Colonelul Petreanu oftă, însă ştia că nu are de ales. Trebuia să-şi trimită doi dintre oameni taman în gura lupului, cum se zice, doar pentru a făţări bunele relaţii cu NATO. Se gândi o vreme pe cine să aleagă, apoi îi chemă pe Viorel şi Tănase.
– Pe loc repaus – comandă, ca să discute mai în tihnă. Uite care-i chestia… Veţi pleca poimâine în misiune, acolo unde au eşuat lamentabil cei mai versaţi agenţi ai FSB, CIA ori Mossad… Cu alte cuvinte, va fi o misiune… dificilă.
Dificilă era un eufemism, iar celor doi nu le scăpă nuanţa.
– Păi, nu suntem noi cei mai instruiţi! – obiectă Viorel.
– Tocmai! M-am gândit întâi la Aurel şi Manole, dar e păcat să-i pierd. O să vă paraşutaţi…
– Noaptea?
– Nu, ziua. S-a discutat şi varianta unei misiuni nocturne, dar până la urmă am ajuns la concluzia că-i tot aia. Nu-şi au rostul măsurile de prevedere, din moment ce…
– Şi în ce-ar consta misiunea? – se interesă Tănase.
– Tocmai v-am zis, veţi fi paraşutaţi. Mai multe e mai bine să nu ştiţi, ca să nu divulgaţi sub tortură. Acolo, n-a rezistat nici Serghei mai mult de zece minute!
– Dar, să zicem că n-o să ne prindă – fabulă Viorel. Atunci, ce avem de făcut?
– Vă va contacta cineva. Parola e Nataşa non capit musca, da’ cred că o ştiu deja şi ăia, de la Serghei…
– Ce armament vom avea? – întrebă Tănase, decis să-şi vândă pielea cât mai scump.
– Paraşuta. Armă va avea doar Aurel.
– Vine cu noi?
– Doar pe avion, ca să se asigure că săriţi. Vă dădeam şi vouă, însă nu mai era sigur că v-aţi fi paraşutat…
– Mda… – concluzionară cei doi.
– La altceva mă gândeam – adăugă colonelul, adresându-se lui Viorel. Tănase e căsătorit, da’ ai putea şi tu să te logodeşti mâine cu Amalia…
– De ce?
– Păi, ca să-ţi facă parastase. Aşa, dacă eşti doar gagiul ei, te uită şi-şi găseşte altul.
– Asta aşa-i! – admise Viorel.
.
Recomandări: Madi.