Déjà vu

12 comentarii

Foto: Kriszti Lisztes

.

– Bine-aţi revenit! Vă aduc ca de obicei?

Marcel acceptă doar ca să afle ce ia de obicei, dat fiind că se afla pentru prima dată în local.

„Cică, bine-aţi revenit! Texte, probabil că aşa le zice tuturor. Dar, chiar că-s curios să văd ce crede tipa că beau eu de obicei!… Oricum, nu are cum s-o nimerească!”.

Tânăra, însă, aduse o sticlă de Martell şi trei ţigări de foi. Marcel se stăpâni, ca să nu-şi arate surprinderea. Sau, cel puţin aşa credea, căci fata îl întrebă:

– E bine?

– Da, e bine.

După primul pahar, se apropie de el un individ cu bărbuţă rară şi dinţii stricaţi.

– De îndată ce imaginezi inimaginabilul, restul curge-n mod firesc – îi zise, destul de misterios.

„Mda… Şi, de îndată ce te speli, nu mai puţi!” – completă Marcel în gând, zicându-şi că, decât să adresezi cimilituri necunoscuţilor, ar fi mai de folos să-ţi repari dantura. Brusc, îi veni în gând că va auzi un dialog între o femeie şi un bărbat:

– Dar, am folosit anticalcar!

– Aţi folosit Calgon?

– Nu! Alt produs…

Abia îi sună această discuţie în minte, că o auzi aievea, cuvânt cu cuvânt, sosind din sala alăturată. Cum chelneriţa se apropie din nou, îi mărturisi acest sentiment de déjà vu. Fata porni să râdă:

– Ce déjà vu? În fiecare zi, la şi juma’te, dă reclama la televizor…

– Dar, eu nu mă uit la televizor.

– Păi, ai tot auzit-o de dincolo, chiar dacă nu te-ai uitat.

– Dar, eu chiar am mai fost aici?

Tânăra îl privi surprinsă, apoi ridică din umeri şi răspunse:

– Zilnic! Ieri, ai şi scris o prostie pe faţa de masă.

Marcel avea acest obicei, de-a-şi lăsa mesaje importante în locurile pe care le frecventa. Folosea şi-un fel de cod, scriind cuvinte din patru litere, din care doar primele două semne erau prescurtările unei idei. Pe faţa de masă, într-adevăr, îşi recunoscu scrisul.

„Primele litere sunt MU… Adică, mergi urgent. Unde aş putea merge urgent?”

O senzaţie ascuţită îl dumiri: la closet! În cabină, se uită dacă nu şi-a lăsat şi alt mesaj. Deasupra pisoarului scria: Vino mai aproape, e mai scurtă decât crezi! Textul fiind lung, era clar că nu l-a scris el. Pe faianţă, însă, îşi recunoscu slova. Primele litere erau PU. „Poartă univers” – îşi zise şi atinse peretele. Se deschise ca o poartă către un tărâm scăldat în lumină argintie. Merse până pe malul apei, iar aici începu să urineze, căci uitase s-o facă în closet. Fu întrerupt de-un picior în cur şi de vocea domnului plutonier-major Onici:

– Iarăşi tu? Treceţi în universuri paralele ca să vă pişaţi pe ele, ‘tu-vă mama voastră de golani!…

Abia acum îşi aminti Marcel că exact la fel se petrecuseră lucrurile şi-n ajun.

Conspiraţia

8 comentarii

Rareori se întâmplă să sune chestorul Dăniloiu în zorii zilei.

– Pe strada Stadion a fost găsit un boschetar mort. Totuşi, ar fi bine să arunci şi tu o privire şi să nu te laşi furat de aparenţe… Ia-l şi pe Virgil.

– Am înţeles!

Comisarul Tudose era mahmur, dar pricepu aluzia. Peste jumătate de oră, se afla pe strada Stadion. Lucrătorii Poliţiei Locale izolaseră zona.

– Ce observi? – îl întrebă Tudose pe Virgil.

– Ce să observ? Un boschetar mort. Probabil, frigul, dacă n-o fi şi-o ciroză…

– Mda… Chestorul ne-a atenţionat să nu ne lăsăm înşelaţi de aparenţe. De pildă, victimei i-au fost sustrase ceasul, inelul şi portofelul…

– De unde până unde?

– Păi, e evident că nu le mai are!

– La fel de evident este că nu le-a avut niciodată! Sau, ar trebui să cred că acela care i-a furat ceasul şi portofelul i-ar fi sustras şi ciorapii şi chiloţii?

Tudose oftă, convins că Virgil băuse excesiv în ajun.

– E campanie electorală! De aici trebuie pornit. Or, ce face un partid de opoziţie în campanie? Procură fonduri!

Aşa cum se iţeşte soarele dintre nori, înviorând un peisaj posomorât, mintea lui Virgil se limpezi dintr-o dată.

– Da, da, da! Mi-a scăpat aspectul! Aşadar, victima nu-i vreun boschetar, ci un milionar excentric! Decesul a survenit în urma şocului hipotermic, semn că s-a folosit o armă diabolică, de ultimă generaţie. L-au dat şi cu un spray special, să miroasă a transpiraţie şi urină, ba i-au plasat şi păduchi, cel mai probabil, modificaţi genetic…

„Slavă Domnului, şi-a revenit!” – îşi zise Tudose în gând. Rămânea să-i aresteze pe făptaşi.

– Ştiu unde sunt autorii! La ora asta, beau la barul de lângă sediul partidului lor…

Într-adevăr, pedeliştii erau la Music Box, unde beau bere Ursus şi fumau More.

– Te-ai prins? – întrebă Tudose. Cică, ei sunt săraci, n-au bani de ceva ca lumea! Fente pentru proşti!…

– Dar, n-avem nicio dovadă directă… – păru Virgil a fi intrat din nou într-o eclipsă neuronală.

– Păi, cea mai bună dovadă este mărturisirea infractorului! – îl readuse Tudose la realitate.

După o oră la arest, pedeliştii mărturisiră că, în complicitate cu Angela Merkel, Viviane Reding şi alţi infractori, au pus la cale o conspiraţie mondială prin care să-şi localizeze victimele prin satelit, să le ucidă prin invenţii diabolice şi să-şi însuşească bunurile acelora. Simion chiar plusă:

– Îl îmbulinez şi pe Obama, da’ să nu mă mai bateţi!