Reflexii

.

Recomandări: SoriN, Mirela Pete, Carmen, Pandhoraa, Iulisa, Melly, Zina.

Probleme bărbăteşti

Intrând în benzinărie, am fost surprins să văd că preşedintele demis, deşi mangă, încă nu era pişat pe el.

– Ai probleme de micţiune? – mă arătai îngrijorat.

Mai mult ca demisul îmi sugeră din gesturi că e mut şi că are nevoie de ceva ca să i se dezlege limba. Îi continuai raţionamentul, arătându-i semnul să se scobească de bani. Îmi dădu câteva mii de lei, astfel că masa fu umplută rapid.

– Sunt abătut… – mărturisi, după ce-i reveni glasul.

– De ce, nu mai ai erecţie?

– Nu neapărat… Chiar, cum e la andropauză?

– Păi, nu ştiu exact. De pildă, e tipa aia care candidează la Roman… Ştii despre cine vorbesc, nu?

– Da, ştiu.

– Ei, ai vota-o?

– Păi, aş mai vota-o o dată!

– E-n regulă, atunci, încă nu-i andropauza!

O vreme, convivul ezită, apoi zise încet, căci cei de la mesele alăturate trăgeau cu urechea:

– Tu ai avut vreodată invazie de pisici în birou?

– Nu. Dar, nu trebuie să te îngrijorezi, e tremens! Am avut şi eu, de vreo patru ori…

– Tot cu pisici?

– Nu, cu pedelişti.

– Aha! Da, da’ eu am avut mai des…

– Păi, e şi vârsta – căutai să-l liniştesc.

– Auzi, da’ tu ce faci când ai tremens?

– Eu aştept să-mi treacă. Însă, cel mai bine e să vorbeşti la televizor, asta atenuează vedeniile.

– Dar, în starea asta, nu există riscul să spui prostii?

– Păi, oricum nu ascultă nimeni! Tonomatele ce se mai agită, da’ spectatorii schimbă postul.

– Atunci, e bine!

Se pare că întreaga conversaţie avu un efect benefic, deoarece în curând rinichii preşedintelui demis se deblocară şi chiar îi veni chef să citească din Levantul.

MFC 48

.

Recomandări: Carmen, Mirela Pete, Alexandru, Iulia Radu, Liviu Bimbea, Ninu, Zina, Cafeauata, Dordefemeie.

Misiunea

Colonelul Petreanu oftă, însă ştia că nu are de ales. Trebuia să-şi trimită doi dintre oameni taman în gura lupului, cum se zice, doar pentru a făţări bunele relaţii cu NATO. Se gândi o vreme pe cine să aleagă, apoi îi chemă pe Viorel şi Tănase.

– Pe loc repaus – comandă, ca să discute mai în tihnă. Uite care-i chestia… Veţi pleca poimâine în misiune, acolo unde au eşuat lamentabil cei mai versaţi agenţi ai FSB, CIA ori Mossad… Cu alte cuvinte, va fi o misiune… dificilă.

Dificilă era un eufemism, iar celor doi nu le scăpă nuanţa.

– Păi, nu suntem noi cei mai instruiţi! – obiectă Viorel.

– Tocmai! M-am gândit întâi la Aurel şi Manole, dar e păcat să-i pierd. O să vă paraşutaţi…

– Noaptea?

– Nu, ziua. S-a discutat şi varianta unei misiuni nocturne, dar până la urmă am ajuns la concluzia că-i tot aia. Nu-şi au rostul măsurile de prevedere, din moment ce…

– Şi în ce-ar consta misiunea? – se interesă Tănase.

– Tocmai v-am zis, veţi fi paraşutaţi. Mai multe e mai bine să nu ştiţi, ca să nu divulgaţi sub tortură. Acolo, n-a rezistat nici Serghei mai mult de zece minute!

– Dar, să zicem că n-o să ne prindă – fabulă Viorel. Atunci, ce avem de făcut?

