Cupidon

2 comentarii

Eros_bobbin_Louvre_CA1798

– Sunt beat de ură! – răbufni Eros, citându-l pe Emil Cioran.

Venind romanii către răsărit, se gândiră să-i spună Cupidon, sau Amor. Amor mai mergea, căci măcar două sunete din numele său rămaseră, da’ Cupidon?…

E destul de enervant să te numești Niculescu și să-ți spună vreunul Nicolaescu, ori să te facă Uscă în loc de Usca, însă, să ajungi Cupidon din Eros e chiar de netolerat!

– O să vadă ei! – își zise.

Amenințarea nu era de colea, căci Eros dispune de-o armă terifiantă, un arc cu săgeți care, de te rănesc, te fac s-o iei bine de tot pe arătură. Cum avea pică pe romani, urmări, prin veacuri, pe aceia care purtau numele întemeietorilor legendari ai Romei și-i îmbârliga.

Prin mileniul al treilea, i se puse pata pe doi, Remus Cernea și Romulus Cornea, săgetându-i în consecință. Inutil să mai spunem că cei doi ajunseră de râsul tuturor. Romulus se făcea de rahat cu scenele sale de gelozie, bănuind mereu rivali în colegii de lucru ai aceluia care i-a robit inima, iar Remus vorbea prostii în Parlament, pierzându-și și bruma de rațiune pe care va fi avut-o oarecând.

Eros se simți răzbunat și, într-o cârciumă, se apucă chiar să recite, cu malițiozitate, Pajul Cupidon de Mihai Eminescu.

.

Recomandări: Mirela Pete.

În slujba semenilor

11 comentarii

p12201361

Deoarece, în cartier, avem patru biserici – fără să le mai socotesc și pe cele neoprotestante – și doar două spitale, m-am gândit să mai fac un spital, pornind de la un raționament simplu: „Bisericile-s bune, dar acolo oamenii stau în picioare și încap mai mulți, în vreme ce la spital stau întinși, așa că e nevoie de spațiu…”

Se puteau face mai multe considerații pe acest subiect, însă, cine analizează excesiv nu prea mai apucă să și facă ceva, iar eu sunt om de acțiune. În doar trei luni, spitalul era gata!

Pacienții începură să sosească și, cum majoritatea nu mai puteau să comunice, trierea o facem după tonul de apel de pe telefonul mobil. Cei care au imnul Rapidului sunt trimiși cu ambulanța la dermato-venerice, la noi fiind destul de aglomerat.

Pentru pacienții iubitori de manele, avem un salon vast, în care o măgăoaie urlă cele mai noi creații ale genului. Sala e plină de fum  provenit de la țigarete Monte Carlo, iar bolnavilor li se administrează, intravenos, un amestec de Monopol și băutură tip vișinată până când, printr-o ușiță batantă, pot fi predați familiilor îndurerate.

Un alt gen de pacienți au tonuri de apel sustrase din lucrările unor Mozart, Monteverdi sau Donizetti. Acestora li se oferă de îndată perfuzii cu Armagnac 1638 și sunt conectați la aparatul de inhalat fum de havane, în timp ce orchestra simfonică îi delectează cu lucrări de Borodin, Vivaldi sau Brahms. Ulterior, primesc o porție sănătoasă de caviar și, în douăzeci și patru de ore, sunt ca noi! Contele Alfred von Glünicke vine, uneori, și de două ori pe lună. Nu credem să fie chiar atât de bolnav…

.

Recomandări: Mirela Pete.

Danae

7 comentarii

93CE12175.5H

Zeus era posomorât, iar giumbuşlucurile mesenilor se vădiră incapabile a-i aduce vreo consolare.

– Nu ştiu ce am – se scuză după o vreme -, merg să mă întind puţin. Voi rămâneţi, revin şi eu de cum îmi trece. Încerc să iau nişte bicarbonat…

În acest mod abil, stăpânul se retrase într-o odaie discretă fără să işte întrebări nedorite. „Oricum mă vor bârfi! Dar, e de preferat să spună aiureli decât să ştie despre ce-i vorba. Vor presupune, cel mai probabil, că m-am îmbătat!” – îşi zise, apoi sări ca un arc când un tânăr cu priviri piezişe intră în încăpere.

– Ermis! În sfârşit!… Ai găsit-o?

– Am găsit-o… – mormăi evaziv nou venitul.

