Intrând în benzinărie, am fost surprins să văd că preşedintele demis, deşi mangă, încă nu era pişat pe el.
– Ai probleme de micţiune? – mă arătai îngrijorat.
Mai mult ca demisul îmi sugeră din gesturi că e mut şi că are nevoie de ceva ca să i se dezlege limba. Îi continuai raţionamentul, arătându-i semnul să se scobească de bani. Îmi dădu câteva mii de lei, astfel că masa fu umplută rapid.
– Sunt abătut… – mărturisi, după ce-i reveni glasul.
– De ce, nu mai ai erecţie?
– Nu neapărat… Chiar, cum e la andropauză?
– Păi, nu ştiu exact. De pildă, e tipa aia care candidează la Roman… Ştii despre cine vorbesc, nu?
– Da, ştiu.
– Ei, ai vota-o?
– Păi, aş mai vota-o o dată!
– E-n regulă, atunci, încă nu-i andropauza!
O vreme, convivul ezită, apoi zise încet, căci cei de la mesele alăturate trăgeau cu urechea:
– Tu ai avut vreodată invazie de pisici în birou?
– Nu. Dar, nu trebuie să te îngrijorezi, e tremens! Am avut şi eu, de vreo patru ori…
– Tot cu pisici?
– Nu, cu pedelişti.
– Aha! Da, da’ eu am avut mai des…
– Păi, e şi vârsta – căutai să-l liniştesc.
– Auzi, da’ tu ce faci când ai tremens?
– Eu aştept să-mi treacă. Însă, cel mai bine e să vorbeşti la televizor, asta atenuează vedeniile.
– Dar, în starea asta, nu există riscul să spui prostii?
– Păi, oricum nu ascultă nimeni! Tonomatele ce se mai agită, da’ spectatorii schimbă postul.
– Atunci, e bine!
Se pare că întreaga conversaţie avu un efect benefic, deoarece în curând rinichii preşedintelui demis se deblocară şi chiar îi veni chef să citească din Levantul.