Rezerva

3 comentarii

Câţiva ani, am evoluat ca rezervă la Laminorul Nădrag. Frecam banca şi-i mai distram pe băieţi.

Suporterii m-au întrebat la birt:

– Tu nu joci niciodată?

– Nu, că dau cu stângu-n dreptu’ şi-alerg ca un elefant.

– Şi rentează?

– Cum să nu, primesc supă la fel cu cei care-au jucat!

Într-o miercuri, la un meci cu cei din Mănăştur, am fost descoperit de-un scouter de la Barcelona.

– La noi, ăia care-s rezerve stau tot timpul bosumflaţi, umblă cu fitile, îi dau în gât pe titulari, trimit anonime la anti-doping, fac memorii la UEFA… Într-un cuvânt, e-un infern! Ne-ar trebui un model, o rezervă pilduitoare, am văzut că tu nu faci mutre…

– Cât daţi?

– Opt mii de euro pe lună şi cazarea.

– Opt mii? Da’ ce, eu sunt rezervă de opt mii? Messi cât ia?

– Vreo trei sute de mii, da’ el e Messi!

– Da? Atunci, să stea Messi rezervă!

A mai cedat el, am mai lăsat şi eu, în final ne-am înţeles cu treizeci de mii pe lună. Uşor nu e, că-s multe deplasări, iar eu nu prea am fire de turist. Prefer să stau într-un bar şi să mă-mput acolo.

Zâna cea bună

2 comentarii

b6df3106-2ec6-4ca2-8f84-e00fac66ac51

 

Zâna cea bună avu chef să-i facă o porcărie cuiva.
Ea purta o baghetă magică, cum am zice noi, sau o nuieluşă armonizatoare, cum îi zicea ea, deoarece materializează dorinţele entităţilor nevăzute în lumea noastră. De altfel, nici nu le-ar putea materializa altundeva decât într-o lume cât de cât palpabilă.
Nimerită în Platinum, zâna observă că Doru se pusese cu artileria grea pe Simona. Căuta să-i explice că-i combinat cu una care nu-l înţelege şi că micile bucurii ale vieţii s-au aneantizat pentru el. Pe scurt, voia să i-o tragă.
Zâna-i insuflă duh poetic, aşa că Doru-şi deplânse „crâncena-i singurătate”, apoi dezvoltă:
– Ochii trupului, mărunţii, şi cei mari ai iepei mele, nu se-nchid în timpul nopţii, nici nu văd ţărmul din faţă de la care pleacă visul…
Simona se aşteptase la o propunere indecentă, aşa că se plictisi şi intră în vorbă cu domnul plutonier-major Onici.
– Zice că are o iapă la care se gândeşte toată noaptea, că-i insomniac! – rezumă ea.
Onici îşi aminti de „Romanţa condamnatului” a lui Lorca, însă avu decenţa să n-o recite. Ca prieten, nu dorea să sugereze că Doru e plagiator.
Nevăzută, zâna cea bună râse neauzit. N-o vezi, n-o auzi, n-o adulmeci, n-o simţi, da’ – când vrea să te inspire – te inspiră! Şi te face poet din om!
Doru rămase atât de posomorât, încât zânei i se făcu milă de el şi-l dărui, suplimentar, cu o erecţie de zile mari. Ar fi mulţumit-o acum şi pe iapa lui cea cu ochii imenşi. Dar, Doru nu avea nicio iapă, aceea fusese o simplă licenţă poetică.

