Foto: Kriszti Lisztes

.

– Bine-aţi revenit! Vă aduc ca de obicei?

Marcel acceptă doar ca să afle ce ia de obicei, dat fiind că se afla pentru prima dată în local.

„Cică, bine-aţi revenit! Texte, probabil că aşa le zice tuturor. Dar, chiar că-s curios să văd ce crede tipa că beau eu de obicei!… Oricum, nu are cum s-o nimerească!”.

Tânăra, însă, aduse o sticlă de Martell şi trei ţigări de foi. Marcel se stăpâni, ca să nu-şi arate surprinderea. Sau, cel puţin aşa credea, căci fata îl întrebă:

– E bine?

– Da, e bine.

După primul pahar, se apropie de el un individ cu bărbuţă rară şi dinţii stricaţi.

– De îndată ce imaginezi inimaginabilul, restul curge-n mod firesc – îi zise, destul de misterios.

„Mda… Şi, de îndată ce te speli, nu mai puţi!” – completă Marcel în gând, zicându-şi că, decât să adresezi cimilituri necunoscuţilor, ar fi mai de folos să-ţi repari dantura. Brusc, îi veni în gând că va auzi un dialog între o femeie şi un bărbat:

– Dar, am folosit anticalcar!

– Aţi folosit Calgon?

– Nu! Alt produs…

Abia îi sună această discuţie în minte, că o auzi aievea, cuvânt cu cuvânt, sosind din sala alăturată. Cum chelneriţa se apropie din nou, îi mărturisi acest sentiment de déjà vu. Fata porni să râdă:

– Ce déjà vu? În fiecare zi, la şi juma’te, dă reclama la televizor…

– Dar, eu nu mă uit la televizor.

– Păi, ai tot auzit-o de dincolo, chiar dacă nu te-ai uitat.

– Dar, eu chiar am mai fost aici?

Tânăra îl privi surprinsă, apoi ridică din umeri şi răspunse:

– Zilnic! Ieri, ai şi scris o prostie pe faţa de masă.

Marcel avea acest obicei, de-a-şi lăsa mesaje importante în locurile pe care le frecventa. Folosea şi-un fel de cod, scriind cuvinte din patru litere, din care doar primele două semne erau prescurtările unei idei. Pe faţa de masă, într-adevăr, îşi recunoscu scrisul.

„Primele litere sunt MU… Adică, mergi urgent. Unde aş putea merge urgent?”

O senzaţie ascuţită îl dumiri: la closet! În cabină, se uită dacă nu şi-a lăsat şi alt mesaj. Deasupra pisoarului scria: Vino mai aproape, e mai scurtă decât crezi! Textul fiind lung, era clar că nu l-a scris el. Pe faianţă, însă, îşi recunoscu slova. Primele litere erau PU. „Poartă univers” – îşi zise şi atinse peretele. Se deschise ca o poartă către un tărâm scăldat în lumină argintie. Merse până pe malul apei, iar aici începu să urineze, căci uitase s-o facă în closet. Fu întrerupt de-un picior în cur şi de vocea domnului plutonier-major Onici:

– Iarăşi tu? Treceţi în universuri paralele ca să vă pişaţi pe ele, ‘tu-vă mama voastră de golani!…

Abia acum îşi aminti Marcel că exact la fel se petrecuseră lucrurile şi-n ajun.