Apollo

28 comentarii

GirardonApolloThetis

– Cică, la Zeus: E 27 mai, ora 5:22! Răsari, Apollo, și strălucește!… Bașca, îmi dă și ora cu două puncte, de zici că-i Rolex, nu părintele zeilor! S-a împuțit treaba și-n Olimp, totu-i kitsch, totu-i spoială, totu-i…

Cum s-a putut deduce, în 27 mai 2013, Apollo avea chef să strălucească cam cât au bipezii din Răsărit poftă de muncă. Până la urmă, străluci el, că n-avea de ales. Supus unor legi inexorabile, acumulă miriade de tone de hidrogen, presiunea-l preschimbă, în mare parte, în heliu și, tot frecând-o prin spațiu, se încinse, risipind moca lumină, căldură și bună dispoziție.

– Dar, când este-un an secetos, tot pe mine mă înjură! Însă, un sistem de irigații funcțional n-ar fi în stare să-și facă, mai bine le fură și pe alea care mai sunt și le vând la fier vechi, ca să bea!…

Uneori, Leto căuta să-l îmbuneze:

– Apollo, nu mai tot bombăni! Ai patru miliarde de ani, e cazul să te maturizezi!…

– Păi, sunt matur! Da’ de ce trebuie să le strălucesc ăstora?

– Nu pentru ei o faci, ci așa… de amorul artei! Uite, și Amor se bucură…

Argumentul nu era cel mai potrivit, Amor târându-l de multe ori în belele pe eroul nostru. Dacă el trebuia să răsară la 5:22 fix la fiecare 27 mai, nici mai devreme, nici mai târziu, distribuindu-și razele în ditamai hăul cosmic, Amor își putea trimite săgețile discreționar, la orice oră din zi ori din noapte, nesupus niciunei legi.

– Ei, și-o fi având și el rațiunile lui! – medie Leto.

– Mda, rațiuni! M-a făcut să mă încurc cu sumedenie de parașute! Dafne, Cirene, Marpessa…

– Dafne nu era parașută! – obiectă maică-sa, apoi roși, amintindu-și de Hyacinthus. Mă rog, le mai face și el, câteodată…

Până de curând, zeul nu fusese atât de irascibil. Cam de prin 1969, de când oamenii puseseră numele său unui hârb stupid, se supără. Un nume atât de important, atribuit unei hardughii care s-a deplasat până pe un grăunte de rocă.

– Ce am eu, Apollo, cu gămălia aia fără strălucire proprie?

Admetus, ca să-l zădărască, se prefăcea naiv:

– Zici de Apollo 11? Las’ că nu-i rău! Spune mulțam că n-au născocit ăștia nu știu ce telescop, care să-ți caute și pete!…

Când mai scoaseră și albanezii țigările Apollonia, zeul turbă! Numele cel mai strălucit, pus celui mai mizerabil produs! Însă, nu se putea răzbuna decât cel mult indirect, prin câte-o explozie solară.

– Le-o coc eu bipezilor! – își făgădui, și chemă Muzele la sine. Știți ce vă rog? – le zise. Așa, vreun mileniu sau două, nu-i mai inspirați pe ăștia, șușotiți-le doar prostii!…

Muzele ascultară, că nu aveau de ales, și așa se umplu omenirea de rap, hip-hop, manele, răpiri din serai, literatură postmodernă și telenovele, încât Apollo, mulțumit, râdea, punând-o de-o încălzire globală.

.

Recomandări: Mirela Pete, Gabi, Tina, Gabriela Ilieș, Gabriela Savitsky, Theodora, Gabi, Clipe de Cluj, X, Almanahe.

Anunțuri

Harap-Alb

14 comentarii

Laptop-HP-650-procesor-Intel-Celeron-B830-front

Amu cică era odată un crai care avea trei feciori. Aceștia se vedeau destul de rar față către față, stând fiecare mai mult în odaia sa, dar se mai sfătuiau pe chat.