– Şi? Ce-a zis?

– Nimic, n-am putut vorbi cu ea… O păzeşte taică-său, Acrisiu… Cică: Să-şi facă întâi o carieră, că la babardeală se pricepe orice proastă! Acum, fie vorba între noi: De ce-ai făcut fixaţie pentru fata asta? Doar e plină lumea de femei!…

„Cam aşa le spun şi eu altora, când vreau să le suflu tipele…” – medită suveranul, apoi oftă amintindu-şi pielea neverosimil de albă a Danaei, ochii săi cum e marea-n zori, puşi în evidenţă de părul cu reflexe roşietice.

– Ai încercat să-l duci pe Acrisiu cu vrăjeala? – reveni Zeus la chestiune.

– I-am mai propus una-alta, am turnat toate anecdotele pe care le ştiam, dar asta nu mi-a ajutat prea mult, l-am distrat doar pe bătrân, însă nici pomeneală să ajung cu scrisoarea la Danae… – rezumă Ermis desfăşurarea misiunii.

– Tiranul! Persecută o minoră! Ce l-aş mai trimite la Adis, frate-meu!… Cine se crede tâmpitul ăsta?…

– Este, totuşi, rege… – susură diplomatul.

– E o balegă, nu rege! Nici măcar cât un baron local… Primarul din Comloş învârte afaceri mai serioase decât el…

– Comloş din judeţul Timiş? – fu Ermis curios.

– Nu, Comloş-Ontario! Normal că ăla din Timiş, câte Comloşuri crezi că sunt? Cel Mare şi Cel Mic…  

„Or fi, cui îi pasă?” – completă mesagerul în gând.

– Poate când va merge Danae la facultate, nu va mai fi aşa bine păzită… – încercă Ermis o sugestie.

Zeus se indispuse, starea sa învecinându-se cu furia:

– Acum ai vrea, poate, să aştept să-şi dea şi doctoratul! Nu pricepi că sunt aprins de poftă? Şi că m-am săturat de ştoarfe? Danae este virtuoasă!

– Înţeleg, dar tocmai acesta ar fi un dezavantaj… Plus că mai e şi capsomanul de taică-său…

– O voi avea! – decise Zeus, fără să-şi mai asculte prietenul. Mă voi preface într-o ploaie aurie şi-o voi învălui!…

„Păi, dacă te pricepi la de astea, la ce mă mai trimiţi în misiuni imposibile?” – cugetă îmbârligătorul, adăugând cu glas:

– Excelentă idee!

Ferecată în odaia sa, Danae încerca să se concentreze la pergamente uzate. „Fix de Legendele Olimpului îmi arde mie! O înşiruire de istorioare inepte… Dar, cică, nu eşti o adevărată doamnă dacă nu cunoşti neroziile astea pe de rost! Parcă văd cum, într-o bună zi, va veni un Zeu unic şi toţi aventurierii ăştia vor deveni personaje prin cine ştie ce parodii!… Fir-ar! Acum mai şi plouă-n încăpere!…”

Aşa cum îşi făgăduise, Zeus se preschimbă în ploaie de aur şi, date fiind carenţele de construcţie din epocă, nu-i fusese prea dificil să se strecoare prin plafon la aceea care-i dinamitase simţurile.

„Ploaia asta te pătrunde peste tot!” – gândi Danae, înfiorată. „Aşa şi trebuie!” – completă Zeus, peste măsură de înfierbântat.

Ca să scurtăm istoria, amintim că Zeus reuşi să-şi domolească patima, Danae zămisli prunc, pe care mai apoi îl numiră Persev, Acrisiu, după previzibila criză de nervi, se împăcă cu gândul unui nou moştenitor, iar oamenii din regat, încă multă vreme, spuneau despre fetele subit însărcinate: „Pe asta a prins-o ploaia fără pelerină!”

.

Recomandări: Gabriela Savitsky, Gabi.

Flautul fermecat

4 comentarii

EPSON DSC picture

Mașina zbura pe autostradă.