– Vă va contacta cineva. Parola e Nataşa non capit musca, da’ cred că o ştiu deja şi ăia, de la Serghei…

– Ce armament vom avea? – întrebă Tănase, decis să-şi vândă pielea cât mai scump.

– Paraşuta. Armă va avea doar Aurel.

– Vine cu noi?

– Doar pe avion, ca să se asigure că săriţi. Vă dădeam şi vouă, însă nu mai era sigur că v-aţi fi paraşutat…

– Mda… – concluzionară cei doi.

– La altceva mă gândeam – adăugă colonelul, adresându-se lui Viorel. Tănase e căsătorit, da’ ai putea şi tu să te logodeşti mâine cu Amalia…

– De ce?

– Păi, ca să-ţi facă parastase. Aşa, dacă eşti doar gagiul ei, te uită şi-şi găseşte altul.

– Asta aşa-i! – admise Viorel.

.

Recomandări: Madi.

Răpirea

Ziua de joi n-a fost una tocmai reuşită pentru Amalia Marian. Nu doar că tunsoarea cu care se gândise că va fermeca electoratul o făcea să pară mai grasă, dar mai fusese şi răpită la ieşirea din coafor.

Viorel şi Tănase se gândiră că astfel se vor îmbogăţi, familia Marian fiind destul de înstărită. Peste un ceas, îl sunară pe soţul Amaliei:

– Soţia ta este la noi. Ai să ne aduci 300.000 de euro, în două sacoşe. Îţi vom spune peste o oră în ce loc. Dacă nu sunt toţi banii, femeia moare! Dacă încerci să iei legătura cu Poliţia, femeia moare! Dacă nu vii singur…

– Femeia moare! – completă domnul Marian. Am priceput, nu e nevoie să tot repetaţi!

– Atunci, apucă-te să strângi banii!

– Da, bine. Şi tu apucă-te să studiezi Fizica cuantică! – îl ironiză domnul Marian şi închise telefonul.

Viorel şi Tănase priviră o vreme în gol.

– Copiii! – izbucni Viorel. Ei sunt mai sensibili!

– Mda, dar nu prea dispun de bani.

Tănase îşi încercă, totuşi, norocul, fără a se mai sinchisi să-şi prefacă vocea:

– Domnişoara Mădălina Marian?

– Da.

– Mama ta e la noi. Dacă nu ne aduci 200.000 de euro, în două sacoşe, femeia moare!

De dincolo se auzi un dialog, un glas bărbătesc întrebând: „Cine e?”  „Unu’ care zice că o omoară pe mama…”

Cum telefonul se închise îndată după aceasta, Viorel şi Tănase se gândiră la altceva:

– Tipa candidează din partea ARD, în Colegiul 2. Să-l sunăm pe Vasile…

Vasile e preşedintele principalului partid din alianţă.

– O avem pe candidata voastră din Colegiul 2. Dacă nu primim 100.000 de euro, rămâneţi fără candidat.

– Păi, Amalia are 3% în sondaje, am pus-o doar aşa… În plus, de unde să scoatem atâţia bani în timpul campaniei? Matale ştii doar afişele cât ne-au costat?

Primul care cedă nervos fu Tănase:

– Du-te, femeie, acasă! Ne-ai făcut să ne pierdem o zi întreagă cu tine! Şi schimbă-ţi, dracului, frizura aia, că te face să arăţi ca o iapă!

.

Recomandări: Mirela Pete, Zina, Adrian Voicu.

Legenda

Legenda s-a născut la benzinărie, într-o noapte de toamnă. Preşedintele demis adormise, răpus de alcool, iar eu, Raul şi Marcel, după ce-l buzunărirăm şi-i scriserăm cu ruj pe chelie: Je me sens humiliée!, aveam chef de taclale.