Intelligence

Lasă un comentariu

 

18izvg8tafpjsjpg

 

Pe ruşi e mai greu să-i spionezi, însă nu imposibil.
– Ce fac? – întrebă Ross.
– Beau – rezumă Charlie.
– La Lisabona?
– Nu, la ei acasă…
– Wow! Îşi fac curaj, vor să invadeze Polonia! Acum ce fac?
– Ascultă muzică. Glinka, „Viaţa pentru Ţar”. Sau „Ivan Susanin”, cum e cunoscută la noi…
– Fuck! Asta e, şi-au ieşit din matcă! Poate-i oprim la Deveselu… Pe bloguri ce-au mai postat?
– Mai mult poze.
– Cu ce?
– Iarbă, păpădii, livezi…
– Adică, adio, Europa! Doar păpădiile ce-or mai rămâne! Românii sunt pe poziţie?
– Ei sunt tot timpul pe poziţie! Zic de cei care încă nu-s în puşcărie…
– Perfect! Mă duc la O.B.
Agentul Charlie nu înţelese, aşa că se gândi la tampoane. Îşi zise: „Păi, la cât sunt de agresivi ruşii ăştia împuţiţi, ar merge şi nişte scutece!…”

Povestea cu Emma cea virtuală

2 comentarii

hd-emma-watson-background_3cm6

Fost-a odată un împărat care avea trei feciori, Laur, Viorel şi Crin. Şi crescând băieţii, împăratul îi chemă la el şi le zise:

– Iată, v-aţi făcut mari! Aveţi – fiecare – comp, laptop, tabletă şi smartphone. De azi veţi avea şi conexiune la internet, aşa că puteţi intra pe filme deşucheate, căuta cuvinte cheie pe Google şi vedea rezultatele la fotbal în timp real. De vă veţi face cont pe Facebook, puteţi avea fiecare lista de prieteni şi de blocaţi, da’ pe contul Emma să nu intraţi, că bine n-a fi de voi!…

„N-a fi bine dac-a fi rău, da’ dacă n-a fi rău a fi bine!” – gândi Crin şi-i dădu Emmei „add friend”.

Fraţii săi gândeau mai puţin, aşa că-i solicitară prietenia fără a-şi mai bate capul spre a deosebi răul de bine. În aceeaşi zi, Laur, Viorel şi Crin deveniră prieteni cu Emma, constatând că au deja un prieten comun: Verde Împărat.

– Păi, ăsta-i tata! – strigă Laur. Da’ el de ce?…

Ca orice tată iubitor, Verde Împărat ştia parolele fiilor săi, aşa că putea urmări discuţiile acestora de pe chat. Până acum, nimic îngrijorător, Emma îi ducea cu vorba şi doar îi excita, nu-i ademeni prin cine ştie ce loc primejdios.

Chiar neademenit, lui Crin îi veni ideea s-o caute-n lumea cea largă, simţind că nu mai poate trăi fără ea. Dar, unde s-o caute? Că la „lives in”, Emma notase un incert „undeva prin Balcani”.

– Asta e, voi scotoci Balcanii! – oftă băiatul şi-şi zise să înceapă căutările în Strehaia.

În Strehaia nu dădu de Emma, ci de Tudose, un bărbat brunet la ten, cărunt la mustaţă şi cu o pălărie impresionantă.

– O cauţi pe Emma? – întrebă tuciuriul zâmbindu-şi doi dinţi de aur.

– Da! E aici? – îi sări inima flăcăului.

– Aici nu e, da’ au mai căutat-o şi alţii. De ce aleg oamenii s-o caute în Strehaia, încă n-am aflat. Vreo forţă tainică îi îndeamnă… Dar, poate că nu ştiu eu, posibil ca alţii s-o caute-n Calafat, ori la Ruse…

Pe tabletă, Emma îl abordă pe Crin:

„Unde eşti?”

„Strehaia”

„Ai dat de Tudose?”

„Sunt cu el”

„E tip mişto! Şi nici nu fură! Adică, nu fură de la om din buzunar, altfel fură şi el, mai mult fier vechi…”

„De unde-l cunoşti?”

„De pe net”

Una peste alta, Crin nu doar că n-a găsit-o pe Emma, ci şi deveni paranoic.

– Eu ţi-am spus! – îi grăi Verde Împărat.