„E fain așa, să șofezi fără nicio grijă! Deși, am fi putut noi să șofăm mai atent, pe un drum național și, cu banii economisiți, ridicam cinci catedrale! Sau patruzeci de bordeluri… Sunt bune catedralele, că mai vin oamenii cu treabă în oraș, n-au unde să se ducă, și atunci intră în catedrală, mai aprind o lumânare și au unde sta fără să-i plouă… Pe de altă parte, și bordelurile-s bune, că-s mai ieftine, mai ușor de construit, și asigură mai multe locuri de muncă. Plus că mai face-un ban cinstit și doctorul Stoian, de la dermato-venerice, bașca câte-un pachet de cafea pentru asistente…”

Toate astea-mi trecură prin minte ca un abur într-o zi de august, fără să stărui asupra lor. În definitiv, nu mă interesează cum se cheltuie banul public, atâta vreme cât știu prea bine cum să mi-i cheltui eu pe-ai mei. Mergeam să mă întâlnesc cu Simona, așa că gândurile-mi divagau uneori doar ca să facă ceva. Curând, ajunsei la popasul de la kilometrul 12. Salonul cochet îmbia la dragoste.

Am băut moderat, ca să nu mă dau în stambă din prima. După vreo trei sute de coniac și câteva beri, începui să recit o strofă învățată tot prin birturi, ca să vadă tipa că-s sensibil:

 

Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă,

Ce lumea o împarte în mizeri și bogați!

Atunci când după moarte răsplată nu v-așteaptă,

Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă.

Egală fiecare, și să trăim ca frați!

 

Simonei păru să-i placă versurile, însă interveni un agent de poliție, ițit de nu se știe unde:

– Ia vino-ncoace, futu-ți mama ta de golan!…

– Cu cine am onoarea? – întrebai.

– Nu onoarea, ci neșansa! De unde știi tu, bă, că nu ne-așteaptă răsplată după moarte? I-ai întrebat pe morții mă-tii la spiritism? Ia hai, să-ți arăt eu flautul fermecat!

Gândind că voi merge la operă moca, l-am urmat. Dar, flautul fermecat se dovedi o simplă figură de stil, căci mă alesei doar cu o cafteală. Ce-i drept, mi-a trecut ulterior cheful și de a avea parte egală cu toți, și de-a mă simți frate cu orice paria, așa că-l invitai pe agentul șef adjunct Tudose – cum am aflat că se numea – la un coniac, ca să-i mulțumesc într-un fel pentru prețioasa lecție de viață.

.

Recomandări: Gabriela Savitsky, Mirela Pete, Carmen.

Criza

7 comentarii

La Traviata by Verdi

Marcel se autodefinește ca fiind un bărbat de moravuri ușoare. Când nu e abordat de vreuna, abordează el. Neimplicându-se prea mult sentimental, nu se dă în lături chiar să profite material de pe urma vremelnicelor sale însoțitoare. Uneori, în special după al patrulea coniac, e cuprins de mustrări de conștiință și se etichetează aspru: Sunt un târf! Noi îl acuzăm de masochism, socotind că exagerează.

– Ești, cel mult, un curv! – încearcă domnul plutonier-major Onici să-l aducă la un echilibru. Desigur, morala ta este una îndoielnică. Te speli mai des decât ar fi cuviincios și, prins între Scylla și Carybda, adeseori alergi după femei în detrimentul birtului. Dar, nimeni nu e perfect!…

Uneori, câte-o intoxicație tabagică ori boală venerică îl țin pe tușă pe Marcel. Atunci, devenit postitor fără voie, se cufundă în depresie, socotindu-se ftizic și ruinat iremediabil.

– Addio del passato!…

Domnul plutonier cunoaște aceste căderi, așa că-l completează:

– Da, bine… Trandafirii s-au ofilit, visele de fericire s-au dus dracului în mod ireversibil… Am mai auzit!

.

Recomandări: Gabi, Mirela Pete.

Cireșe amare

3 comentarii

prunus_Rivan

Degeaba merse zmeul Pogan în boscheți de patru ori, căci durerea de burtă nu-i trecea. Știuse că nu-i prudent să bea lapte după cireșe, dar își făcu o socoteală: „Doar trăiesc în natură, ce poate să se întâmple rău? Îi dau eventual cu urdă și trece…”

Iată, însă, că n-a trecut. La fel ca toți zmeii care nu-și achită CAS-ul, Pogan ajunse la urgențe.

– Dacă mai stăteai, trebuia să-ți amputăm un cap! – glumi asistenta Simona.

Într-adevăr, zmeul avea două capete, unul așa cum îl au toți, dar mai urât, și încă unul.

