1
Chiar dacă lucrurile în penitenciar s-au schimbat în anii democrației, multe au rămas așa cum erau până-n 1989. Între ele, deșteptarea de dimineață, care se dă tot printr-un țignal și printr-un strigăt, și tot la cinci dimineața, de luni până vineri. Sâmbătă și duminică, la șase.
Ceaiul a rămas, ca și prin spitale, același, însoțit tot de pâine neagră și de un gem îndoielnic, înlocuind marmelada elastică de odinioară. Cam pe la șase, urma vizita în fiecare cameră, plantonul din schimbul al treilea urmând să dea raportul.
– Să trăiți, domnule inspector! Camera 12, cu un efectiv de patruzeci și doi de deținuți, este gata pentru raport. Sunt deținutul Luca Viorel, condamnat definitiv pentru proxenetism…
– Lasă proxenetismul! – îl întrerupse inspectorul Roman. La tine s-a găsit și armă letală…
Cum plantonul amuțise, trebui să-l readucă la realitate:
– Ei, spune mai departe!
– Plancton schimbul trei.
– Planton, deșteptule! Bă, tu câte clase ai?
– Opt, să trăiți!
– Opt… Cred că ai mers tu la școală cam cât am mers eu la Opera Scala! Așa, și? Cum a decurs plantonul?
– Bine…
– Bă, tu dai raportul sau faci conversație?
– Patruzeci și unu de deținuți sunt prezenți… – îngăimă Luca.
– Și celălalt? Că lipsește unul.
– Nu lipsește, dar e decedat…
Fu rândul inspectorului Roman să se fâstâcească, dar își reveni curând:
– Adică, tu stai cu mortul în cameră și, în loc să bați în vizetă și să anunți evenimentul, stai să-ți bei ceaiul liniștit și-ncepi să-mi povestești cum ai fost tu proxenet și ai chiulit de la școală!
– N-am chiulit – îl contrazise deținutul Luca, mai mult din obișnuință, încăpățânare care avea probabil să-l ducă la izolare, așa cum agentul șef adjunct Roșculeț intui imediat.
Luca Viorel avea 52 de ani și se afla în penitenciar pentru a unsprezecea oară. Cu toate acestea, încă nu se învățase să nu se ia în gură cu polițiștii. Inspectorul își dădu seama că nu are rost să-i acorde o atenție excesivă, așa că ceru să vadă decedatul.
– E aici – arătă șeful de cameră, Ilie Groza.
– Bă, da’ și tu ești deștept! N-ați putut să-l dați jos din pat, ca să întindeți cearșaful? Uite cum arată! Ar trebui să-ți tai și ție pachetul și vorbitorul!…
– Am greșit! – admise Groza, știind că Roman amenințase doar așa, ca să se dea important.
Dacă nu te luai cu el în gură, inspectorul era pâinea lui Dumnezeu.
.
Recomandări: Vienela, Lili 3D, Mala Teaha, Silving, Lolita, Anca, Ghurhu, Roxana Simona Poclid, Ifim, Adina Colțea, Cătălin Ionescu, Diana.
Mar 25, 2013 @ 09:52:42
Așa cum stau lucrurile în penitenciar, adică, destul de bine și cu oameni cumsecade ca inspectorul Roman și agentul șef Roșculeț, deținuților nu le rămâne decât să fie cuminți, ca nu cumva, Doamne-ferește, să fie dați afară.
Căci unde să mai găsească ei asemenea condiții?
Unii dintre ei, chiar reușesc
să stea, până la sfârșitul firesc. 🙂
Vania,
Mulțumesc frumos pentru recomandare!
Cu respect și admirație, Ifim
Mar 25, 2013 @ 10:28:22
primele șase luni sunt mai grele, apoi devine rutină…
Mar 25, 2013 @ 18:18:48
42 într-o cameră? Mai ceva decât eram noi în armată!
Mar 25, 2013 @ 19:21:21
Sunt tot felul de camere. Eu am prins între 15 și 120 de persoane.
Mar 25, 2013 @ 22:11:12
Gura bate fundul ( proverb popular ), sa citim lin-gura 🙂 (o gluma, multumesc !)
Mar 25, 2013 @ 22:15:28
Am amutit precum planctonul vazind ca textul m-a lasat in aer….si ma pornisem ca mareea la citit!
Cu toate astea, plecaciuni in fata valului aka lingurii….
Mar 25, 2013 @ 22:35:26
Şocâtele de prerie, undeva la pensie, se pripăşi pe spinarea unui om gospodar de la câmpie. La început, toate bune şi frumoase: şocâtele îl scăpa de greierii de pe câmp, omul îl cadorisea cu cine îmbelşugate. Zilele de vară, cu finalul lor târziu, lucrau ca şi tractorul recent inventat în brazdă. Nurii curgeau a miere cu aromă de lapte, ciubărele gemeau a grâne, flăcăii se prindeau vesel de câte-o horă undeva la margine. Le zămisleau de mijloc pe iepe în ieslea bunului plac. Într-o bojdeucă, ecranată de lumescul bla-bla-bla, şocâtele de preerie cugetă la fiinţare şi condiţia de sine. Vulturul, foarte atent la condiţia sa mârşavă din născare, se răsuci în zbor cu leşul unui fost agent cu valenţe de pârâcios. Un fel de animal mic de statură, mai mult decât un om inteligent. Zilele treceau, serviciul regulat la ferma omului se sfârşea, concluziile se ascundeau în brazdă pentru primăvara ce urma, anotimpurile interveneau pentru încălzirea globală. La schimbul de căldură cu soba încălzită cu acei coceni recoltaţi de pe câmpul fermei noastre, mica viclenie instinctuală se caracteriză într-o fiinţă redusă: un şocâte urât negânditor se înmulţi cu o şobolime instinctuală redusă. Pentru cronici, au rămas doar epigonii cu un gust de salam verzuit ars la tigaie…
Mar 26, 2013 @ 01:20:17
deșteptarea de dimineață la ora 5???!!! Mi se pare inadmisibil