Filip este, aşa cum îl arată şi numele, iubitor de cai. Însă, dacă ar fi în stare să ducă orice gloabă în apartamentul său, dacă l-ar lăsa ceilalţi, faţă de restul patrupedelor are o viziune mai mult economică. În principal, este un manager de vaci, încercând să le ofere acestora un viitor mai bun. De pildă, zilele trecute a tratat cu Ludmila:

– Uite cât eşti de arătoasă! Arămie, cu uger generos… Nu-i păcat să rămâi vacă obişnuită?

– Ba da! – admise Ludmila. Da’ ce să-i faci?

– Nu te-ai gândit să devii vacă de Kobe?

– Şi trebuie să plec în Japonia?

– Nu, merge şi aici. Ai face zilnic masaje cu ţuică…

– Nu cu sake?

– Păi, adaptăm metoda la specificul local. În plus, asculţi muzică toată ziua.

– Ce fel de muzică?

– Cultă! Îţi place Wagner?

– Enorm! În special Die Götterdämmerung…

– Perfect! O să-ţi punem Wagner, Donizetti, Rimski-Korsakov, Debussy…

– Nu, nu, nu, Debussy, nu!

– Da’ ce are?

– Am zis că fără Debussy!

– Bine, fără – acceptă Filip, deşi nu înţelegea împotrivirea. Ei, începem de mâine?

– Începem!

Ludmila spera mai ales să scape de muşte şi se gândea că ţuica le va alunga. „Sau Wagner” – îşi spuse.

– Auzi! – mai adăugă rumegătoarea. Da’ nu mă vindeţi pe urmă lu’ MRU!

– În nici un caz! Vei merge la Sabres, unde se strâng doar aristocraţi!