georg-kopp-batalia-de-la-selimbar-sec-17

Vara lui 1595. Căldură cum n-a mai fost demult! Adevărat, se și aprinseră câteva căruțe cu coviltir, însă și soarele de August…

Valahii erau doar vreo zece mii, cu tot cu secui, albanezi, unguri și moldoveni. Turcii, câtă frunză și iarbă, adică aproape de două ori mai mulți! O vreme, bătălia păru indecisă, apoi devenise tot mai clar că otomanii mănâncă bătaie. Sinan Pașa deja se interesa de un stomatolog bun și înjura decizia cu CAS-ul și coplata.

Ca în mai toate bătăliile din ultimii ani, căpitanul Cocea se acoperi de glorie. Ponderat în alte împrejurări, când vedea turci devenea fiară. Veni la ai săi cu paloșul plin de sânge. Frații Buzești nu ziseră nimic, doar își dădeau coate.

Albert Kiraly zâmbi și el:

– Tăiași ceva la ei!…

– Păi? Spurcăciunile! Eu vreau, în țara mea, catedrale, operă, Monteverdi, nu manele, ciuri-buri și poponari!…

Buzeștii își mușcară limbile, ca să nu râdă.

– Păi, ce-ai cu poponarii? – îl întărâtă Albert.

– Cum, ce am! Ei se bulangesc și pe urmă, ca să-și completeze efectivele, cer copii de-a gata de la alții, că ei nu-s în stare să-și facă! Ăștia, dacă-i lași, sunt în stare să legalizeze adopția de copii de către găozari!

– Mda… – făcu secuiul. Deși, poate, ar trebui să fim mai toleranți! Ai încercat vreodată să te pui în locul lor? Campanii lungi, marșuri de colo-colo, sate în care au rămas doar babele și două găini… Îți mai vine!…

Căpitanul Cocea doar se uită urât. Dacă n-ar fi fost obosit după bătălie, cred că i-ar fi tras vreo câteva lui Kiraly. 

.

Recomandări: Carmen, Mirela Pete.