Luai două sticle de Martell şi-o votcă ieftină, în caz că se trezeşte umilitul, şi mă apucai să depăn istorii născocite:

– Pe atunci, era doar primar şi încă purta şuviţă… Nu mai ştiu cum, ne-am nimerit amândoi în Bruxelles şi colindarăm crâşmele din Grande Place şi împrejurimi. La un moment dat, într-un restaurant, trece Angela Merkel pe lângă noi. Nu ştiu ce-mi vine şi-o ciupesc de cur! Tipa se întoarce şi întreabă: „Cine-a fost porcul?”  „Ăsta!” – răspund, şi-l arăt cu bărbia pe Rulă – aşa-i zicem noi demisului. Atunci, aia-i împuşcă o palmă colosală! Din acea zi a rămas tipul chior…

– Daa, vrăjeli! – zise Raul.

– Nu-s vrăjeli! – mă încăpăţânai.

Cum prea umilitul se deşteptă, îl implicai:

– Spune şi tu, n-a fost aşa?

– Ba da – răspunse, după care adormi la loc.

Obţinui confirmarea celui în cauză şi astfel se născu legenda, legendă ce nu va apune atâta vreme cât, pe aceste meleaguri, va mai exista simţire românească.

.

Recomandări: Carmen, Mirela Pete.

Întâmplare simplă

Dat fiind că suntem în plină campanie electorală, voi evita să dau nume în această scriere. Totuşi, am socotit educativă relatarea unei întâmplări de la începutul lunii August.

Deoarece făcuse murdărie trei nopţi la rând, preşedintelui suspendat i se interzise accesul în closetul benzinăriei. Acest detaliu ne determină, pe mine şi pe Raul, să-l îmbiem să bea cât mai multă bere, fără a neglija feluritele spirtoase.

– Mă piş pe mine! – zise la un moment dat.

– Ştim că, de obicei, aşa procedezi, dar încearcă să n-o faci şi astăzi! – îl încurajarăm.

Eu dezvoltai:

– Ştiai că, peste drum, are casă Norica Nicolai?

– Du-te! – se miră convivul.

– Pe bune! Noi ştii unde-o facem? În cutia ei poştală…

– Hă, hă, hă! Şi eu vreau!

Traversarăm şi, cum cutia poştală a doamnei Chevereşan avea deschizătura la înălţimea potrivită, preşedintele demis se apucă s-o întineze, crezând că-i face pocinogul Noricăi Nicolai. Uitasem să-i spun amicului că, în cutie, îşi făcuseră cuibul nişte viespi, vreo trei-patru. Află asta în curând, căci gângăniile se apărară după puteri.

Reveniţi în benzinărie, preşedintele observă că am arătătorul mâinii stângi umflat.

– Te-au înţepat şi pe tine, ştiai că sunt acolo!

Trebuie să recunoaştem, îi umblă mintea, degeaba spun mulţi despre el că-i tâmpit!

Profitând de noua sa situaţie, îl cuplarăm cu Raluca, curioşi dacă veninul de viespe nu este un antidot pentru blenoragie. Din nefericire, am aflat că nu ajută. Din fericire, n-am făcut-o pe pielea noastră.

Ezitam dacă să povestesc acestea, dar m-a determinat s-o fac faptul că preşedintele demis şi-a amintit în noaptea trecută de-această întâmplare simplă.

Reflexii

Foto: Marius Popa

.

Recomandări: Sorin, Mirela Pete, Zina, Anastasia, Pandhoraa, Silving.

Muza

Încă nu se luminase de ziuă, dar nu era nevoie de lumină ca să ştiu că n-am nicio idee. Totuşi, Muza se lăfăia în mobilele mele!

– Azi facem ceva, sau frecăm menta? – o întrebai.

– Zic să frecăm menta – propuse Muza, neînţelegând ironia.

Era deja prea mult! De o săptămână, vine pe la cinci dimineaţa, se trânteşte în fotoliu, apoi pleacă invocând scuze ridicole.

