.
Recomandări: Carmen, Mirela Pete, Zina.
Taj Mahal
25/02/2013
Era anul 630 după Hristos, sau nu știu cât după cum se socotea pe-acolo, când Șahul Jahan hotărî să facă o chestie, astfel că, într-o dimineață, prostimea se pomeni cu sute de lucrători scurmând țărâna pe malul râului Yamuna.
– Ce fac ăștia? – întrebă Premjit, căci tot nu avea alt subiect mai bun de discutat.
Kapil se scărpină întâi, știind că răspunsul său nu e neapărat necesar. Într-un târziu, zise:
– Împăratul ridică un templu, că a murit Mumtaz, soția lui.
– Păi, și nu mai are alte soții?
– Ba mai are, circa patruzeci, da asta era preferata…
– Eu, să am atâtea neveste, m-aș arunca în Yamuna! – cugetă Premjit.
– Ei, uite că împăratul nu se aruncă, el face templu!
– Da, face templu așa, cum vrea el? Nu trebuia să organizeze înainte un referendum?
– Păi, noi suntem paria, ce referendum vrei?
În acel veac, nu exista Facebook și nici măcar internet, așa că paria erau siliți să bombăne între ei.
– Și cât costă? – mai avu Premjit o curiozitate.
– Vreo optzeci de miliarde de rupii. Ar fi fost ceva mai puțin, dar au prevăzut și cât o să se fure…
– Fiiiu! – fluieră Premjit a pagubă. Păi, de banii ăștia, se puteau face trei sute de closete publice, optzeci de birturi sordide și câteva cantine pentru paria!
Kapil ridică din umeri, îndoindu-se de exactitatea celor afirmate și știind că oricum opinia lor nu conta.
O vorbă indiană circula pe atunci: „Urechile împăratului sunt mai lungi decât cele ale măgarului”, vrând să spună că împăratul află mult mai mult decât ar trebui, astfel că lui Premjit i se asigură un loc de muncă pe șantier, deși n-o solicitase. Avea, însă, și avantaje: două mese calde pe zi – constând într-o supă de linte și-o fiertură de morcovi -, trei rupii pe săptămână și bătaie la discreție.
Cum-necum, Premjit apucă și anul 1653, văzând templul terminat.
– E mândria Indiei! – perora el acum. Datorită templului, vin turiștii puhoi, și avem de unde fura! Glorie Șahului Jahan! Altul, ar fi aruncat banii pe prostii, și făcea, poate, birturi și bordeluri, în care noi, paria, oricum nu aveam acces!…
Cum nici în anul 1653 nu exista încă Facebook, gândurile lui Premjit se risipiră, însă, în neant.
.
Recomandări: Mirela Pete, Carmen, Popa Țeapă, Lecturi recenzate, Theodora Marinescu.
Ioan Usca 
Comentarii recente