vin-rosu-demidulce-299479

Sunt sătul să-mi fac Revelionul prin occident, ca şi de destinaţiile exotice! Totuşi, nici nu era cu putinţă doar să zac!

„E ora nouă!” – îmi trecu prin minte, văzând solzi cum plutesc pe-afară. Precum ghidat de un ceasornic, Mirel de la mansardă îşi scoate zilnic capul pe fereastră la nouă fix şi se scutură de mătreaţă. O vreme, m-a iritat aceasta, apoi mi-am zis că-i bine să fie punctat un moment al zilei, iar pe 16 decembrie mi-a dat ideea:

– Să aleg un loc inedit!

Ştiu, e Revelion la Operă, la restaurante ori prin hale, dar niciodată n-am săvârşit trecerea dintre ani într-un birt sordid

Citii atent oferta, primită alături de alte pliante:

 

„Care vrei ieftin şi bun, veniţi la cafe-bar Sombrero. Muzică pe cele mai tari canale, Zeus TV şi VH1! Cu numai 70 lei, primeşti:

– 300 ml băutură tip coniac, patru feluri, îţi alegi denumirea.

– 300 ml băutură tip votcă.

– trei halbe de bere Ursus.

– seminţe, care să nu dai cojile pe jos!

– saleuri.

– două surprize, din care una e că scrumierele au fost golite în prealabil!

– participanţii sunt rugaţi să deschidă uşa din când în când, ca să iasă fumul!

– dacă nu-ţi ajunge, poţi să-ţi aduci şi de-acasă!”

 

– E perfect! – exclamai şi mi-am rezervat loc încă din aceeaşi zi.

Acum, că totul a trecut, pot spune că n-am ales greşit. Poate, puţin, era supărător să tot ieşi în curte ca să mergi la closet.

.

Recomandări: Ela Roseni, Gabriela Ilieş, Nono, Maminineta.