– Ai noroc, te operează Ghizdavu! – îi mai zise asistenta, apoi Pogan fu transportat într-un fel de beci și ferecat, ca să nu se zbată în timpul operației.

– Sigur e apendicită? – se interesă Ghizdavu.

– Sigur! Pacientul acuză dureri atroce și e verzui tot…

– Păi, sunt zmeu, așa-s eu! – murmură Pogan, dar nu-l luă nimeni în seamă.

Ca să fie promovat, Ghizdavu trebuia să aibă un număr de intervenții, așa că accepta să lucreze și pe zmei care, se știe, nu-și prea plătesc nici contribuțiile, nici coplata și, în general, merg mai mult pe leacuri băbești.

Pogan observă că doctorul chirurg are doar degetul gros și o falangă a degetului mic, trei degete fiindu-i retezate cu totul.

– L-a mușcat un cal – îl lămuri Simona, care-i observase mirarea.

– Și cum mă operează?

– Cu profesionalism! Nicio grijă, prinde bisturiul apăsându-l cu degetul mare de palmă…

– Și cum mă coase?

– Rudimentar… E operație, nu-i concurs de goblenuri!…

– Și n-o să arate urât?

Asistenta pufni în râs:

– Că, acum, ăi fi vreun Adonis!…

Pogan mai mormăi ceva, cum că, dacă ar fi știut că o să-l taie un handicapat, mergea la baba Goanța, să-i dea ierburi de leac. Calm până atunci, Ghizdavu îi împușcă o palmă:

– Handicapat ești tu cu mă-ta!

Totuși, îl operă. Mulți spun că aceasta a fost prima operație sub anestezie. Chiar dacă nu  se confirmă diagnosticul pus de asistentă, zmeul fu mulțumit ulterior, căci lansă o vorbă de duh care făcu carieră:

– Să te ferească Dumnezeu de bătaia ciungului!

.

Recomandări: Nina, Lili, Daurel.

Parfumul șifonierului

30 comentarii

sifonier

 

Deschizând ocazional vreun șifonier, parfumul de lavandă, levănțică ori naftalină poate, eventual, să-i amintească unui bărbat, pentru o clipă, de bunici, însă bărbații nu dau o atenție excesivă șifonierului. Când te întorci târziu de la birt, îți trântești veșmintele pe unde poți și, a doua zi, pe trezie, le găsești tu cumva. Iar când te mai speli, e foarte simplu să-i spui soției cam ce rufărie să-ți pregătească. Dacă mergi doar să bei cu prietenii, spui: „Pune-mi și tu ceva acolo!”, iar dacă ai pe una, ceri rubașca albă și adaugi: „Vezi să nu fie șifonată!”. Astfel, pot trece luni bune fără ca domnii să deschidă șifonierul.

Multă vreme, Orlando n-a constituit o excepție de la regulă, ignorând șifonierul. În definitiv, doar nu e bar! Ce să găsești în el, altceva decât boarfe? Până când i se năzări că, dinspre șifonier, vine miros de after shave.

– Sparafucile! – îi fulgeră. A fost aici! De aia, Bianca e atât de liniștită și nu mă mai ceartă când vin spre ziuă din taverne…

Cum ar fi procedat mulți, Orlando verifică șifonierul. Nu-l găsi pe Sparafucile, dar parfumul de Carolina Herrera 212 Sexy Men era evident! Altfel, doar boarfe.

– Boarfe! – își zise. De fapt, boarfa! Sunt încornorat! Dacă află băieții, vor face mișto de mine un an de zile…

Întrebată de parfum, Bianca ridică din umeri.

– Cine știe ce porcării ai băut, și-ți miroase…

Orlando ar fi făcut scandal, dar era un om obișnuit să acționeze doar pe probe. Începu să verifice șifonierul tot mai des, ba lăsă și mici semne, cum ar fi o scobitoare sau un timbru. Deși parfumul părea a se reînnoi și amplifica, capcanele sale nu funcționară.

„Nimeni nu se poate strecura în șifonier fără să clintească scobitoarea! Apoi, de ce l-ar ține-n șifonier pe Sparafucile cât eu lipsesc? E lipsit de logică!”

Lipsit de logică era, dar parfumul insinua în continuare un adulter. Lui Orlando începu să nu-i mai tihnească băutura. Cu toate acestea, bea tot mai mult.