Fiind craiul mai irascibil într-o zi, primi unfriend de la Ileana Cosânzeana, iar Raluka îi dădu și block, astfel că bărbatului îi trecu cheful de Facebook. Amintindu-și că e și tată, își zise:

– Feciorii mei freacă toată ziua menta pe net, de n-or freca și altceva! Ia să-i văd de-or fi buni și la vreo treabă…

Zis și făcut! Cum clonase contul fetei  Împăratului Roșu, le trimise flăcăilor, ca din partea aceleia, mesajul: POZĂ F. F. TAREEE!!! – urmat de-un link. Băieții mai mari puseră botul și dădură click. Un urs le apăru pe ecran și-i anunță că pot să-și cumpere hard nou. Mezinul, în schimb, răspunse: „Băi, fraiere, pozele sunt în jpeg, nu în cosm.exe! Ia-ți virusul și bagă-ți-l în…” Și-i explică unde să și-l bage.

Fu mulțumit bătrânul. „Iaca, din trei feciori, nu-s chiar toți papagali!”

Mezinul mai făcu una. Publicând pe blog un apel umanitar, ajută o bătrână să procure bani de medicamente. Aceea îi mulțumi pe mail și-i mai zise:

„Pentru fapta ta bună, te vei numi de-acum Harap-Alb!”

„Și la ce-mi ajută?” – întrebă flăcăul.

„E mai ușor de reținut.”

Nume nou avea, hardul nu i se prăjise, reuși și la admitere la Silvicultură, prieten pe Facebook cu Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă și Crăiasa albinelor era, primise la o postare 318 like-uri, părea că nimic nu-i lipsește flăcăului! Își schimbă nickul, peste tot, din Nelu în Harap-Alb, ba chiar își modifică și titlul blogului, din „Povestea Porcului” în „Blogul lui Harap-Alb” și i se propuse imediat să posteze mai multe reclame. Tatăl său, însă, zicea că băiatul ar putea face mai mult!

– Ai un cal năzdrăvan, de ce nu pleci oleacă prin cea lume?

Harap-Alb se minună:

– Care cal? Demult e pe galantare, în Nemțiia, ca vită de Kobe!

Se întristă craiul.

– Asta ai pus-o la cale cu individul ăla!… Nu ți-am zis să nu-ți iei spân de fârtat?

– Ei, tată… Ai mai zis matale și să fugi de omul roșu, da’ erai în limbă după fata Împăratului Roșu, până te-a scos din blogroll!… Și acum mori de ciudă că eu o văd cu camera web, în vreme ce cu tine mai discută doar Muma Pădurii și Chinezu!…

Craiul plecă destul de cătrănit și se opri taman în beci. Acolo, se dedă performanțelor bahice de l-ar fi invidiat până și vestitul Setilă, apoi se tolăni pe pământul bătătorit de-ai fi zis că-i Păsări-Lăți-Lungilă. Dimineața îl găsi mai receptiv la nou:

– Dă-l dracului de cal, oricum avea vreo patruzeci de ani! Dar, ce-ar fi să-mi fac profil și să mă dau Florin Piersic? Poate reușesc măcar cu Ileana să reiau legătura…

.

Recomandări:  ChinezuMirela Pete, Gabi, Gabriela Savitsky, Zina, Gabriela Ilieș.

MFC 20

7 comentarii

.

Recomandări: Carmen, Mirela Pete, Gabriela Savitsky, Zina, Lili, Vienela, Gabi, Ghurhu.

Parfumul salcâmilor în floare

48 comentarii

Cele mai frumoase amintiri le asociem cu miresme. Dacă ni se întâmplă ceva pozitiv şi, în văzduh, aromeşte iasomia ori regina nopţii, să zicem, ulterior, parfumuri similare ne vor face să retrăim momentul de altădată. În schimb, dacă vreun miros, cât ar fi el de îmbietor, e asociat cu vreo întâmplare nedorită, acel parfum îl vom lua mai târziu ca atare, fără a ne mai aminti de ceasul cel rău. În toate acestea este un avantaj, căci amintirile întunecate revin mult mai rar. De acest adevăr s-a convins şi pisoiul Odin.

Îmbătat de parfumul salcâmilor în floare, motănelul porni să exploreze grădina. Totul, însă, luă o turnură destul de nasoală. Un şobolan îi strigă:

– Băi, ciumete!

Odin dădu să-l înhaţe, pentru a-i aplica o binemeritată corecţie, dar rozătoarea se ascunse într-o spărtură a garajului dărăpănat.

Ciumete! M-a făcut ciumete! Acum, toţi motanii vor râde de mine! Ba, mai grav, o vor face până şi pisicile!” – îşi zise Odin cătrănit.