– De vreme ce eşti Muză, treaba ta e să inspiri! – reluai o idee mai veche. Or, tu n-ai inspirat nimic! Eşti conştientă că, de zile bune, vii doar ca să-mi uzezi fotoliul?

– Păi, eu sunt netrupească, aşa că uzura-i egală cu zero – pară Muza.

Poate cu alţii-i merge, dar pe mine nu mă duce cu vorba.

– Nu încerca să schimbi subiectul! Chestia asta s-o încerci tu cu Osho, cu Cuelho sau cu Cărtărescu, da’ cu mine nu-ţi merge, pe mine mă inspiri!

Muza oftă, văzând că nu are de ales.

– Mă rog, pentru ce vrei să te inspir?

– Să scriu.

– Să scrii! Multe se pot scrie! Cărţi de bucate, scrisori de dragoste, bilete de adio, reclamaţii, cereri, tratate de chimie…

– Proză – precizai.

– Păi, nici ce-am înşirat eu nu era în versuri.

– Literatură.

– Mda. Ce gen? Că sunt mai multe…

– Epic.

– Câte pagini?

– Una, că postez pe blog şi nu citeşte nici dracu mai multe.

– Mă rog, una se poate – acceptă Muza. Scrii cu Times New Roman, dimensiunea 12?

– Nu, scriu de mână – o ironizai. Normal că cu Times New Roman de 12.

– Spaţierea?

– La un rând.

– Perfect! Păi, povesteşti întâlnirea noastră de azi, şi-ţi iese exact o pagină. Normal, cu tot cu titlu…

Căzui de acord, căci era oricum mai bine decât nimic.

– Auzi! Voi câte Muze sunteţi?

– Tu vrei să te inspir, sau să-mi iei interviu? Apucă-te de treabă, până nu uiţi ce-am discutat!

Ce-i drept, n-a ieşit chiar o pagină, dar mi-am zis să nu bag umplutură, deşi puteam să mai bifez câteva rânduri cu o descriere a străzii în dimineaţa de Noiembrie ori cu alte prostii asemănătoare.

Strategii

Cum îl ştiam plecat în Europa, mă mirai să-l întâlnesc pe preşedintele demis la benzinărie.

– Nu eşti la Bruxelles? – întrebai, după schiţarea unui salut.

– Am fost, da’ am plecat mai repede că-mi tot venea să râgâi. Nu ştiu de ce, că n-am mâncat mare lucru…

– În sfârşit – îl întrerupsei. Apropo, dă şi tu nişte bani!

Cum revenise intempestiv din Belgia, avea mai mult euro, dar erau buni şi aceia. Luai o sticlă de Lafeuillade 1811 pentru mine şi-o băutură tip rachiu de fructe pentru demis.

– Care mai e treaba cu Ponta? – întrebai pe la al doilea pahar.

– Care să fie? N-are potenţial! Acum, nu ştiu ce să zic… Unii spun că n-ar trebui să mă implic în campanie…

– Cum să nu te implici? Este, pe lumea asta, părinte care să nu se implice pentru copiii săi? Doar un părinte denaturat, ceea ce…

– Nu e cazul, ştiu! Deci, să mă implic?

– Evident!

– Şi ce să spun?

– Păi, bagă că Ponta e plagiator, că Antonescu joacă poker şi râd toţi de el ca de o mazetă, că Hrebenciuc e ucrainean, chestii din astea. Chiar, de ce nu te iei şi de doamna Ponta?

– Ce să zic de ea?

– Ce-ţi vine la gură! Nu contează, oamenii-s fascinaţi oricum!

– Şi crezi că o să voteze?

– Negreşit! Luăm cel puţin 80%, 85 – după redistribuire…

Încântat de viziune, preşedintele mai găsi pe undeva 3000 de euro, aşa că-i mai luai două beri Ursus. Părăsii localul când începu să se pişe pe el, căci vădi un potenţial debordant.

.

Recomandări: Ana Usca, Ilarie, Caius.