La începutul mileniului trei, pisicile trăiau intens, mergând la şcoală de pe la şase luni şi studiind aproape un an, după care-şi susţineau probele pentru absolvirea Bacalaureatului. Dacă, la început, pisicile cu bacalaureat se bucurau de-o preţuire aparte, după ce motanul Fumuriu ajunse, fără bacalaureat, ministru al Educaţiei şi Cercetării, mulţi pisoi îşi ziseră că şcoala-i doar o fandoseală şi zelul pentru învăţătură se diminuă.

În şcoală se studiau mai multe discipline, precum Torsul, Vânătoarea, Religia, Mieunatul (morfologia şi sintaxa), Nutriţia, Igiena şi Sportul. După un an de studii, elevul putea opta pentru două discipline din care să-şi susţină Bacalaureatul.

Nataşa îşi aminti cum, în timpul şcolii, se simţi atrasă de două obiecte oarecum contradictorii: Religia şi Vânătoarea.

Multe săptămâni se gândi la adevărurile profunde, transmise prin Tradiţie, despre viaţa fericită pe care o duceau pisicile in illo tempore. Create după chipul şi asemănarea Divinităţii, se zbenguiau într-o natură diafană şi incoruptibilă, avându-l pe posse non mori ca pe un dat pe care aveau să-l dezvolte până la fixarea în veşnica existenţă fericită. Atunci veni şoarecele – cea mai neruşinată dintre vieţuitoare – şi le şopti primelor feline: Nu vă vine, câteodată, poftă să mai haliţi şi ceva bun? Dar, Igor, primul motan, îi răspunse ferm: Pleacă, băi, spurcăciune, cu intrigile tale, că n-am ajuns noi să ne luăm după o rozătoare! Din nefericire, bipezii n-au fost la fel de înţelepţi şi, din pricina lor, răul a intrat în lume, diafanul devenind grosier, iar pisicile au tras-o şi ele, măcar că n-aveau nicio vină. De atunci, orice felină este rezervată faţă de bipezi, pe care-i socoteşte slujitori – de cele mai multe ori – nevrednici, şi detestă rozătoarele, care le-ar fi dorit căderea. De aici, firesc, pasiunea pentru Vânătoare, deşi Religia învaţă că ori de prinzi şoarecele, ori de nu-l prinzi, toate sunt deşertăciune în starea de cădere, şi aşa va fi mereu până când lumea nu se va înnoi.

„Deşertăciune sau nu, e mai fain să-i prinzi!” – concluzionă pisica, intrând iniţial în Poliţie.

Chiar dacă, aşa cum s-a dedus, pisicile nu făceau cine ştie ce şcoală, existau unele exemplare cu înclinaţie către Ştiinţă, aşa cum era Albert, patronul cafenelei Le Chat Noir – locul de întâlnire al comisarilor, agenţilor şi detectivilor particulari, chiar dacă în local mai intrau şi interlopi.

Nataşa îi găsi pe cei doi foşti colegi ai săi, Vasea şi Taras, alături de patron. Acesta făcuse cinste cu un rând de coniac, aşa că se simţea îndreptăţit să sporovăiască:

– După circa patru luni de cercetare, mi-a picat fisa: Energia este egală cu masa ori viteza luminii la pătrat!

– Adică? – întrebă Nataşa, mai mult de dragul conversaţiei, observând că cei doi comisari se gândesc la altceva.

– Adică, o pisică dacă vrea să aibă energie, trebuie să ia masa cu regularitate!

– Şi cu lumina ce-i?

– Păi, e mai fain să haleşti pe lumină, ca să şi vezi ce mănânci! – explică Albert.

– Bun, da’ de ce zici că viteza luminii?…

– Păi, lumina vine cu viteză, nu? Apeşi întrerupătorul şi… pac! Se face lumină în toată încăperea…

– Mda… Şi de ce la pătrat?

– Păi, lumina nu merge doar pe o direcţie, ci se răspândeşte pe lăţime şi pe lungime, deci poţi imagina un pătrat… Sau, mă rog, un cerc, da’ orice pătrat se înscrie într-un cerc, aşa că-i tot aia…

– Şi înălţimea? – obiectă Nataşa, deprinsă cu analizele temeinice. Că lumina merge şi-n înălţime, dovadă că putem vedea muştele de pe tavan…

Aici, Albert o cam sfeclise. Dacă şi-ar fi schimbat formula, spunând la cub, nu era sigur că aceasta nu ar atrage consecinţe nedorite. În cele din urmă, mai dădu un rând şi recunoscu că a luat formula de-a gata de pe o bucată de ziar găsită la closet. Apoi, ruşinat oarecum, se retrase la bar.

– Slavă Domnului! – făcu Taras, pe care-l plictiseau discuţiile ştiinţifice. Trebuie să vină şi Oleg, autopsierul, să vedem ce ne poate spune nou despre cazul şoarecelui mort…

Nataşa propuse ca, până să se apuce de treabă, să comande nişte fructe de mare.

– Măcar atât o fi valabil din ce-a spus Albert, că nu-i bine să sărim peste mese!…

.

Recomandări: Carmen, Theodora.