baniFoto: Alice Drogoreanu

.

Ieri, către seară, bate cineva la uşă. „E Moş Nicolae!” – mi-am zis, grăbindu-mă să deschid.

Nu era Moş Nicolae, ci procurorul Georgescu de la DNA.

– Bună seara! Am venit să vă întreb cum vă justificaţi averea incomensurabilă…

Îl poftii la un coniac şi-i explicai:

– Păi, nu ţin să mi-o justific, îmi pare necesar şi suficient să mă folosesc de ea! De pildă, eu nu vă cer să justificaţi faptul că respiraţi fraudulos aerul planetei. O faceţi, pur şi simplu! În plus, aş putea chiar acum să vă corup!…

– Cu cât? – întrebă procurorul, iar privirea îi licări straniu.

– Iată! Am aruncat doar o vorbă, şi eşti pe cale să-ţi pierzi sufletul! Dar, ştii ceva? Îmi placi! Am corupt mulţi oameni importanţi, foarte mulţi! Pe tine, însă, nu te văd alături de ei… Pleacă! Pleacă, cât încă eşti pur!

Domnul Georgescu îşi termină coniacul şi se duse. Îmi simţeam inima înălţată, căci reuşisem să păstrez neîntinat un suflet într-o zi sfântă. Afară, fulgi răzleţi pluteau în aerul curat al serii de Decembrie. Ca un semn, oaspetele îşi uitase la mine Biblia, cu care sosise pregătit pentru momentul jurământului. Nu era versiunea Anania, aşa că o voi face cadou cuiva.

Anunțuri