„Mi-ai spus… Că parcă tu eşti mai breaz!” – răspunse băiatul în gând.

Cele trei Graţii

3 comentarii

Tablou-clasic-35

Cele trei Graţii – Elena, Monica şi Gabriela – petreceau în empireu, încântând muritorii.

– Da’ ce căutau muritorii în empireu? – se bagă-n seamă câte-un aşa-zis critic.

– E literatură, deşteptule, muritorii pot merge şi-n alte galaxii, ba chiar în universuri paralele! – îi răspunzi, cât mai amabil cu putinţă.

Cum se întâmplă adeseori în empireu, Graţiile se plictiseau şi începură să-şi caute de lucru. De obicei, se jucau cu muritorii precum o fetiţă cu păpuşile ori un băieţel cu indienii de plastic.

– Ştiaţi că…? – grăi Elena.

– Nu, nu ştiam! Luminează-ne tu! – i-o cam reteză Gabriela.

Elena se făcu a nu înţelege sarcasmul, aşa că-şi urmă ideea:

– Aţi auzit că, oarecând, Atena, Hera şi Afrodita au mers la o nuntă… Nu era clar, însă, care-i cea mai beton dintre ele, astfel că a fost desemnat Paris ca, în funcţie de gustul său personal, să înmâneze un măr de aur Kalistei…

– Adică? – întrebă Monica.

– Adică cea mai ţeapănă! Iar Paris…

– Da, ştim! – interveni Gabriela. Paris i-a dat mărul paraşutei Elena şi, ca urmare, Troia s-a dus dracului, Eneas a plecat de nebun şi-a întemeiat Roma, ăia şi-au pus Papă, iar pe noi ne-au exilat în Legendele Olimpului!…

– Mă rog… – atenuă Elena. M-am gândit să vedem şi noi care-i cea mai faină din grup. Îl chemăm pe Paris, îi dăm un măr…

Gabriela şi Monica se strâmbară la unison:

– Da’ ce-i el, doctor în gagici? E ştiut că alege Elene şi că are înclinaţie către Măr!

Monica opină că există un Cod Penal după care s-ar putea desemna Kalista Kalistelor, în vreme ce Gabriela sugeră altceva:

– Femeile, ca şi Graţiile, sunt înfrumuseţate de maternitate! Doar zămislind activezi frumuseţea lăuntrică, ce iradiază apoi şi în exterior!… Să decidă erectoratul!

Deşi fiică de baştan, Gabriela mai făcea uneori greşeli în exprimare.

– Eu mă duc la coafor! – zise Monica. Dacă e concurs, nu pot să apar aşa, nearanjată. Că eu n-am obiceiul să-mi desfac bluza, ca altele, ca să obţin premii!…

La coafor, se gândi: „Dacă-i scriu lui Zeus, îmi va răspunde că are o relaţie incestuoasă cu Elena, şi-mi tai singură craca. Mai bine-o caut pe Eris de la Curtea de Justiţie a UE şi-i zic că se pregăteşte o fraudă de trei milioane de voturi şi că nebunele astea două vor să arunce omenirea într-un război civil!”

Tastatura laptopului începu să clămpăne şi Eris fu informată. Aceea ceru, în 11 puncte, ca judecata să o facă electoratul, cu condiţia întrunirii cvorumului, altfel cele trei Graţii vor fi considerate naşpa în egală măsură.

Cvorumul fu realizat, însă electoratul se dovedi cam misogin, trimiţând în finală doi domni.

– Nişte bulangii, ce poţi pretinde de la ei? – oftă Elena şi – palidă consolare – îşi hali mărul.

Campania

4 comentarii

skunk-with-deodorant

Sconcsa Monica îşi începu campania în zona de vest, înmiresmând Pădurea Verde. Copacii se umplură de afişe: „Nu este pădure fără uscături!”, „Patrupedul pădureţ, votează în mod isteţ!”, „Pădurea fără sconcs e ca cetatea fără disjungeri!”, „Varanii-n puşcărie!”, „Vrem celeritate!” şi alte texte mobilizatoare.

