la familii, căci s-ar putea să fie îngrijoraţi…

Onici clătină din cap, cu sensul: „Al dracului poate să fie şi Murdeală ăsta când vrea!…”.

.

Recomandări: Gabriela Savitsky, Manole, Gabi.