Un banc

8 comentarii

Datorită ţuicii de caise, atmosfera din Dinar era una de bună-dispoziţie. Înţelegând greşit contextul, un nou-venit simţi imboldul să intre-n vorbă:

– Să vă zic ultimul banc: băse cu udrea sunt prinşi de canibali…

Tuturor ne păru intempestivă intervenţia, însă l-am fi lăsat să continue, dacă nu reacţiona domnul plutonier-major Onici:

– Dumneata de unde eşti?

– Din Cărpiniş – răspunse intrusul.

– Păi, aici e local respectabil, nu eşti la mă-ta-n Cărpiniş! De ce nu te exprimi corect?

Individul, dorind să se îndrepteze pe sine, întrebă:

– Şi cum ar trebui să zic?

– Odiosul dictator şi sinistra lui metresă sunt prinşi de canibali!…

Cetăţeanul se corectă pe dată şi reformulă bancul, banc destul de crud, de altfel.

.

Recomandări: Carmen, Mirela Pete.

Vot multiplu

10 comentarii

Foto: Kriszti Lisztes

.

George Stan a fost adus la Secţia 2 de către un echipaj de poliţie, fiind suspectat că ar fi votat în mai multe secţii speciale. Domnul plutonier-major Onici, preluându-l, îl întrebă:

– Tu ce-ai mai făcut?

– Sunt suspectat de vot multiplu… – murmură individul.

– Lasă asta! Suspect eşti pentru presă, aici eşti infractor! De ce-ai votat multiplu?

– Pentru că-mi place… – mărturisi acela cu simplitate. E ceva sărbătoresc în toată desfăşurarea… Cam ca atunci când, după primul păhăruţ, ai mai lua unul…

Domnul plutonier înghiţi în sec, amintindu-şi de ţuica de caise de la Dinar, apoi îşi reluă ancheta:

– De câte ori ai votat?

– De şapte ori. La secţia de care aparţin, apoi la şase secţii speciale. M-am pus la coadă şi la a opta, dar s-a închis…

– Cu cine? – tună plutonierul.

– Singur.

– Nu, bă! Cu cine ai votat?

„Dacă zice cu băsescu, îl omor în bătaie!” – plănui în gând.

– Întâi, am votat DA, apoi, alternativ, NU şi DA, trei-trei, că am vrut doar să votez, dar nu să influenţez rezultatul referendumului…

Scârbit, domnul plutonier-major îi împuşcă o pereche de palme, după care-l amendă cu 2000 de lei noi. „De aia n-o să trecem niciodată de 87%, că-i plină lumea de din ăştia!” – gândi cu amărăciune.