Jigăniile o întâmpinară călduros:

– Să luaţi 80 la sută, ca să staţi la palat, să nu vă mai obosiţi prin pădure!

– Monica alungă gândurile negre! Te doare? Ea te anesteziază! Ai murit? Ea te preface într-un nou Lazăr!…

Sconcsa merse către luminiş.

– Ce-i cu vreascul ăla? – întrebă iritată.

– Păi, cum scrie şi pe afiş: Nu-i pădure fără uscături – încercă Iepuroiul o ieşire din impas.

– Bine, da’ şi când vin eu?

Trecând peste carenţele organizatorice, Sconcsa porni să-şi pledeze cauza:

– În primul rând, nu am contracandidaţi! Că doar n-o să voteze şeptelul cu Ciobănescul German! Ăla nu ştie decât să roadă mobilierul şi să cace covoarele, în toate cele şase sau şapte case ale lui!…

– Ar mai fi Vulpoiul… – propuse Ariciul.

– Ce, eşti comunist? – se enervă Sconcsa. Vrei să dai pădurea pe laba ciumei roşii, să ne pierdem în zona gri? Ţie dor de morcovi pe cartelă?…

Ariciul mormăi că altceva ar fi vrut să sugereze, însă Monica ceru un fermentat de dude, căci se enervase. Ulterior, îi veni cheful să continue altfel decât îşi propusese iniţial:

– Trebuie să eradicăm corupţia! Iată, chiar luminişul în care stăm era, până să vină ăştia la guvernare, pădure deasă! Da’ acum, vorba poetului: Din codru rupi o rămurea, pe toţi îi doare fix în paişpe! Când, altădată, fiind sconcs mic păduri cutreieram şi mă culcam ades în câte-un şanţ!…

Animalele se cam lămuriră cu proiectul de pădure prezentat de Sconcsa Monica.

Pornind către Birtuţul din Pădure, candidata zări, printre afişe, unul mai ciudat:

没有臭鼬!

– E clar – îşi zise -, am nimerit în Zona Gri!

Noapte de toamnă

16 comentarii

10149836_707275802698261_6362140163016784462_n

 

Anul acesta, noiembrie a venit cam de pe la jumătatea lui septembrie.

Aurel îşi trase mucii-a pagubă. „Frig!” – îşi zise, trecând prin dreptul spitalului şi văzând afişată temperatura: 6 grade Celsius, la ora 3:20. Başca, mai şi ploua!

Vara ţi-e totuna. Nu contează prea mult că ai pantofii găuriţi şi, la o adică, poţi sta în parc ori pe terasă. Odată cu frigul, însă, capeţi o psihologie de ţânţar: te-ai adăposti într-un ungher în care să hibernezi!

„Un birt sordid!” – oftă trecătorul. Dar, la 3:20, e deschis doar la Platinum, unde o bere este patru lei. Că nu-i sordid. Altfel, nu-i vorbă, e cald şi nu te plouă! Au şi closet curat!

Apropierea stadionului îi aminti lui Aurel de Ziua Recoltei, pe 1 octombrie, când era nelipsit, în urmă cu vreo patruzeci de ani. Pe atunci, avea bani de Citro, de Polar ori napolitane Doina, iar spectacolele îl încântau. Azi, ce să-l încânte? Parcul, vorba lui Labiş, se descărnează, în garsonieră este cam la fel ca-n stradă, plus că ţiuie de la staţia electrică, trecutul îi apare ca un film prost povestit de-un străin nemeşteşugit la vorbă, iar viitorul făgăduieşte un Noiembrie fără de sfârşit.

Recomandări: Mirela Pete, Gabi Drăgoi, Zina, Maya Maria.

Foto: Manuela Egle

Older Entries