Salcâmii, însă, atraseră un nor auriu de albine. Pisoiului îi veni o idee, atât de fulgerător cum numai setea de răzbunare ţi-o poate aduce. Intră în vorbă direct:

– Albinelor, nu vreţi să intraţi în gaura aia din zidul garajului şi să-l goniţi pe-un şobolan obraznic până la mine?

– Avem de lucru! – răspunseră albinele, roabe ale unei mentalităţi scandinave, deşi roiau într-o climă temperat continentală de tranziţie. De ce nu te duci tu?

– Nu încap! – se lamentă pisoiul. Hai, că vă dau mită!

– Ce? – răspunseră zburătoarele, oprindu-se din orgia de nectar şi polen.

– O cutie de margarină Rama – trânti Odin, căci nu-i veni vreo idee mai fericită.

Deşi organizate impecabil, albinele dovediră că raţiunea lor tot una de insectă rămâne, aşa că acceptară, fără să se întrebe la ce naiba le-ar trebui lor margarina.

Curând, rozătoarea fu scoasă din ascunziş, iar Odin restaură ordinea într-un mod care l-ar fi umplut de invidie pe orice călău asiatic.

– Cine zici că e ciumete? – întrebă viteazul motan.

– Eu… – gemu şobolanul, care ajunse să regrete că s-a născut.

Albinele, în schimb, pricepură că s-au fentat. Dar înţelese şi pisoiul că, dacă va mai apela la serviciile lor, va trebui să le prostească cu altceva.

„O să le dau un suc” – îşi zise.

De atunci, parfumul salcâmilor în floare îi aminteşte lui Odin de acea zi de mai în care a instituit Dreptatea. În plus, a mai învăţat ceva: Nu există vietate pe lumea asta care să nu pună botul când i se oferă mită!

Odin şi Picky

.

.

Recomandări: Mirela Pete, Zina, Baghi, Silving, Mala, Irealia.

Parfumul salcâmilor în floare

18 comentarii

Cele mai frumoase amintiri le asociem cu miresme. Dacă ni se întâmplă ceva pozitiv şi, în văzduh, aromeşte iasomia ori regina nopţii, să zicem, ulterior, parfumuri similare ne vor face să retrăim momentul de altădată. În schimb, dacă vreun miros, cât ar fi el de îmbietor, e asociat cu vreo întâmplare nedorită, acel parfum îl vom lua mai târziu ca atare, fără a ne mai aminti de ceasul cel rău. În toate acestea este un avantaj, căci amintirile întunecate revin mult mai rar. De acest adevăr s-a convins şi pisoiul Odin.

Îmbătat de parfumul salcâmilor în floare, motănelul porni să exploreze grădina. Totul, însă, luă o turnură destul de nasoală. Un şobolan îi strigă:

– Băi, ciumete!

Odin dădu să-l înhaţe, pentru a-i aplica o binemeritată corecţie, dar rozătoarea se ascunse într-o spărtură a garajului dărăpănat.

Ciumete! M-a făcut ciumete! Acum, toţi motanii vor râde de mine! Ba, mai grav, o vor face până şi pisicile!” – îşi zise Odin cătrănit.

Salcâmii, însă, atraseră un nor auriu de albine. Pisoiului îi veni o idee, atât de fulgerător cum numai setea de răzbunare ţi-o poate aduce. Intră în vorbă direct:

– Albinelor, nu vreţi să intraţi în gaura aia din zidul garajului şi să-l goniţi pe-un şobolan obraznic până la mine?

– Avem de lucru! – răspunseră albinele, roabe ale unei mentalităţi scandinave, deşi roiau într-o climă temperat continentală de tranziţie. De ce nu te duci tu?

– Nu încap! – se lamentă pisoiul. Hai, că vă dau mită!

– Ce? – răspunseră zburătoarele, oprindu-se din orgia de nectar şi polen.

– O cutie de margarină Rama – trânti Odin, căci nu-i veni vreo idee mai fericită.

Deşi organizate impecabil, albinele dovediră că raţiunea lor tot una de insectă rămâne, aşa că acceptară, fără să se întrebe la ce naiba le-ar trebui lor margarina.

Curând, rozătoarea fu scoasă din ascunziş, iar Odin restaură ordinea într-un mod care l-ar fi umplut de invidie pe orice călău asiatic.

– Cine zici că e ciumete? – întrebă viteazul motan.

– Eu… – gemu şobolanul, care ajunse să regrete că s-a născut.