În tot acest timp, Bianca continuă să se amuze stropind hainele cu after shave Carolina Herrera 212 Sexy Men și să se vadă cu Ricardo. Ce i-o fi cășunat lui Orlando pe Sparafucile rămâne un mister, mai cu seamă că acela purta barbă și nu folosea niciun after shave.

.

Recomandări: Mirela Pete, Silving, Cătălin, Nina, Pandhora, Irealia.

Finix

17 comentarii

Phoenix-3

 

Finix nu era tocmai irascibil, însă prefera să-i spui păsăroi, nu pasăre, și făcea urât dacă-i pocea cineva numele, spunându-i Phoenix sau altcumva. În astfel de împrejurări, ziceai că e turbat:

– Finix, deșteptule, că eu nu te-am făcut pe tine Musangu Kalambai, băi, Ciombe! Finix înseamnă purpuriu, Phoenix e un derivat de la uscătorul ăla de păr!…

Altfel, Finix era un păsăroi amabil și răspundea întrebărilor cu relativă răbdare.

– Este adevărat că trăiești treisprezece mii de ani? – dorea câte unul să afle.

Finix își mai comanda un grog, apoi îl lămurea:

– Treisprezece mii de draci! N-am împlinit nici trei mii și, sincer, mă simt destul de obosit…

Mai sosiră la masă câteva sticle de coniac, absint, bere egipteană, rachiuri și vinuri, astfel că mulți își explicau starea sa de oboseală, fără să-i mai pună întrebări. Spre seară, Finix zăcea inert, cu capul pe masă. Doar nara stângă-i mai vibra, dreapta fiind colmatată, iar un pai se apropia și se depărta în ritmul respirației păsării.

– Asta a fost! – ziseră câțiva.

Ospătarul Sandu, însă, îl știa mai bine:

– Își revine el…

– Cum?

– O să vedeți…

Curiozitatea este o patimă și cei mai mulți se lungeau în han doar ca să vadă dacă Finix va reveni la viață, conform legendei, ori va ajunge la urgențe, pentru a fi resuscitat.

– Uaa! – făcu înaripatul, la un moment dat.

– Ce zice? – se întrebară curioșii rămași treji.

– A făcut comanda – îi lămuri Sandu, măcar că aceia nu prea pricepură mare lucru.

Curând, ospătarul sosi cu un blid plin de tuslama fierbinte, iar Finix se apucă, fără tacâmuri, să ciugulească tăițeii picanți de mușchi. Nici nu termină tot, și deja era renăscut.

„Ăsta-i secretul!” – își ziseră câțiva, apoi îi cerură lui Sandu:

– Adu-ne și noua de asta, ce i-ai dat lu’ Finix!

Sandu îi servi, însă niciunul nu apucă trei mii de ani. Ba, dacă e s-o spunem pe-a dreaptă, nu atinseră nici măcar  suta, singuri Finix și Sandu văzând cum se perindă generațiile prin han, uimindu-se de tuslama.

.

Recomandări: Gabriela Savitsky, Dumitru Agachi, Theodora Marinescu, X, Zina, Cella, Baghi, Cristi Milla, Paul, Adeena, Carmen, Oana Clara, Gabriela Ilieș, Cugetările unei minți, Concitadin.

 

Pegas

14 comentarii

pegasus028

Oricât ne-am dori de amabili, Medusa arăta groaznic. Nu doar că avea în permanență cearcăne, conferind privirii un aspect înfricoșător, dar își purta și părul în lațe de aveai senzația că-i cresc șerpi din cap. Pe lângă acestea, deveni bulimică, ronțăind în toată vremea câte ceva.

„Măcar, de-ar hali lucruri naturale, dar bagă-n ea numai E-uri!” – făcu Poseidon înciudat. Bărbatul, ce-i drept, evita prăjelile și alimentele modificate genetic, însă începuse să bea în exces. Perseu – ca și alți contemporani -, spunea că personajul are și motive, cu așa femeie, dar cercetătorii ulteriori au manifestat poziții mai nuanțate, presupunând că Poseidon, ca zeu al mărilor și oceanelor, era pur și simplu atras de băutură. Cum pe atunci era rar coniacul, amesteca vinuri modeste cu lichioruri îndoielnice. Pe scurt, cei doi duceau un trai nesănătos.

