city_68826500

Anul abia începuse, astfel că cel mai potrivit ne păru să ne strângem în Dinar, cum de altfel o făceam în fiecare lună a anului. Însă, acum atmosfera era una aparte, cu ferestruicile ce lăsau lumina aurie să pătrundă în fuioare, ca o invitaţie către alt tărâm. Poate doar Octombrie mai aduce parfumuri ce amintesc de vremurile apuse şi, într-o măsură, ne scoate din ternul atotprezent.

Pe la al doilea coniac, domnul plutonier-major Onici îşi aminti de zilele frumoase de odinioară:

– Într-un Octombrie, mă întorceam către casă. Copacii alcătuiau ca un tunel, lăsând doar ici-colo lumina aurie să răzbată printre frunze, iar la capătul străzii se vedea maidanul albastru, ce mă aştepta plin de miresme…

– Era albastru din pricina perspectivei… – presupuse Caius.

– Era albastru că aşa trebuia să fie! – se burzului Onici. Tu te-ai născut între betoane, habar n-ai cum era oraşul altă dată!…

– Am mai auzit…

– Ai auzit! Trebuie să-l vezi, să-l adulmeci, să-l guşti, să-l pipăi, să-l auzi aşa cum vorbeşte el, nu cum ţi-l povestesc alţii! Chiar eu, acum, denaturez. Poţi cuprinde în cuvinte miile de arome ale zăpezilor de atunci? Şi chiar dacă ai putea, ce-ar pricepe unul care aproape nici nu mai vede zăpadă? Sau mai poţi reînvia cinematograful Victoria? Zic de ăla de pe colţ, nu rahatul ăsta nou preschimbat în bar. Sala era pe jos cu scânduri frecate cu motorină, iar în curte era un closet sordid, iarba până la piept, iar în iarbă două camioane uitate de Dumnezeu, despre care credeam că vor fi acolo veşnic. Filmele se schimbau lunea şi joia. M-am prins, după o vreme, că joi dimineaţă apare mereu afişul nou. Era un panou cu programul de azi, unul cu programul viitor, iar în subsolul celui de-al doilea panou avea şi rubrica în curând. Şi, fireşte, pozele din filme. Într-o noapte de miercuri spre joi, dornic şi să simt pulsul oraşului, dar atras mai ales de afişe, am şters-o de-acasă pe fereastră şi-am mers până-n Piaţa Bălcescu – pe atunci, încă-i mai ziceau toţi Lahovary – şi, din staţia de tramvai, am văzut cum se schimbă afişele, pe la două dimineaţa. Am avut şi satisfacţia descoperitorului, dar şi decepţia unuia care-a risipit vraja mistică, din pricina curiozităţii sale maladive… Apoi, pe atunci toţi purtau ciorapi supraelastici şi, vara, sandale, iar baie se făcea numai sâmbăta, mai ales de către domni. Asta făcea ca, la reprezentaţia de vineri seara, să plutească în sală un miros inconfundabil…

– Şi erau filme bune? – întrebă Caius, intrat oarecum în atmosferă.

– Numai filme bune! – exageră plutonierul. Tot al patrulea film era unul rusesc! Dar, şi celelalte erau faine… Apoi, toamna se deschidea mustăria în mijlocul pieţii, venea Ziua Recoltei, la stadion… De Sfântul Nicolae, la Alimentara din colţ apăreau pungi cu figurine de ciocolată în celofan roşu. Nu poţi găsi cuvinte să descrii bucuria care ne cuprindea! Mai cu seamă când, în zori, găseai în fereastră o pungă asemenea, pusă acolo de nu se ştie cine…

– Păi, n-o puneau părinţii? – expuse Caius o ipoteză.

– Da’ ce? Eu aveam părinţi somnambuli? N-auzi că seara nu era acolo şi până-n zori apărea între geamuri, una exact ca cele de la Alimentara?… Despre Crăciun nici nu are rost să mai vorbesc! Unde s-ar fi pomenit făcături de plastic ori beculeţe electrice, de zici că-i discotecă, nu Naşterea Domnului?! Odată, am primit o mitralieră. A doua zi se nimerise să fie duminică şi-am mers cu grupa mare la muzeu. Bineînţeles că mi-am luat şi mitraliera, deşi mai primisem şi-o rachetă care scotea scântei. N-am fost un caz singular, fiecare aducându-şi cadoul cel mai de preţ. În plus, soarele strălucea peste zăpada proaspătă… Dar, sunt oare cuvinte pe lumea asta care să poată descrie anii de atunci? Azi, se îmbuibă toţi cu pop corn şi hamburgeri, beau sucuri fetide, fumează acelaşi gudron, indiferent cum s-ar numi… Prin ’64 nici televizoare nu prea erau, iar dacă trecea câte-o maşină ne uitam toţi ca la nu ştiu ce minune… Acum, te plimbi prin Timişoara şi-i cam ca în Copenhaga… S-a dus dracului tot! Eu nu votez niciodată la locale, că toţi promit că vor face şi vor drege! Şi-mi spun: Dacă se vor ţine de cuvânt? Eu vreau un primar care să-şi ia banii şi să aştepte cuminte să-i crească barba! Te-am ales, ce mai vrei? Nu veni tu acum să-mi scociorăşti oraşul! Lasă-mi, dom’le, macadamul, lasă-mi pădurea, lasă-mi maidanul, igrasia, motorina, nu schimba nimic!…

– Ei, nu te poţi opune schimbării! – observă Caius.

Domnul plutonier păru pe punctul să răbufnească, însă făcu doar un gest a lehamite din mână.

– Cine ştie? Poate cei născuţi acum văd lumea altfel. O fi fost din pricina vârstei… Până pe la treizeci de ani, încă mai puteam să mă bucur, fie de salcâmi, fie să văd gândacii Domnului şi să păşesc cu grijă, într-un dans complicat, ca să nu-i calc… Apoi, sufletul se usucă şi nu te mai bucură nimic. Măcar că, atunci, orele abia se târau, fiecare minut îşi avea poezia lui. Acum, timpul goneşte de nici nu ştii când s-au dus anii, dar îl umplem cu nimicuri şi cu satisfacţii minore. Şi chiar dacă cei de azi încă mai pot să se bucure – de altfel, le-o şi doresc! -, curând vor vedea cum figurile din jurul lor, pe care le credeau veşnice, încep să dispară, apoi li se vor rări şi colegii de clasă, se vor pomeni într-o lume schimonosită, în care probabil vei merge cu elicopterul sau naiba ştie ce-o să mai inventeze ăştia, iar sufletele li se vor posomorî treptat…

.

Recomandări: Mirela Pete, Luiza Daneliuc, Carmen, Cora Bogdan, Dan Văideanu, Primadona, Liviu Vacariu, Nono, Diana, Zina, Baghi, Al2lea, Gabriela Ilieş, Cleo, Adina Colţea, Matilda, Ela Roseni, Violeta.