Zâna cea bună

2 comentarii

b6df3106-2ec6-4ca2-8f84-e00fac66ac51

 

Zâna cea bună avu chef să-i facă o porcărie cuiva.
Ea purta o baghetă magică, cum am zice noi, sau o nuieluşă armonizatoare, cum îi zicea ea, deoarece materializează dorinţele entităţilor nevăzute în lumea noastră. De altfel, nici nu le-ar putea materializa altundeva decât într-o lume cât de cât palpabilă.
Nimerită în Platinum, zâna observă că Doru se pusese cu artileria grea pe Simona. Căuta să-i explice că-i combinat cu una care nu-l înţelege şi că micile bucurii ale vieţii s-au aneantizat pentru el. Pe scurt, voia să i-o tragă.
Zâna-i insuflă duh poetic, aşa că Doru-şi deplânse „crâncena-i singurătate”, apoi dezvoltă:
– Ochii trupului, mărunţii, şi cei mari ai iepei mele, nu se-nchid în timpul nopţii, nici nu văd ţărmul din faţă de la care pleacă visul…
Simona se aşteptase la o propunere indecentă, aşa că se plictisi şi intră în vorbă cu domnul plutonier-major Onici.
– Zice că are o iapă la care se gândeşte toată noaptea, că-i insomniac! – rezumă ea.
Onici îşi aminti de „Romanţa condamnatului” a lui Lorca, însă avu decenţa să n-o recite. Ca prieten, nu dorea să sugereze că Doru e plagiator.
Nevăzută, zâna cea bună râse neauzit. N-o vezi, n-o auzi, n-o adulmeci, n-o simţi, da’ – când vrea să te inspire – te inspiră! Şi te face poet din om!
Doru rămase atât de posomorât, încât zânei i se făcu milă de el şi-l dărui, suplimentar, cu o erecţie de zile mari. Ar fi mulţumit-o acum şi pe iapa lui cea cu ochii imenşi. Dar, Doru nu avea nicio iapă, aceea fusese o simplă licenţă poetică.

MFC 16

9 comentarii

SAM_1411

 

Hristos a înviat!

Recomandări: Carmen, Zoltybogata, Pandhora, Liviu, Sorin, Zina.

MFC 15

5 comentarii

SAM_2247

 

Pentru Carmen, la MFC.

Intelligence

Lasă un comentariu

 

18izvg8tafpjsjpg

 

Pe ruşi e mai greu să-i spionezi, însă nu imposibil.
– Ce fac? – întrebă Ross.
– Beau – rezumă Charlie.
– La Lisabona?
– Nu, la ei acasă…
– Wow! Îşi fac curaj, vor să invadeze Polonia! Acum ce fac?
– Ascultă muzică. Glinka, „Viaţa pentru Ţar”. Sau „Ivan Susanin”, cum e cunoscută la noi…
– Fuck! Asta e, şi-au ieşit din matcă! Poate-i oprim la Deveselu… Pe bloguri ce-au mai postat?
– Mai mult poze.
– Cu ce?
– Iarbă, păpădii, livezi…
– Adică, adio, Europa! Doar păpădiile ce-or mai rămâne! Românii sunt pe poziţie?
– Ei sunt tot timpul pe poziţie! Zic de cei care încă nu-s în puşcărie…
– Perfect! Mă duc la O.B.
Agentul Charlie nu înţelese, aşa că se gândi la tampoane. Îşi zise: „Păi, la cât sunt de agresivi ruşii ăştia împuţiţi, ar merge şi nişte scutece!…”

Povestea cu Emma cea virtuală

2 comentarii

hd-emma-watson-background_3cm6

Fost-a odată un împărat care avea trei feciori, Laur, Viorel şi Crin. Şi crescând băieţii, împăratul îi chemă la el şi le zise:

– Iată, v-aţi făcut mari! Aveţi – fiecare – comp, laptop, tabletă şi smartphone. De azi veţi avea şi conexiune la internet, aşa că puteţi intra pe filme deşucheate, căuta cuvinte cheie pe Google şi vedea rezultatele la fotbal în timp real. De vă veţi face cont pe Facebook, puteţi avea fiecare lista de prieteni şi de blocaţi, da’ pe contul Emma să nu intraţi, că bine n-a fi de voi!…

„N-a fi bine dac-a fi rău, da’ dacă n-a fi rău a fi bine!” – gândi Crin şi-i dădu Emmei „add friend”.

Fraţii săi gândeau mai puţin, aşa că-i solicitară prietenia fără a-şi mai bate capul spre a deosebi răul de bine. În aceeaşi zi, Laur, Viorel şi Crin deveniră prieteni cu Emma, constatând că au deja un prieten comun: Verde Împărat.

– Păi, ăsta-i tata! – strigă Laur. Da’ el de ce?…

Ca orice tată iubitor, Verde Împărat ştia parolele fiilor săi, aşa că putea urmări discuţiile acestora de pe chat. Până acum, nimic îngrijorător, Emma îi ducea cu vorba şi doar îi excita, nu-i ademeni prin cine ştie ce loc primejdios.

Chiar neademenit, lui Crin îi veni ideea s-o caute-n lumea cea largă, simţind că nu mai poate trăi fără ea. Dar, unde s-o caute? Că la „lives in”, Emma notase un incert „undeva prin Balcani”.

– Asta e, voi scotoci Balcanii! – oftă băiatul şi-şi zise să înceapă căutările în Strehaia.

În Strehaia nu dădu de Emma, ci de Tudose, un bărbat brunet la ten, cărunt la mustaţă şi cu o pălărie impresionantă.

– O cauţi pe Emma? – întrebă tuciuriul zâmbindu-şi doi dinţi de aur.

– Da! E aici? – îi sări inima flăcăului.

– Aici nu e, da’ au mai căutat-o şi alţii. De ce aleg oamenii s-o caute în Strehaia, încă n-am aflat. Vreo forţă tainică îi îndeamnă… Dar, poate că nu ştiu eu, posibil ca alţii s-o caute-n Calafat, ori la Ruse…

Pe tabletă, Emma îl abordă pe Crin:

„Unde eşti?”

„Strehaia”

„Ai dat de Tudose?”

„Sunt cu el”

„E tip mişto! Şi nici nu fură! Adică, nu fură de la om din buzunar, altfel fură şi el, mai mult fier vechi…”

„De unde-l cunoşti?”

„De pe net”

Una peste alta, Crin nu doar că n-a găsit-o pe Emma, ci şi deveni paranoic.

– Eu ţi-am spus! – îi grăi Verde Împărat.

„Mi-ai spus… Că parcă tu eşti mai breaz!” – răspunse băiatul în gând.

MFC 14/2015

9 comentarii

IMG_20150401_165807

 

Recomandări: Carmen