Foto: Kriszti Lisztes

.

Deşi obişnuit să mă afle dimineaţa în felurite ipostaze, mijind astăzi zorii am fost uimit să văd împletitură de nuiele înaintea-mi, astfel că bombănii:

– Pe unde naiba am mai ajuns?…

Întâi îmi atrase atenţia un geamăt, apoi un necunoscut îmi grăi, măcar că eu nu aşteptam vreun răspuns:

– Unde să ajungem? În câmp, unde-ai fi vrut? La hotel de patru stele?…

În pofida unui accentuat vertij, încercai să mă adun. În mod straniu, deşi nu-mi aminteam mare lucru din ajun, mi-am dat seama că suntem în Octombrie, dar aceasta nu rezolva esenţa problemei. Roţi dinţate ciuntite de rugină îmi scrâşneau prin craniu, dar, cu toate acestea, stabilii că este foarte posibil să se fi sărbătorit ceva în ajun şi să mă fi cuprins spiritul de turmă.

– Am băut ceva ieri? – îl întrebai pe colegul de suferinţă, măcar că nu mă dumiream cine poate să fie.

– Nu, am ascultat Vecernia!…

Cum mi-a părut improbabil ca, de la Vecernie, să ajungi să zaci în câmp, am dedus că replica a fost folosită în chip ironic.

– Mult?

– Aşa şi-aşa… Cât să-ţi aduci aminte de filmele tale idioate, ’te-n gură de rusnac sifilitic!…

„Ce filme aş fi putut să-mi amintesc? De fapt, aş fi putut… Doar sunt atâtea filme…” – îmi hârşâia prin ceea ce, cu aproximaţie, s-ar putea numi minte.

– Era vreun film rusesc? – mai întrebai.

– Nu, groenlandez!… Normal că rusesc, că numa’ la din astea te uiţi… Bă, la americani, când merg ăia să fure, fură! Oameni pragmatici! Pe voi, vă apucă tâmpeniile doar la beţie! Lăsând asta la o parte, vă mai amintiţi de iubiri, vă uitaţi la stele, cântaţi dobitocii de-ale voastre şi-ncepeţi să râdeţi şi să plângeţi în acelaşi timp… Popor de cretini! Fură, dom’le, ce-ai de furat, şi după aia-ţi faci damblalele!

Începusem să m-adun, deşi nu-mi era clară legătura între spusele însoţitorului şi locul în care mă aflam. Reuşind să mă ridic, am zărit, după tufişuri, linia ferată. Dacă cerul se luminase bine, o oarecare luminiţă scânteie şi-n gândurile mele confuze:

– N-am vorbit ieri, cumva, despre Atac asupra trenului cu aur?

– Dacă vorbeai numai atât, încă mai era cumva… Ai vorbit tot felul de tâmpenii! Şi asta n-ar fi nimic, da’, cum le-am amestecat şi eu, m-am luat ca bou’ după tine…

– Şi-am jefuit ceva, totuşi? – mai ţinui să aflu.

– Am jefuit pe dracu! De unde visezi tu tren cu aur, să treacă taman pe-aici când îţi vine ţie să te-mbeţi? Am atacat un rahat de motor… Şi, când tu cântai Vecernii zvon, ţi-a tras unu’ cu laptopu-n cap şi-ai căzut aici. Eu cred c-am sărit, ca să n-o-ncasez mai rău… Uite şi laptopu’…

Într-adevăr, în iarba trecută zăcea şi scula amintită. Iată, aşadar, că strădania noastră n-a fost zadarnică şi Pronia ne-a călăuzit adecvat. Pe dată, am profitat de conjunctură şi-am alcătuit acest material pentru blog, ca să nu rămână ziua nebifată. Despre însoţitorul meu n-am aflat mai multe amănunte, căci a plecat în vreme ce eu încă scriam.

Un amănunt surprinzător rămâne acela că, în pofida hăului de teren arabil aflat de ambele părţi ale căii ferate, trenul nu a deraiat.