A_Georg_Jensen_Silver_Sugar_Spoon_design_21-00

4

 

 

Doctorul Stoicănescu era un om modest, cu condiția să nu fie beat. Dacă, în general, puteai să-i spui autopsier, ori direct pe nume, când machea ceva pretindea să i se spună legist. Dar, asta nu deranja pe nimeni, căci importante erau rezultatele, nu modul în care socializa legistul.

Pentru că tu ești mort pentru vecie… – cită dintr-un poem, văzând trupul livid al lui Valeriu Manea, cel ce pusese pe jar conducerea penitenciarului. Cică, la Roman, să fac ce știu dar să nu fie deces din cauze naturale! Păi, or fi fost supranaturale, așa a vrut Dumnezeu…

Legistul avea o înclinație către lumea nevăzută. Prefera, de altfel, munca pe cadavre, părându-i că are o latură oarecum metafizică. Morții nu gem, nu au pretenții și, oricât le-ai scociorî prin măruntaie, păstrează un anumit mister. Chiar dacă stabilești cu exactitate cauza decesului, gândurile lui îți vor rămâne mereu interzise, la fel cum nu puteai ști în ce văzduhuri le hălăduiesc sufletele în vreme ce-i ciopârțești.

– Chiar ăsta – gândi doctorul cu glas – n-o fi gândit mare lucru! Zice Roman că era închis a șasea oară pentru furt. Dacă n-o mierlea acum, urma să fie închis a șaptea oară, apoi a opta…     

Ca în orice muncă, sigur că există o rutină și în activitatea legistului. Însă, precum la un joc pe computer, unde la fiecare nivel te așteaptă surprize, și corpurile inerte oferă de fiecare dată ceva inedit, fie că e vreo tumoră de care cel plecat într-o lume probabil mai bună nici nu avea habar, fie găsești ficatul preschimbat într-o pastă, sau cine mai știe ce. Câteodată, te întrebi despre câte unul cum se face că a mai respirat până în ajun, când înăuntru e totul defect.

Stoicănescu, suferind din pricina țigărilor tot mai proaste și-a chimicalelor din alimente, dezvoltase și-o teorie, nu întrutotul fantastică, conform căreia în curând vor predomina mutanții. Chiar cadavre cu solzi ori cu pene încă nu primise, dar ochi mutați către tâmplă, ori brațe mai scurte din naștere văzuse.

„În anii ’60, nu vedeai așa ceva! A fost fiecare epocă cu neajunsurile ei, da’ nu ca acum, să fumezi gudroane și să mănânci cărnuri sintetice! Bașca radiațiile!…”

Valeriu Manea, însă, nu era nici victima țigărilor tot mai proaste și tot mai scumpe și nici a vreunei iradieri misterioase. Așa cum, într-o stridie, poți avea surpriza să dai de-o perlă, Stoicănescu avu bucuria să afle rapid pricina decesului: în stomacul individului găsi cinci cozi de lingură, și-o a șasea pe esofag. Puternica hemoragie internă explica suficient decesul subit.

„Că, altfel, la ce inimă avea, putea să prindă lejer optzeci de ani și să mai adune vreo opt-nouă condamnări!”

Îl sună îndată pe inspectorul Roman:

– Am o veste bună! E ori crimă, ori sinucidere… Tipul avea în el șase cozi de lingură…

Amândoi, și legistul, și inspectorul, știau foarte bine cum e povestea cu înghițitul cozilor de lingură. De regulă, când e adus pe cameră un nou deținut și acela săvârșise ceva oribil, cum ar fi, de pildă, violarea propriilor copii, polițistul îl prezenta:

– E noul vostru coleg, mi-e rușine să spun pentru ce-i închis! Aveți grijă de el, să nu se automutileze…

Cam toți înțelegeau aluzia și începeau să-l descoase pe novice. Oricum, sinceritatea nu e dominantă în penitenciare, așa că au toți răbdare până la sosirea minutei. Atunci, află și colegii de cameră cu exactitate pentru ce a fost închis fiecare și pot acționa în consecință. Așa că, în curând, coada de lingură este înghițită, însă e suficientă una, niciodată nu s-au mai văzut șase linguri! Interesul e ca omul să fie operat, căci e mai eficient să lovești cu pumnul un abdomen tăiat. Urmează raportul de pedepsire pentru automutilare și, după vreo șase luni, altă coadă de lingură, și-o nouă operație. Așa că, o condamnare de opt ani echivalează de cele mai multe ori cu o condamnare la moarte. Evident, aceste cazuri sunt rare, doar agentul Roșculeț le prezenta, glumind pe jumătate, drept o regulă generală.

– Și ce-a fost? – dori Roman să afle. Crimă sau sinucidere?

– Greu de zis. Nu prezintă urme de violență, așa că pare să le fi înghițit voluntar. Plus că ăsta era cu furtul, cine să fi avut treabă cu el?

– Poate l-a îmbulinat pe vreunul și ăla l-o fi amenințat…

– Poate. Oricum, voi v-ați scos, nu-i o victimă a condițiilor din penitenciar.

– Asta-i drept, dar e cam în coadă de pește… Dacă întreabă chestorul, ce-i spunem? Că a murit în urma ingerării a șase cozi de lingură?

– Mda, e cam ciudat. Păi, găsiți voi ceva.

„Găsim pe naiba!” – își spuse inspectorul, sceptic. Decise apoi să se sfătuiască cu comandantul Marin. Oricum, i se luase o piatră de pe inimă, dar tot mai rămăsese ceva balast.

.

Recomandări: Mirela Pete, Gabriela Savitsky.