Albinele, în schimb, pricepură că s-au fentat. Dar înţelese şi pisoiul că, dacă va mai apela la serviciile lor, va trebui să le prostească cu altceva.

„O să le dau un suc” – îşi zise.

De atunci, parfumul salcâmilor în floare îi aminteşte lui Odin de acea zi de mai în care a instituit Dreptatea. În plus, a mai învăţat ceva: Nu există vietate pe lumea asta care să nu pună botul când i se oferă mită!

.

Recomandări: Mirela PeteZinaBaghiSilvingMalaIrealia.

Madama Butterfly

17 comentarii

MadamaButterfly_Ro111007_phNicolaBoschetti0714

O nouă dimineață înmiresmată sosi în Nagasaki. Locotenentul Pinkerton părea mulțumit:

– Cireșii sunt înfloriți, Cio-Cio-San trebuie să sosească, ce bea mai avem!…

Consulul Sharpless era mai rezervat:

– Măi, omule, are cincisprezece ani! Dacă te bagă la pedo?…

Pinkerton mai luă o dușcă, apoi argumentă:

– Păi, e Japonia! Aici, toate au kimono și chipul fardat, nu știi care-i de zece și care-i de treizeci de ani!… Femeile în Asia sunt ca fotbaliștii africani, doar Cerul le cunoaște vârsta reală.

– Dar, nici măcar împliniți nu sunt!

– Ei, și? Americanul nu știe carte!

– Mă rog… Și ai dat atâția bani pe căsuța asta?

– Cât am dat? Trei sute de dolari, cu tot cu nevastă! Sau, mă rog, ce-o fi. După legea japoneză, ești obligat s-o ții o lună, apoi o poți repudia…

– Totuși, e scump! – opină consulul.

– Asta e! În Irak, i-am dat o gumă de mestecat lui Hassan. Până l-am sodomizat, el clefăia fericit. Apoi, mi-a spus că, dacă vreau, are și-o surioară mai mică, dar că trebuie să-i dau două gume. „Și soră-ta?” – îl întreb. „I le dau eu să le mestece, după ce-și pierd gustul!” – face el. Și-n Vietnam e bine, acolo vin fetele doar dacă le promiți că o să le lichidezi părinții fără chinuri…

– Totuși, cel mai profitabil e la Deveselu! – socoti consulul. Acolo, fetele vin pentru o supă. Când cer, la sfârșit, supa, le arăți plicul și le zici: Uite aici, din asta ies patru porții! Trebuie să mai vii de trei ori!Și ieși mai ieftin chiar decât în Vietnam, unde ai cheltui patru gloanțe!…

Bărbații își mai puseră un pahar și opinară că e bine să fii american.

– Sigur, pot să apară și probleme! – zise Pinkerton, după ce se mai reculese. De pildă, Cio-Cio-San a trecut la baptiști, ca să nu fim incompatibili. După ce s-a convertit, mă întreabă: „Și religia asta, a noastră, în ce constă?” Ce să-i fi zis? „E religie, ce-ai vrea să fie? Te duci duminica la adunare!”  Tipa insistă: „Și ce faci acolo?” „Aștepți să se termine!” – îi zic.

– Să nu fie vreo fanatică! – se îngrijoră Sharpless.

– Nu cred. De pildă, ieri o pipăiam pe Suzuki…

– Asta-i motocicletă?

– Nu, slujnica lui Butterfly. Asta mică a văzut, a zâmbit și și-a mai pus un sushi. Ale noastre ar fi făcut scandal!…

– Mda, orientalii sunt mai civilizați – admise consulul. Dar, pe asta cum o cheamă? Cio-Cio-San, sau Madama Butterfly?

– Cică, Cio-Cio ar însemna fluture. Cel puțin, așa zice Goro. Din partea mea, putea să o cheme și Yamaha.

– Totuși, ce te faci dacă vei avea un copil pe-aici, și te mai trezești că-ți deschide proces pentru pensie alimentară? Ce-ar zice Kate?

– Păi, Kate nu trebuie să afle! Apoi, dacă chiar se lasă cu nasoale, o rezolvăm noi cumva. Nagasaki este o localitate mică, dacă-l aruncăm pe The Fat Man se șterge orice urmă…

Cei doi mai închinară pentru valorile americane, grăbindu-se să dea paharele de dușcă, deoarece Cio-Cio-San se apropia cu cortegiul nupțial.

.

Recomandări: Mirela Pete.