Wakmann-B-Uhr-2

Câţiva ani după divorţ, Aurel n-a mai văzut femeie nici măcar la televizor. De altfel, în urma partajului, pierduse şi televizorul, rămânând doar cu ceva rufărie, în două pungi de la Billa. Sigur că acea rufărie nu putea dura o veşnicie, astfel că întâlnirea cu Vicky28 îl găsi nu doar fără chiloţi curaţi, dar nici măcar cu o pereche neciuruită. „Poate că nu se va ajunge până acolo chiar de mâine” – îşi zise. Însă, nu doar chiloţii constituiau o problemă. În general, Aurel arăta ca recuperat din tomberon.
– Second hand! – îl ajutarăm noi. Până mâine, eşti ca nou! Şi să te scuturi de mătreaţă!…
Cu un mic ajutor de la prieteni, vorba lui John Lennon, Aurel începu să semene a om. Pantaloni negri de doc, pantofi oranj cu trei cureluşe estetice, o cămaşă violet, împotriva energiilor negative, şi-un fel de hanorac roşu, căci costase doar un leu, având o mică pată şi-o gaură în căptuşeală.
Totul părea perfect, în afara unui detaliu. Mai erau aproape douăzeci şi patru de ore de aşteptare. De pe la patruzeci de ani în sus, de regulă, timpul zboară. Nu însă şi când eşti atât de aproape de ceva râvnit. Atunci, secundele se târăsc, se dilată, par a se întoarce îndărăt, făcând din acea secţiune de viaţă un calvar. Chiar ne întrebarăm: „Cum ar fi fost dacă era şi îndrăgostit?”
Căci, Aurel încă nu era sigur dacă este. Vicky28 apăru pe Facebook, cu o poză de profil incertă. Putea fi şi-o zână, şi-o balenă. Oricum, se declară pemepistă, aşa că nu vor fi tensiuni politice.
– Într-o situaţie tensionată, voi ce-aţi face? – ne ceru sfatul.
– Ce facem şi-n zilele senine. Bem!
Băutura mai atenuează temerile, neliniştile, nerăbdarea, angoasele, premoniţiile plumburii, sporind, în schimb, entuziasmul, optimismul… Dezinhibă, până la un punct. Vine apoi şi ora când vezi în ceilalţi fie conspiratori, fie corupţi, fie criptocomunişti ori exploatatori lipsiţi de sentimente umane. Atunci înjuri şi ai tendinţe exhibiţioniste. Nu e cea mai potrivită stare ca să te duci la întâlnire, dar timp mai e destul.
– Te faci mangă, dormi apoi fără griji, mâine faci un duş, te îmbraci cu hainele noi şi te duci! – îl învăţarăm, ca să-l întrerupem din oftat.
– Vicky!… – zicea din vreme-n vreme.
– Poţi să-i spui şi Vichi, că eşti în birt, nu pe Facebook! – îi atrase atenţia Caius.
Adică, să nu-i dubleze vocala „c”.
– E tipă, nu acciză! Poate nici n-o cheamă aşa, o fi Viorica, Violeta, Vasilica… Oamenii au tendinţa să-şi păstreze iniţiala. Până şi la tunderea în monahism…
Caius se opri brusc, presupunând că Aurel, după o abstinenţă de câţiva ani, nu doreşte să adâncească chestiunea monahală.

Anunțuri