Chiar dacă nu era vreun Adonis, Poseidon se ținea destul de bine. Observă că Medusa se cam degradează, însă, după o mare, două, de poșirci, o găsea încă frumoasă, lucru pe care-l înțelege oricine a băut vreodată suficient.

Probabil de la hamburgeri, femeii îi spori fertilitatea și, oarecum în mod neașteptat, rămase grea. Mulți susțin că aceasta s-a întâmplat și pentru că Poseidon a dus-o în templul Atenei ca să-i arate cum se face.

„Asta e!” – își zise Poseidon, și începu să se dea la Ceto, neavând chef să facă luni de zile de abstinență.

Sarcina nu evoluă tocmai optim, Medusa plângându-se uneori de copil, pe care-l descria ca nărăvaș: „Zici că dă cu copitele!…”  Fătul asta și făcea, de altfel.

Cam după zece luni, pe undeva pe la gât, femeia născu frumusețe de cal înaripat. Tatăl gândi că vreun armăsar îi suplinise neputințele, însă nu zise nimic, la gândul că nici el, în relația cu Ceto, nu fusese tocmai un premergător al familiei creștine. Îi puse copilului numele Pigasos, adică „puternic”, deși o făcuse mai mult ironic, știind că barbarii îi vor spune Pegas. Genetica fiind pe atunci rudimentară, nimănui nu-i dădu prin cap că e vorba de-un semizeu mutant, afectat de poșircile ingerate de tată și de alimentația nerațională a mamei.

Pegas sluji de model multor pictori și sculptori, devenind destul de faimos. Din nefericire, aripile mai mult îl încurcau, el zburând greoi, cam așa cum o fac coropișnițele în serile de vară. „Lasă asta, sunt decorative!” – îl consola câte-un sculptor.

.

Recomandări: Mirela Pete, Gabriela Savitsky.

Castelul

11 comentarii

castle-netherlands

 

Zadarnic strălucea soarele primăvăratic și salcâmi îndepărtați își trimiteau mireasma, căci inima zmeului Pogan era înnegurată.

– Dacă nu răpesc o domniță, sunt zmeu doar cu numele, și toți o să mă facă ciuri-buri!…

E ușor, însă, de zis, dar greu de înfăptuit! Prin pădure mai trec fete, însă nici vorbă să fie domnițe! De le scoți condurii, văzduhul se face mai greu ca răsuflarea de zmeu beat, iar de le mai scoți și altele, riști să iei boală, de nu te mai curăță nici alifiile babei Goanța.

Domnițele, de regulă, sunt apărate de creneluri, ele doar se ițesc la ferestre zăbrelite și par mai mult personaje fictive… În toate astea, este și un avantaj: privindu-le doar fugitiv, poți să le atribui tot ce visezi. Zărești câte-o mogâldeață incertă, și-o închipui cu stropi de soare în ochi, cu roșul gurii de coral, sânii albi ca neaua și mersul de zână vaporoasă… Dar, Pogan nu era vreun Shakespeare, așa că s-ar fi mulțumit să fie relativ spălată și să nu-l usture, ulterior, când merge-n boscheți pentru sine.

Primăvara se dori complicea zmeului, și-i scoase-n cale un castel, cu domnița adiacentă la o ferestruică.

– E sus tare! – bombăni zmeul. Tata avea cal înaripat, că a poftit iapa la grăunțe modificate genetic și l-a fătat mutant, dar eu sunt pederast, sau cum se zice la ăla care merge pe jos… Ce-ar fi s-o viclenesc cumva?

Să se lase păgubaș, s-ar fi chemat că nu e zmeu, așa că Pogan își încercă norocul:

– Hei, blondo, nu vii până jos?

– De ce? – răspunse fata.

– Hai să-ți arăt ceva!

– Ce?

Pogan gândi fulgerător, și-i veni o idee, așa cum doar zmeilor le vin:

– Hai să te învăț Sudoku!

– Arată-mi de-acolo!

– Păi, nu se vede, că-i cu cifre, trebuie să faci socoteli… Mergem în pădurice, și-ți arăt acolo cum se face!

– Nu știu să socotesc! – îl descumpăni domnița.

„Ce veac împuțit! Boli venerice, igienă precară, analfabetism și ditamai casteloacele!” – mormăi Pogan și prinse a se îndepărta, mulțumit, totuși, că-n povestea asta nu l-a surprins polițistul Tudose încercând s-o ademenească pe fată.

Older Entries Newer Entries